James Dean – Băiat rău

N-am înțeles niciodată pînă acum de ce femeilor le plac “băieții răi”, adică acei neciopliți bădărani și prost crescuți, cu aere de macho și impresii de rebel fără pauză, neinteligenți, neatrăgători și neinteresanți, dar cu un prisos generos de tupeu și grosolănie. Pentru că le plac, am văzut eu cazuri, n-are rost să negați. Fenomenul este destul de întîlnit încît să genereze generalizări și articole ample în reviste lucioase.

Ieri am dat însă peste un citat care mi-a deschis atît ochii cît și orizonturile înțelegerii. Brusc, am auzit îngeri cîntînd Hallelujah și am înțeles tot, trecut, prezent și viitor. Am alăturat mai jos partea din text, ca să dau mai departe binele care mi s-a făcut. Am strecurat și un indiciu foarte subtil pentru ca să vă fie mai ușor să vă dați seama exact care este motivul pentru care femeilor le plac băieții răi.

“Pentru o femeie bună, dar proastă, comportarea unui băiat rău constituie un curios stimulent al minții. Dacă este înzestrată și cu o oarecare vocație de reformatoare, cum sunt aproape toate femeile, ea devine foarte repede obsedată de dorința înșelătoare de a-l salva pe acesta de el însuși. Și, în șapte cazuri din zece, primul pas în acest sens va fi coborîrea la nivelul bărbatului respectiv.
Nu că ea și-ar fi dat seama la început de acestă coborîre; o femeie bună se lasă multă vreme amăgită că orice ar face, tipul ei anume de bunătate nu poate fi întinat. […] Este o observație banală, dar trebuie să insist încă o dată asupra ei: femeile bune au cea mai uimitoare putere de autoamăgire.”
                             Anthony Berkeley – Cutia cu bomboane otrăvite

S-ar putea să vă pară misogin raționamentul meu. Așa l-am și intenționat, fiind chiar și eu, într-un fel, un băiat rău (am auzit că place femeilor).
. . .
. .
.