Ce mi s-a întîmplat în cele 8 ore în care am stat la coadă pentru o adeverință

Pentru a putea fi operat într-un spital de stat, ai nevoie, printre altele, de o adeverință care să ateste faptul că ți-ai plătit contribuția la casa de sănătate. În Cluj, adeverința se poate lua dintr-un singur loc și e bine să mergi acolo cît mai devreme pentru că se lucrează încet și, de obicei, e multă lume. 

De la casa de sănătate primești o foaie cu care mergi la finanțe ca să ceri o altă foaie, una de vărsămînt, cu care plătești la trezorerie (dai banii la un ghișeu diferit față de cel care îți procesează foaia de vărsămînt) și primești apoi o chitanță cu care te duci înapoi la casa de sănătate pentru a închide frumos cel de-al zecelea cerc al infernului și a-ți primi adeverința. 
Pare simplu, nu? Chiar a fost! Poftim simplitate:

7:03 – Ajung în fața clădirii. E deja coadă, zici că se dă ceva. Nu se dă nimic, nici măcar binețe. Ne încruntăm unii la alții de parcă n-ar exista destulă sănătate pentru toți. Eu am un motiv bun, n-am mai văzut cum arată ora 7 A.M. de ceva vreme. Sînt prea buimac să blestem cum-se-cuvine birocrația asta mlăștinoasă. O s-o înjur eu altă dată, cînd voi fi mai odihnit.
7:14 – Se deschide ușa și oamenii se înghesuie ca la moaște să-și ia fiecare cîte un bon de ordine. Fac și eu la fel, atingîndu-mi părțile moi de un număr mare de străini. Dacă am fi fost dezbrăcați, aș fi putut spune că am luat parte la o orgie. 
7:17 – Primesc de la un toaster cu pretenții numărul A057. Pe bon scrie că înaintea mea sînt 56 de persoane. Duh! 
7:37 – Mai e puțin și începe programul cu publicul. Încep să-mi fac planuri pentru restul zilei. Sau măcar pentru după-masă. Cît de mult poate să dureze să iei o nenorocită de adeverință?
8:00 – Intră primul ‘client’ și prin sala de așteptare trece un fior. E ca atunci cînd cineva scapă o beșină într-o cameră plină de oameni, dar invers, adică în sens pozitiv. Lucrurile par că se înviorează, optimismul se strecoară timid în inimile celor ce așteaptă deja de mai multe ore. 
8:07 – O pirandă în haine mov, la vreo 50 de ani, are cel mai alb și mai catifelat ten pe care l-am văzut vreodată la o pirandă. Nu-mi dau seama dacă asta mă face rasist sau nu, dar parcă-mi vine s-o asigur cumva că n-am nici un fel de prejudecăți. Mă uit insistent la ea și, cînd îi întîlnesc privirea, îi zîmbesc frumos la țigancă.
8:11 – Abia acum intră ce-a de-a doua persoană. Dacă le ia 10 minute să rezolve un singur om, înseamnă că… prefer să nu calculez ce înseamnă asta pentru mine.
8:38 – S-a ajuns la numărul A005. Mă întreb cît de devreme trebuie să vii aici ca să prinzi un loc printre primii zece. Nu-s sigur, dar cred că domnul care a intrat primul avea un sac de dormit în plasa de rafie pe care o purta cu el. 
8:47 – Nu se mai dau bonuri de ordine. Un domn intră în sală, recunoaște o femeie care stă și așteaptă de-a-n-picioarelea și vine s-o întrebe direct: Nu cunoști pe nimeni aici? La ardeleni există un fel de prezent continuu care se manifestă în vorbire, așa că, atunci cînd primește un răspuns negativ, omul spune: no, eu mă tăt duc. Se tăt duce, ergo: prezent continuu. 
9:00 – S-au procesat doar șapte persoane pînă acum. O doamnă cu copil mic zice că e a treia zi în care vine aici. Zice că a stat atît de mult pe la cozi că fii-su va trebui să repete clasa a treia. Nu poate fi ăsta singurul motiv, băiatul pare și foarte prost.
9:09 – Automatul de cafea nu dă rest. În această instituție nu se primesc atenții. Programul cu publicul e între orele 8:00 și 15:30. Urmează numărul A008.
9:18 – Încep să mă doară toate, pe rînd. Spate, picioare, ochi, splină, cap, nas, gît, suflet.
9:20 – Părăsesc incinta, îmi cumpăr două ziare și mă instalez comod într-o cafenea. Revista Cațavencii s-a scumpit, costă 4 lei acum. Cred și eu, nu poate să-i fie tocmai ușor lui Bușcu să tot scrie de bine despre Ponta. Apropo, Ponta se operează în Turcia, deci: muie, Ponta!
