De ce ar trebui să cîștige un comediant finala Romînii au Talent

Pentru că stand up comedia e chiar un talent, restul dansurilor și cîntecelor și giumbușlucurilor sportive nu sunt decît abilități bine exersate. Și numele emisiunii e „romînii au talent”, nu „romînii au aptitudini fizice pe care orice om le-ar putea dobîndi cu puțin antrenament sau aparatura corectă”.

Pentru că e amuzant tipu’, e genul care nu se ia în serios (chiar spunea despre el însuși că are o mutră de schnauzer pitic) și autoironia e foarte importantă în domeniul ăsta. Și cred ar fi la fel de cîștigat chiar și fără premiu. Dar e mai bine să ia premiul el decît un caz social antitalent, un deziluzionist sau un dresor de animale. Nu de alta, dar știu că nu-i cea mai ușoară sau cea mai profitabilă meserie asta a lui. Și știu că trebuie să fii ceva suflet chinuit să vrei să faci comedie la modul voluntar, e cel mai masochistic act artistic, părerea mea.

Pentru că stand up comedy-ul merită genul ăsta de mediatizare, de exemplu tolomacul ăla de Mihai Petre habar n-avea cu ce se mănîncă comedia asta stand-up-istă acum cîteva luni. Asta deși există show-uri de stand-up în Romînia de vreo 10 ani, cel puțin. Plus că americanii au inventat genul acum jumate de secol și trebuie să fii crescut în ceva peșteră ca să nu fi auzit de el printr-un film sau ceva. Mai ales că Mihai Petre lucrează într-o fucking televiziune, la o emisiune de fucking divertisment.

Pentru că ar fi cea mai bună investiție a ProTv-ului. Practic, își formează o vedetă pe care o poate folosi apoi în orice show, serial sau emisiune și tipul va fi la fel de amuzant întotdeauna. Și comedianții ăștia lucrează și ieftin, că-s obișnuiți cu sărăcia. După 4 sezone ar fi cazul să aibă și ei ceva return on investment, cum se zice, pentru că Țutu ăla din primul sezon se tot zbate prin industria muzicală, fără urmă de succes aș zice eu, de Cristi Gog nu s-a mai auzit nimic de cînd s-a închis în blocul ăla mare de gheață, iar de tipu cu cîinii nici n-are rost să mai pomenesc.

Pentru că amuzanții ăștia de fac stand-up se plimbă foarte mult prin țară și asta ar fi cea mai bună expunere a unui cîștigător RaT. Cam ce face concurentul ăla de învîrte sticle prin cluburi, pe care-l vede foarte multă lume prin baruri. Și ProTV-ul chiar are nevoie de reclamă ieftină acum că și-a dat afară jumate din departamentul de PR. E la mintea cocoșului.

Pentru că e necunoscut publicului larg, deși e foarte talentat, ceea ce nu mi se pare corect în condițiile în care orice sugativă mondenă își flutură de 2 ori pi*da în prime-time și e mai cunoscută decît președintele. Cum ziceam, merită să fie cunoscut. La Sector 7, grup de umor online ce funcționează sub sloganul „nihil sine Teo”, nu apare foarte des în prim plan. Ziarul la care scrie nu are tiraj foarte mare, fiind genul care se concentrează mai mult pe text și mai puțin pe poze cu țîțe. Iar ce face el prin cluburile de stand up avizate e departe de a fi mainstream.

Pentru toate astea l-aș vota și eu pe el dacă n-ar fi nenorocitul ăla de mesaj atît de scump, dar mai ales pentru că-i amuzant. Și o să fie amuzant și în finală. Și știu c-o să fie amuzant înainte să-l fi văzut. Poate că după ce o să-l văd n-o să mi se pară atît de scump acel sms.
. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.