Ce se învață la școală despre memoria apei

“Te iubesc, apă” aud copilul spunând înainte să bea din paharul pe care și-l umpluse de la robinet. Curios din fire, îl întreb de când a dezvoltat sentimente atât de puternice față de apă. De pe la ora zece dimineața, îmi zice, de când profa de biologie le-a arătat un documentar despre memoria apei.

Știam, în mare, câte ceva despre memoria apei, pentru că exact cu două minute înainte îmi deschisesem un Borsec de 16 giga. Restul apelor plate de la noi nu-mi plac, pentru că-s ori prea dulci, ori prea uituce.

Pont: pentru experiențe memorabile, nimic nu se compară cu o saltea cu memorie udă, pentru că memoria saltelei e suplimentată de memoria apei. Deci se lucrează pe două fronturi.

Revenind la povestea copilului, care e în clasa a șaptea la un colegiu din miezul Clujului, aflu că, la un moment dat, cercetătorii din documentar au povestit despre cum apa s-a răzbunat pe ei pentru că făceau teste pe ea, îmbolnăvindu-i. Habar n-am cum, că nu-i foarte științific să bei apa în care te-ai jucat cu instrumentele. În fine, profa a concluzionat că e mai bine să vorbești frumos cu apa înainte să o bei, ca să nu te rănească apoi pe interior de ciudă.

Se pare că molecula aia simplă, formată din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, e super ofticoasă și se poate întoarce împotriva ta. Se pare că nu s-a luat nimic din iertarea lui Iisus pe apa pe care a mers.

“Te iubesc, apă” spun și eu înainte să beau din Borsec, din care mai aveam câțiva mega pe fundul sticlei. Înainte să înghit ultimul strop, îi arunc și un “îmi cer mii de scuze că urmează să te scot prin puță”. Dacă apa e răzbunătoare, nu vreau să risc. Dacă apa are memorie, e posibil să țină minte că am făcut pipi în ea într-o piscină în 2013 și să mă tragă de călcâie în mare când mă duc să înot, să mă înece.

Așa funcționează homeopatia: apa are memorie și ține minte medicamentele cu care a intrat în contact până la a suta diluare, dar ignoră fundurile care s-au scăldat în ea într-un ciubăr, la cabană, iarna trecută. Deci apa are memorie selectivă. Să fiu apă, și eu aș avea. N-aș vrea să rețin că am fost pe fruntea unui manelist asudat sau în scuipatul vreunui alt cocalar. Aș ține minte doar clipele în care am stat pe creste însorite de munte, sub formă de rouă, sau pe limba vreunei frumuseți, sub formă de Evian.

Așa că îi mulțumesc profei de bio că-i educă pe cei mici fără a fi jenată de rigorile programei sau ale logicii. Și aș lansa o mențiune specială și profei de franceză, care le-a povestit copiilor că este undeva aproape de Cernobîl o biserică în care n-au pătruns deloc radiațiile. Probabil n-aveau batic și de aia.

Foto: The Abyss (1989)

4 thoughts on “Ce se învață la școală despre memoria apei

  1. Salteaua cu apă nu e recomandabilă. Ține minte toți patenerii pe care i-ai iubit pe dînsa…

  2. Profesorii au inceput sa le predea elevilor materii prea avansate tinand cont de varsta lor frageda. Ce intelege un mucos de 11 ani despre memoria apei? Ca nici eu, adult fiind, nu inteleg absolut nimic desi sunt un om umblat prin lume (adica dus cu pluta). Cum se formeaza memoria in molecula de apa? Fizic sau chimic? Sau e fizica cuantica? Pai atunci nu-mi mai trebuie HardDisk extern pentru laptop, imi este suficient un bidon cu apa de 0,5 litri. Daca apa este un suport bun pentru stocarea informatiei, atunci alcoolul este si mai bun pentru stergerea informatiei, deci este perfect pentru formatare. Iar faza cu biserica din Cernobil e o stire falsa, de fapt tarcovnicu’ a scapat contorul Geiger in cristelnita si s-a decalibrat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.