Zic unii unii oameni: Păi, pe vremea mea, nu aveam atâtea smartphoane și laptopuri și gadgeturi. Nu stăteam toată ziua cu ochii în ecrane până ni se muceau creierii și ne ieșeau pe nas ca pasta aia fină din care se fac crenvuștii. Pe vremea mea tehnologie însemna radio cu tranzistori, motor de Dacie veche și televizor alb-negru pe care nu prindeai nimic bun, nu wi-fi și touchscreen.
Zic ei: Păi, pe vremea mea nu erau atâtea jocuri pe calculator și atâtea filme și seriale și nici internet pe care să pot face orice și afla orice informație la orice oră din zi și din noapte. Nu aveam în buricele degetelor întreaga cunoaștere omenească, trăiam veseli într-o ignoranță binecuvântată și uite ce bine am ajuns.
Zic ei: Păi, pe vremea mea nu aveam atâtea probleme și alergii. Stăteam toată ziua pe afară, mâncam o felie de pâine unsă cu margarină și zahăr și când luam bătaie de la părinți o meritam. Știam să apreciem puținul pe care-l aveam și dacă găseam un băț mai fain ne jucam toată ziua cu el, folosindu-l ca sabie de cavaler, căluț nărăvaș sau toiag de vrăjitor. Alea erau vremuri faine, nu ce trăiesc copiii din ziua de azi, lipiți ca gedgeturi ca prima clătită de tigaie.
Zic eu: Dar ce ziceți de kendama? E tot un fel de băț cu care copiii se joacă pe afară toată ziua.
Zic ei: Kendama e o prostie.
Kendama e tare simpatic! Imi place sa-i vad “manevrând” și altceva decât telefoane!
băi băiatule, chiar mă bucur că ai abordat subiectu’ ăsta. Băi, văd de vreo juma’ de an copii de toate vârstele, prin Carrefour-uri, Auchan-uri și alte… -uri de-aci din Orade’, ba cu biluța aia atârnată, ba scheunand la ai lor că vor din-aia. Bă io nu-mi explic de unde-o mai apărut și jumatea asta de coardă cu bilă-n capăt (bine, nici n-am fost așa curios să caut pe google…)
și-acuma vin io și te-ntreb: “o fi dă bine, o fi dă nu așa bine?” adică cred ca-i dă bine, că zicea unii că le pune îndemanarea la contribuție… bine le face!