Cum să salvezi sistemul medical transformînd spitalele în parohii medicale

În mod total nesurprinzător, am avut încă o strălucire de geniu. Am găsit modul cel mai ușor pentru salvarea spitalelor din Romînia (cele care au mai rămas, vreo 400, dacă e să-i crezi pe oamenii ăștia).

poză via evz.ro

Contemplînd trist diferența cantitativă dintre cele 400 de spitale ale țării și cele 16.000 de lăcașe de cult ale B.O.R., m-a fulgerat o idee superbă exact așa cum îi fulgera Dumnezeu pe păcătoși mai demult, cînd era ceva mai implicat în buna funcționare a planetei (vezi potop, molime, Sodoma, etc.). Spitalele se sting încet și mut ca stelele de pe cer în preajma zorilor (nu chiar, nu-i nimic poetic în închiderea unui spital) asta în timp ce Biserica Ortodoxă are bani de risipit pe catedrale faraonice la fel de utile și logice cum e sutana aurită în simbolizarea modestiei sacerdotale.

Și aici intervine partea de geniu: de ce nu implementăm în sistemul medical modul de funcționare al B.O.R.? Scutiri de taxe, auto-suficiență, funcționare pe bază de donații din partea pacienților mulțumiți (cu rezultate mai palpabile decît în cazul acatistelor), separare față de restul aparatului administrativ, ș.a.m.d.

Se începe cu un Înalt Prea Chirurg General a cărui competență nu poate fi contestată (sau probată) și a cărui dibăcie e dincolo de orice reproș (oricît de diletant și ipocrit ar fi acesta). Se continuă apoi cu conturarea unui sistem închis, cu ierarhii clare și funcționare pe stil Sopranos, cu contribuții bănești contra favoruri și cotă parte din profit oferită superiorului. Dar asta e doar partea de suprafață, adevărata inovație intervine la modul de conducere al parohiilor medicale. Care vor împrumuta stilul managerial al bisericilor.

Monopolul îl au deja. Dacă lumînările, de exemplu, puteau fi achiziționate și din locații non-sfinte (motiv pentru care B.O.R. s-a autosesizat și a pus capăt dezmățului numit piață liberă), nu la fel stăm în cazul operațiilor, care pot fi efectuate numai de personal calificat. Teoretic, lumînări ai fi putut lua de oricunde, operații not so much. Deci monopolul este asigurat. La partea de exploatare se mai poate lucra (pentru inspirație vezi partea cu taxa percepută tuturor comercianților de cruciulițe, absolut genială mișcare a Patriarhiei).

Se purcede apoi la manipularea maselor prin exploatarea sentimentului de vină. Se induce în populație ideea că toți ne naștem bolnavi și suntem constant bolnavi (chiar și numai cu gîndul) iar singura purificare și/sau salvare poate veni din partea spitalelor. Ajută mult și faptul că pe alocuri treaba asta e adevărată. Se oferă servicii speciale, chiar dacă inutile, pentru ipohondri, vezi slujbele de sfințire a mașinilor. Se pot ține întîlniri săptămînale în care situația mizerabilă a pacienților este insuflată prin pilde simpliste, povești cu tîlc, ritualuri și simboluri adoptate din spitale acum dispărute (ale egiptenilor, mesopotamienilor, etc.).

Se cerșesc bani în felurite și inspirate moduri, dar în cele mai nobile scopuri: placarea cu aur sau argint a blocului operator, construire de noi spitale (chiar dacă sunt deja destule spitale pentru a acoperi nevoile populației), sau pentru ținerea la distanță a spiritelor contagioase și a altor asemenea agenți patogeni.

Se acordă însemnătate divină bisturielor și uneltelor medicale cu care s-au salvat diverși oameni faimoși de-a lungul timpului (vezi moaște). Asta va ajuta la docilizarea maselor și instaurarea unui spirit de turmă foarte util pentru manipulările viitoare (în caz că unii chirurgi sau prietenii lor vor nutri la beneficii pe plan politic). Asta chiar dacă experiența medicală (după cum spun și budiștii) este una profund individuală și legătura cu divinitatea, fie ea și medicală, nu are nevoie de intermediari.

La un astfel de spital pînă și eu m-aș duce cu bucurie. Chiar dacă deocamdată nu am nevoie, mulțumesc lui Dumnezeu că-s sănătos! Nu doctorilor le mulțumesc, și nici mie că m-am îngrijit bine nu-mi mulțumesc. Vedeți, cu asemenea gîndire generalizată la nivel național, se pot pune pe picioare toate spitalele, bașca și cu un profit astronomic.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.