Prin limitarea numărului de femei care sunt admise în rândurile Academiei de Poliție, s-ar instaura un prim pas înspre scăderea nivelului de estrogen în care se scaldă poliția vâlceană și, implicit, reducerea risipei pricinuite de numeroasele concedii de maternitate și/sau absențe lunare din motivele acelea, a declarat chestorul Stoica, care de la data acestui anunț a trebuit să doarmă pe canapea și să mânce doar hrană rece, rămasă de săptămâna trecută.
Menținerea legii și a ordinii publice este o îndeletnicire foarte solicitantă, necesitând cantități serioase din așa-numitul sânge în coaie, condiție pe care majoritatea femeilor nu o pot îndeplini din motive evidente. În plus, între 3 și 5 zile pe lună o parte din ofițerii vâlceni prezintă comportamente instabile, cu accese de emotivitate, scăderi ale randamentului fizic, sfârcuri foarte sensibile, libido scăzut, depresii și pofte stranii pentru șpăgi dulci sau sărate.
Chestorul spune că pussyficarea forțelor de ordine s-a strecurat pe nesimțite în unitatea pe care el o conduce și, până să-și dea cineva seama de magnitudinea situației, au început toți să mănânce salate la prânz, să urmărească Grey’s Anatomy, să conducă prost, să meargă la cursuri de zumba, să vorbească cu infractorii despre sentimentele lor și să plângă din te miri ce la cele mai banale accidente sau tulburări domestice.
Iar pe lângă inconvenientul de a ține niște posturi ocupate pentru ofițeri care au făcut mai mulți copii decât arestări în ultimii ani, unitatea chestorului respectiv s-a umplut cu tot felul de pisici aduse din stradă, cărora trebuie să le curețe lădițele în loc să fie pe stradă pe urma răufăcătorilor.
———-
—–
–
Chestorul Stoica e un politist destept. De-aia a ajuns chestor. Pai daca politistii ar arata ca cele trei de mai sus, numarul infractiunilor in judetul Valcea ar creste vertiginos. Ba chiar si in judetele invecinate, pentru ca dupa ce ar infaptui o , oamenii certati cu legea din celelalte judete s-ar ascunde in judetul Valcea, ca sa fie arestati acolo. Asa ca cel mai bine ar fi ca politistii sa fie cat mai fiorosi cu putinta, sa fie niste oameni pociti, cu mutre crunte si care sa aiba sprancenele unite (ai postat o poza tip intr-un alt articol de-aici din blog cu poza unui politist din judetul Gorj).
[img]https://i.postimg.cc/MT7Kz8sX/v.c.jpg[/img]