“Era o experiență nouă pentru mine, să stau liniștit în brațele cuiva și să vorbim, să ascultăm muzică sau să fim tăcuți, împreună. Am învățat să gătim și să mâncăm bine împreună; până în acel moment, eu trăisem mai mult sau mai puțin cu cereale sau sardine, pe care le mâncam direct din conservă, fără să mă așez la masă, în 30 de secunde. Am început să ieșim în oraș împreună – uneori la concerte (pe care le preferam eu), uneori la galerii de artă (pe care le prefera el), și adesea la Grădina Botanică din New York, pe care o străbătusem de unul singur timp de mai bine de 40 de ani. […] 

Deseori înotăm împreună, acasă sau în străinătate. Câteodată ne citim unul altuia din cărțile pe care le scriem, dar, în general, ca orice cuplu, vorbim despre ce citim, ne uităm la filme vechi la televizor, privim apusul împreună sau împărțim sendvișuri la prânz.”

Mi-au plăcut foarte mult aceste două paragrafe, destul de mult încît să mă pun să le transcriu. Am rezonat cu ele, înțeleg despre ce vorbesc, căci toate iubirile sînt la fel, cu mici variațiuni ce decorează în feluri unice și originale același sentiment măreț.

Întîmplător, aceste cuvinte îi aparțin lui Oliver Sacks, neurolog și scriitor de renume mondial, doctor ce a îmbunătățit viețile a nenumărați oameni, un bărbat care vorbește despre un alt bărbat, de care s-a îndrăgostit iremediabil la vîrsta de 77 de ani. Restul autobiografiei din care am decupat citatul e la fel de plăcut de citit. Se numește “În mișcare – O viață” și e o carte fascinantă, scrisă de un om fascinant.
—–