Cum se va desfășura al treilea război mondial

Serviciile secrete israeliene au declarat deja într-un documentar de pe Netflix că războiul tradițional e depășit și că ieși mult mai ieftin cu un asasinat cinstit, cu oleacă de spionaj sau cu niște diplomație discretă. Al treilea război mondial va avea mai puține explozii decât noaptea de revelion pentru că se va purta în totalitate în spațiul virtual.

Totul va începe, cel mai probabil, cu un tweet toxic lansat de președintele americii la adresa unui șef de stat din zona Orientului Mijlociu. Înainte de a se formula un retweet oficial din partea autorităților, extremiștii radicalizați din zonă vor plasa mai multe meme-capcană în jurul ambasadei americii, atac ce va declanșa o reacție în link care se va viraliza instant în jurul lumii, prin grupurile de părinți de pe whatsapp.

Trupele de intervenție rapidă ale americii, situate în zona golfului (apropiată de zona biliardului), se vor grăbi să evacueze cetățenii americani înainte ca aceștia să cadă pradă vreunui haștag criminal sau, mai rău, să fie rickroll-uiți pe Youtube. Chiar și pe timp de pace, Youtube-ul e plin de thumbnail-uri sub acoperire, deci se operează cu maximă precauție, cu AdBlock-ul activat și VPN-ul instalat. Nimeni nu-și dorește încă un #metoo, astfel că se aruncă în acțiune toate forțele disponibile, de la detașamente de memari, până la brigăzi de trolli. Chiar și infanteria de hateri basic își găsește un scop de a exista.

Alături de aliații lor, americanii vor bombarda puncte strategice cu insta story-uri autoironice, snap-uri surpriză și tiktok-uri de înaltă precizie. Principalul teatru de operațiuni va fi un teatru independent, micuț, deschis într-un fost abator, unde se face și teatru, și impro, și slam poetry, iar teritoriile pentru care se vor da marile bătălii vor fi thread-urile de pe reddit. Se va respecta, în mare, Convenția de la Geneva, cea prin care s-a stabilit că Facebook e pentru bătrâni.

Armata germană va susține eforturile de război americane cu un masterclass despre cum se câștigă un război pe mai multe fronturi, lecție care va fi predată de cancelarul Germaniei sub forma unui TED Talk. Scandinavii vor da Interested la event, dar nu se vor Going, fiind ocupați să lupte în războiul împotriva încălzirii globale sub conducerea amiralului Greta “The Thunder” Thunberg.

Francezii vor refuza să participe la conflict pe motiv că guvernul nu le-a pus la dispoziție soldaților rații fără gluten, și nici opțiuni vegane, și vor intra în grevă japoneză. Japonezii, apropo, vor fi inventat între timp inteligența artificială care lansează în mod autonom meme de distrugere în masă, astfel că se vor retrage în realitatea virtuală și își vor petrece WW3-ul uitându-se la anime-uri cu tipe cu păr albastru și filme porno cu caracatițe.

Turcii nu vor lua parte la ostilități pentru că nu vor ști nimic despre ele, întrucât Erdogan le-a tăiat internetul. Britanicii vor organiza un referendum prin care să se decidă dacă vor participa la război, referendum care va avea ca rezultat despărțirea regatului în mai multe regățele mici, de mărimea unui bloc, fiecare dintre ele condus de un administrator de bloc cu puteri absolute. Pentru Putin, totul e un MMOG (Massively Multiplayer Online Game), un joc video în care acceptă să joace doar pentru că are cheat-uri.

Războiul se va încheia doar după ce americanii își vor epuiza rezervele de clipuri FailArmy și, după mai multe bătălii pierdute la categoriile ASMR, reaction video, review, dar și la unboxing, disperați să ajungă iar în trending, vor da nucleara: un disstrack. Dușmanii americii se vor dispersa în Soundcloud, de unde vor riposta cu piese trap și mash-up-uri retro-chic, dar cu prea puține vizualizări pentru a conta. Într-un final, recunoscându-și înfrângerea, vor porni un podcast disponibil pe Spotify și iTunes și vor cere donații pe Patreon.

Sursa foto: foreignpolicy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.