Creditul pentru nevoi pasionale

Cu lacrimi în ochi, emoție în suflet și un ușor tremurici în mâna care ține portofelul, suntem pe cale să penetrăm plăpând una dintre cele mai costisitoare perioade din calendarul masculin. Este vorba, desigur, de triunghiul amoros Sf.Valentin – Dragobete – 8 Martie.

O mențiune specială o primește și Mărțișorul, fără a prinde podiumul, pentru că în general e greu să transformi mărțișoarele în sex, oricât de frumos și de scump ar fi cel pe care i l-ai dat învățătoarei.

E vremea în care nu poți arunca un chiștoc din mașină fără să lovești un bărbat care ține în mână un buchet de flori cu aceeași crispare cu care ar căra un animal mort până la gârla de la marginea orașului. Paralela nu-i exagerată, pentru că țin minte din copilărie că orice șobolan mort găsit în jurul blocului era luat pe sus cu două degete și dus unei fete, exact ca o floare, dar cu intenții diferite.

Luna iubirii transmite subliminal nevoia unor gesturi grandioase. De la lumânări parfumate și petale de trandafir risipite în dormitor, până la weekenduri romantice în străinătate; de la bijuterii bătute în cristale Ceaikowski, până la cereri în căsătorie a căror coregrafie strică dispoziția unui cinema plin de oameni; dovezile de afecțiune dictate de convenția socială costă bani.

Strâmtoreala financiară n-ar trebui să-ți împiedice accesul la strâmtoreala cealaltă, dacă-mi permiteți acest joc de cuvinte misogin, astfel că băncile ar trebui să lanseze un nou tip de credit: creditul pentru nevoi pasionale. Cu sume variabile, setate în funcție de statutul relației și dificultatea de a aprinde – sau reaprinde – flama pasiunii, cu dobânzi fixe, stabilite în funcție de aspectul fizic, și cu posibilitatea refinanțării în cazuri extreme în care corasonul refuză să cedeze în fața comercialului.

Alternativ, pentru a-și face și mai evidentă utilitatea, creditul pentru nevoi pasionale și-ar putea schimba numele în împrumut pentru futut.

Foto: oahuphotography.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.