Cele 7 secrete ale vorbitului în public

Vorbitul în public a devenit atît de important încît unii oameni de bine consideră că n-ar fi deloc deplasat ca materia să fie predată în școli. Fie c-o faci în fața departamentului de resurse umane, încercînd să discreditezi acuzațiile de hărțuire sexuală, fie că spui bancuri comesenilor la nunta unui văr de prin părțile Bîrladului, la care te-ai dus presat de obligațiile familiale, sau că vorbești unei cete de alegători pe care vrei să-i păcălești ca să te voteze, vorbitul în public nu mai e demult doar un talent al artiștilor, ci o competență necesară oricărui om care-și desfășoară activitatea înconjurat de cel puțin alți doi oameni. Deci, dacă nu ești un sihastru care vrea să facă performanță în Jurămîntul Tăcerii, e bine să poți vorbi în public într-un mod coerent și fără să te ia cu amețeli și transpirații. 
Am avut privilegiul să înnobilez cu prezența mea deosebit de plăcută mai multe scene și podiumuri, așa că de-a lungul timpului am deprins oarecum esența acestui Public Speaking. Dintr-un profund altruism pe care-l întrețin exclusiv corectînd agramatismele comentatorilor de pe interneți, am decis să aștern pe foaia asta virtuală cîteva ponturi personale pentru perfecționarea vorbitului în public.
1.Începe cu o glumă – nimic nu destinde mai bine publicul căruia i te adresezi decît niște umor bine dozat, asta dacă îți permite natura prezentării. În caz că vă întrebați, se pot face glume bune și la înmormîntări, deși e puțin insensibil să rîzi de un om care nu-ți poate întoarce replica. În schimb, dacă ești într-o situație în care trebuie să le vorbești unor crispați lipsiți de personalitate, ferește-te de umor ca și corporatistul de originalitate și rezumă-te la termenii seci și limbajul de lemn pe care toată lumea se preface că-l înțelege – romgleza.
2.Să nu-ți fie teamă – în marea schemă a lucrurilor, adică la acel nivel cosmic la care dansul îngemănării a două galaxii e la fel de tranzitoriu cum e fîlfîitul din aripi al unei lepidoptere la scară umană, discursul tău nu contează nici cît materia neagră de sub ungia Creatorului. Nimic din ce ai tu de spus nu e relevant decît în universul tău minuscul și arbitrar și nu va conta nici peste cîteva zile, darămite peste sute de ani. 
N-ai motive să ai emoții. Cu cît îți conștientizezi mai devreme propria insignifianță, cu atît vei fi mai dezinvolt și mai relaxat pe scenă. Nu are rost să te iei în serios în condițiile în care întreaga existență umană nu e decît o glumă fără punchline a unui haos infinit și lipsit de scop. Acestea fiind spuse, încearcă să zîmbești cît mai mult, oamenii apreciază o fire optimistă, chiar dacă în străfundul lor știu că nu există viață după moarte și că scurtul lor popas pe acest pămînt e doar un joc al întîmplării. Un joc cu sumă zero. 
3.Spune o poveste personală – știm deja că mîna întinsă spre microfon care nu spune o poveste nu primește aplauze, dar nu poate fi vorba de orice fel de poveste, trebuie să fie una personală, care să satisfacă pornirile voyeuriste ale auditorului avid de bîrfe și telenovelisme. Noțiunile abstracte plictisesc, pe cînd dezvăluirile personale ațîță curiozitatea aproape indiscretă specifică oamenilor mici. În același timp, povestea personală poate la fel de bine să fie inventată, dar în acest caz fabulația trebuie să fie convingătoare. Important e să nu se vadă că ești mort pe interior și că singurul lucru care te mai ține în viață e validarea primită de la cei din jur atunci cînd ești pe scenă și Dai Lecții.
4.Pregătește-ți bine discursul – este imperios necesar să-ți cunoști pe dinafară discursul, de-a fir a păr, cum se spune prin poveștile nemuritoare ispiresciene, să-ți memorezi idelile și replicile pînă la ultima grimasă, inflexiune a vocii sau pauză dramatică pe care o folosești pentru a puncta magistral o chestie înțeleaptă pe care ți-ai însușit-o de la un alt vorbitor sau scriitor sau persoană mai talentată decît tine. 
Pe de altă parte, nimeni nu vrea să asculte un robot ce recită mecanic niște truisme banale, deci asigură-te că o bună parte din speech este dedicată improvizației. E cu totul altceva să improvizezi niște truisme banale. În caz că ți-e greu să fii spontan și spiritual și amuzant și volubil și plăcubil, fără nici un fel de antrenament prealabil, pregătește-ți de acasă momentele de spontaneitate. În momentul în care ai reușit să mimezi naturalețea, succesul e garantat și sumele obscene de bani pe care le vei încasa pe viitor devin doar o chestie de formalitate. Asta dacă o faci pentru bani. Dacă o faci din orice alt motiv trebuie să știi că fericirea desăvîrșită e complet iluzorie și incompatibilă cu natura umană.
5.Repetă punctele esențiale – repetiția fiind mama mereu gestantă a învățăturii, asigură-te că cele mai importante puncte ale prezentării tale au parte de destulă expunere. Spune același lucru de mai multe ori, pentru că dacă-l repeți insistent o să pară cumva mai important. Spune același lucru de mai multe ori, dar în feluri diferite, astfel o să pară că ai mai multe lucruri de zis, nu doar unul singur, și că ești plin de învățăminte și motivație și wow. Spune același lucru și sub formă de concluzie, așadar: să nu-ți fie teamă să începi cu o glumă bazată pe o poveste personală pe care ți-ai pregătit-o dinainte. 
6.Fă-i să-și dorească mai mult – și vorbitul ăsta în public e un fel de repeat business, așa că nu te epuiza complet din prima, lasă-i să-și dorească să te mai audă vorbind și în alte situații, lasă-i să creadă că ai mai avea multe de spus, dar te presează timpul, lasă-i să creadă că ești un izvor nesecat de ponturi profesioniste exact în momentul în care ți-ai isprăvit repertoriul. De exemplu, ai putea să dai impresia la începutul prezentării că o să le oferi 7 secrete ale vorbitului în public și tu să te oprești după primele 6 secrete. Dacă-l vor pe al 7-lea, să se aboneze la blogul tău sau să-l distribuie pe Facebook sau să-și arate aprecierea prin Like-uri. 
Ideal ar fi ca prezentarea să se termine cu un call to action, ca să aibă și ei impresia că fac ceva util.
Oamenii din spatele microfonului au fost blurați ca să nu se vadă cum plîng în pumni ca niște prunci,
ponturile de mai sus fiind destinate speakerilor demotivaționali, cei care nu fac decît să sublinieze futilitatea existenței
Pentru că am avut de mai multe ori neplăcerea să descopăr că ironia manifestată pe acest blog este inaccesibilă unora, declar aici că toate cele de mai sus sînt scrise într-un ton de crîncenă bătaie de batjocură și, evident, trebuie tratate ca atare.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.