E miez de februarie și primăvara caută să-și intre în drepturi prin orice mijloace posibile, ba prin ordonanță de urgență votată pe ascuns, ba prin contestarea completului de temperaturi care a permis instalarea iernii în postul ei călduț, ba prin forțarea anotimpului cu ținute colorate și subțirele.
Păsările călătoare se întorc din exil și, așa cum se întâmplă de fiecare dată, se miră că nu s-a schimbat nimic cât timp au fost plecate. Ghioceii își scot timid capul de sub troienele de rahați de câine și oamenii încep să prindă curaj să iasă prin oraș cu adidașii ăia noi, în ciuda troienelor care nu s-au topit complet încă. Întreaga natură respiră romantism și arome de lumânări parfumate. Dragostea e în aer.
Din păcate, circulația dragostei prin aer poate avea sens unic. Uneori, sentimentele sunt ca microfoanele: unidirecționale. Colega de la facultate nu se uită la tine cu aceiași ochi cu care te uiți tu la șosetele albe care-i îmbrățișează gingaș gambele. Tipul ăla fain cu care insiști să flirtezi la împinge tava nu te vede ca pe o parteneră potrivită, căci are un fetiș cu grăsane și tu nu-ți cumperi niciodată altceva decât sălățici și supe cremă. Președintele îți refuză pentru a patra oară postul de ministru. Ce faci?
Ideal ar fi fost să încetezi cu avansurile din momentul în care ți-ai dat seama că sentimentele nu sunt reciproce. Nu îi mai pui flori în bancă colegei după ce ai văzut că nu face decât să le smulgă petalele și să le arunce în sus strigând “Ninge!”. Nu îți mai umpli tava cu paste și cartofi și mănânci de-ți vine rău doar-doar va observa tipul ăla fain că ai în tine potențial de obezitate. Nu mai insiști să fii ministru după ce ai fost trecută cu vederea de trei ori.
Ignoranța e dureroasă, în special atunci când ai o slăbiciune față de cel care te ignoră. Dar ignoranța cea mai gravă e cea manifestată de tine. Trebuia să te prinzi că nu o să iasă cum vrei tu. Conștientizarea că te lupți cu morile de vânt e dificilă dar, în momentul în care îți dai seama că – vorba aia – dai swipe right pe o aplicație incompatibilă cu sistemul tău de operare, e mult mai ușor să te oprești. Gata cu florile, gata cu împinge tava, gata cu ministereala. Te-ai eliberat. Acum poți să plusezi.
Ce înseamnă să plusezi? Înseamnă să accepți că nu ești vrednic de afecțiunea celuilalt și să întorci din vorbe situația astfel încât să ieși bine din ea. Înseamnă să le spui băieților de la facultă că ai auzit despre colega că face videochat în blocul ăla de lângă mall. Înseamnă să-l pârăști pe tipul ăla fain la resurse umane la firma lui și să-l acuzi de hărțuire sexuală. Anonim, evident. Înseamnă să declari presei că tu nici măcar nu ai vrut să fii ministru, colegii au insistat să te propună de patru ori pentru post, tu doar te-ai sacrificat pentru binele public și ai zis hai c-o fac și pe asta, dacă e, dar o fac pentru oameni, nu pentru mine.
E relativ simplu: odată ce ai intuit că nu ești pe placul cuiva, o virezi rapid din atitudine și spui că, de fapt, acel cineva e nedemn de atenția ta, e fraieră, oricum nu v-ați fi potrivit, pare sărac, pare curvă, e controlat de servicii sau sigur îi miroase gura. Și tot așa, până găsești pe cineva pe gustul tău, pentru că e greu să fii tu pe gustul altora, implică prea mult efort.
