Din informațiile pe care le am la dispoziție știu că ProTv se prinde în toată țara. Toți providerii îl au în grilă printre primele zece programe, ba chiar cred că se poate prinde în orice stînă din vîrf de munte cu un televizor vechi, alb-negru, un umeraș metalic și o furculiță. Cu toate acestea, se pare că producătorii emisiunii muzicale de la Antena1 nu se uită deloc la televizor, pentru că n-au învățat nimic din Vocea Romîniei sau Romînii au Talent, mai ales în lumina eșecului numit sezonul întîi, eșec la care au contribuit decisiv Paula Seling, Mihai Morar și băiatul celălalt pe care nici chiar acum nu știe nimeni cum îl cheamă.
foto via libertatea.ro |
N-am văzut primul sezon, deci n-am cu ce să-l compar pe cel de acum. Am auzit că noul format e mult mai bun decît celălalt, dar, din cîte mi-a fost dat să văd, asta nu-i deloc o laudă. E ca și cum ai spune că e mai bine să ai un copil prost decît unul retardat. Și îmi cer scuze față de toți copiii proști sau retardați pentru comparație, s-ar putea să fie injustă față de ei.
Deocamdată show-ul (și folosesc termenul de show în sensul larg al cuvîntului) e în fazele incipiente, cînd încă sunt destui dobitoci pe care poți să-i vezi făcîndu-se de rîs într-un mod cu totul penibil. Astfel se apelează la curiozitatea morbidă a privitorului, care devine captiv al propriului masochism și nu se poate abține să nu se uite la jumătatea mai spectaculoasă a dihotomiei pîine-circ. Cred că cea mai aptă descriere a emisiunii este cea de echivalent muzical al știrilor de la ora 5, adică îți pare rău de unii oameni, dar e și amuzant să-i vezi așa fraieri și năpăstuiți și să te simți marginal superior. Așa cum mă simt eu superior cînd mă uit la aproape orice la televizor (glumă!)
Juriul îmi evocă imaginea unui mai vechi test de perspicacitate: cel cu capra, varza și lupul, morala fiind că cei trei nu stai nicicum comod în aceeași barcă. Au între ei aceeași chimie care-i stătea la degetul mic tovarășei Elena Ceaușescu. Delia e o combinație incertă între hipsterism și curentul flower-power, dar e prea puțin, pentru că-i lipsește acel je ne sais quoi care s-o facă la fel de plăcubilă ca Andra (dacă Taxi poate inventa cuvinte, pot și eu). Dănuț S.R.L. a găsit la Antena1 un mediu de afaceri mai atrăgător decît cel de la TVR1, unde s-a văzut nevoit să-și închidă IMM-ul, și are un succes pe care pur și simplu nu-l înțeleg, întrucît sosia lui Geroge Clooney din Romînia este la fel de insipidă ca una din rondelele alea din orez expandat. Ba cred că are mai puțină savoare, să-l vezi pe Dan Bittman vorbind chestii și exprimînd păreri e ca și cum ar trebui să ronțăi o bucată de carton – te simți plin cu ceva, dar n-ai nici o satisfacție. Mare păcat de Răzvan și Dani, al căror potențial umoristic e irosit și lucrul acesta se vede. Băieților n-ar putea să le pese mai puțin de emisiune nici dac-ar fi într-o comă profundă.
Ceea ce mă aduce la principala mea nemulțumire – Cheloo. Cred că pe juratul parazit îl doare fizic faptul că uneori trebuie să fie simpatic. Se vede cît de mult se chinuie să fie afabil atunci cînd concurentul nu-i un incompetent total. E o tortură pentru el să nu poată spune ce simte cu adevărat vis-a-vis de întreaga fățărnicie a emisiunii, față de lobotomizații cu care trebuie să-și piardă vremea sau față de ceilalți jurați cu care n-are absolut nimic în comun și abia reușește să relaționeze la nivel uman. Îl văd numărînd în gînd toți banii pe care-i primește în momentele extra-penibile, ofticat că n-a știut să-și facă muzica mai comercială, precum Guess Who, și acum e nevoit să se prostitueze în halul acesta. Și-a pierdut orice credibilitate de rapper dur, de băiat de cartier, de ‘bagabont’ care în ’99 spunea că alcoolul este viața și viața e alcoolul.
E o ipocrizie maximă, pentru că Cheloo își contrazice prin comportament aproape întreg repertoriul. La cîteva luni după ce a strigat din toți bojocii că Toate-s la fel, se vede nevoit să le laude pe unele concurente pentru talentul lor, confirmînd tocmai inegalitatea lor. Lucru pe care-l face cu naturalețea cu care patriarhul Daniel ar lăuda montajul excelent al unui film porno. Mă simt eu incomod văzîndu-l în postura asta, nici nu vreau să-mi imaginez prin ce trece el.
În concluzie, părerea mea se poate deduce încă din titlu, dar vă mulțumesc că ați citit pînă aici 🙂
. . .
. .
.