Scandalul emisiilor măsluite de Volksvagin a făcut un număr impresionant de oameni aparent adulți să se mire precum fata mare în fața erecției de faptul că o corporație poate manipula și minți exact așa cum poate să te fure la cîntar un bișnițar de pe marginea drumului. Există, desigur, mici diferențe privind maniera în care minte și manipulează fiecare, dar scopul final e același: maximizarea profitului prin orice mijloace posibile. Cu cît mai ieftine și mai eficiente aceste mijloace, cu atît mai bine.
Singura diferența majoră dintre cei doi, adică dintre corporație și bișnițar, nu dintre corporație și un penis erect, e bugetul de marketing. Fac această precizare deoarece corporația e exact ca un penis erect, pentru că tot ce vrea e să te posede. Bine, mai există o diferență: bișnițarul te păcălește o singură dată, în timp ce corporația te păcălește în mod continuu. Corporația vrea să fii clientul ei captiv, să știe că poate conta pe tine de fiecare dată cînd lansează un nou produs care nu e decît o variantă puțin îmbunătățită a vechiului produs (Apple) sau cînd oferă același mizerii ca multe alte firme (McDo / Burger King sau Adidas / Nike / Reebok).
La fel ca țăranul care afișează mîndru cartonul cu “cele mai zămoase pere” sau “cele mai dulci roși”, corporația proiectează o imagine care concordă în proporții variabile cu realitatea. Imaginea asta, cu cît e mai estetizată și mai atrăgătoare, cu atît e mai scumpă. Poți să crezi că pantofii sportivi te fac mai atletic, că mormanul de fiare în care gonești pe autostradă face mai puțină mizerie decît un alt morman de fiare similar, că cerealele pline de zahăr ale unora sînt mai sănătoase decît cerealele pline de zahăr ale altora, dar e naiv să crezi că toate aceste produse sînt exact atît de splendide pe cît susține producătorul lor prin reclame plătite. E la fel de prostesc să crezi că o bancă se preocupă de bunăstarea ta materială mai mult decît alta.
Totuși, între a cosmetiza caracteristicile produsului și a păcăli testele de măsurat eficiența cu softuri fantomă e o diferență ca dintre un motor electric și o locomotivă pe cărbuni. E surprinzător, dar nu e nici pe departe șocant. Corporațiile sînt malefice; știam că nu urmăresc altceva decît profitul încă de cînd Wall-Streetul a boțit economia planetei doar pentru că niște șefuți de-ai unor bănci s-au lăcomit la verzișori. Știam că multinaționalele nu pun preț pe individ încă de cînd au început să se facă glume cu copii care cîrpesc adidași sau de cînd fabricile de smartphoane au început să-și instaleze plase anti-suicid. Toate corporațiile sînt la fel – mașinării complexe de făcut bani și de mințit și exploatat consumatorul. Excepție face Thievery Corporation, care e de fapt o trupă de muzică electronică.
Cam asta e ideea paragrafelor de mai sus: corporațiile sînt malefice și mincinoase, lacome și mîrșave. Descoperirile acestor practici necinstite folosite de ele pentru a-și spori vînzările nu ar trebui să mire pe nimeni.
Posted from my iPhone
—–