10:26 – Vreau să-mi achit consumația și îi dau cheleneriței o sumă rotundă, care include și un bacșiș generos. Cînd văd că nu-mi zîmbește a recunoștință îi cer să-mi dea restul.
10:28 – Cine naiba a inventat termenul de ‘cafea lungă’? N-are nici o logică. Cum pana corbului poate o cafea să fie lungă? Și dacă poate fi lungă, asta înseamnă că poate fi și lată? 
10:48 – M-am întors la casa de sănătate. Între timp, cele două doamne care lucrează acolo și-au intrat în ritm și treaba merge mai rapid. S-a ajuns la numărul A021. E bine, ieri era una singură. Dar ieri a fost altă treabă, că m-am pus la coada greșită, aia cu numere care încep cu B.
11:07 – De obicei, Facebookul e o imensă pierdere de vreme. Culmea, cînd ești într-o situație în care chiar ai nevoie să pierzi niște vreme, Facebookul se întoarce împotriva ta și nu te ajută deloc. Culmea, evreul de Zuckerberg a reușit să facă o cîrcă de bani dintr-o chestie care scade productivitatea. 
11:30 – Se intră în pauză de prînz. E cam devreme, zic eu. Dar poate că i se spune așa numai pentru că ar fi o nesimțire maximă din partea lor să-i spună ‘pauză de brunch‘. 
11:32 – Mă duc să mă plimb prin parc și cînd prind o bancă liberă și mă grăbesc să-o ocup. Sînt prea amorțit ca să mă pot gîndi la ceva anume, deci stau aiurea și trag de timp, ca naționala de fotbal după ce înscrie un gol.
12:28 – Cred c-am adormit. Niște copii se uită la mine și rîd înfundat. Încerc să le explic că PETul de bere de pe jos nu era al meu, dar nu reușesc să fiu convingător. 
12:35 – Mi se face poftă de bere și îmi cumpăr o doză, că n-aveau la PET mic. O sec, vorba cîntecului, dintr-o sorbire.
12:41 – Fashioniștii habar n-au despre ce vorbesc. Ținuta clasică de vară pentru bărbatul semi-urban e simplă: pantaloni trei-sfert, tricou fără mîneci și șlapi. Merge și cu sandale, dar numai dacă asortezi șosetele cu tricoul.
12:43 – Ajung iar în anticamera funcționarelor dătătoare de adeverințe. Nu-mi dau seama dacă-s aceiași oameni de mai devreme sau dacă au venit alții în locul lor, lucrînd pe schimburi. Toți seamănă între ei. O doamnă în stadiu avansat de graviditate dă semne că nu mai poate și că ar vrea să renunțe la așteptare. Zice că durează ridicol de mult, că nu era gravidă cînd s-a pus la coadă.
12:44 – Dincolo nu vezi așa ceva, se spune undeva în stînga mea și devin brusc interesat de discuție. Poate că se pot lua adeverințe și din altă parte, mă gîndesc. Dacă trebuie, plătesc. Descopăr imediat că vorbesc despre acel dincolo cu ghilimele, în sensul de ‘afară’. 
12:51 – Mă gîndesc la Ponta, care se operează în Turcia. Mă rog să aibă și turcii un Ciomu de-al lor.
13:00 – Îmi trebuie să merg la baie, de la bere. Mă descurc cumva, pe după niște mașini.
13:27 – S-a ajuns la numărul A034. Domnul de lîngă mine ține în mîini bonul cu numărul A040, îi propun să mi-l vîndă în schimbul a 50 de lei, explicîndu-i că time is money, la propriu. Nu vrea. Să fie sănătos. În iad! 
13:38 – Domnul soțul pirandei se plimbă pe afară. E neobișnuit de tăcut pentru un soț de pirandă. Ținuta all-black nu-l avantajează în soarele puternic, dar omul îndură stoic căldura și-și răsucește calm mustățile. 
13:51 – O doamnă cu o coafură demnă de o ocazie mai specială decît statul la coadă deschide un geam. În încăpere, temperatura coboară la un nivel confortabil de 38 de grade. 
14:10 – Îmi dau seama că așa trebuie să fie purgatoriul. În mod ironic, o fac în timp ce în căști îmi cîntă Nirvana. Încep să-l înțeleg pe Kurt Cobain, mai ales cînd văd că am mai puțin de 20% baterie. Parcă îmi făcusem planuri pentru după-masa asta, dar nu-mi mai aduc aminte ce erau. 
14: 21 – Dacă aș avea un regat, l-aș da cu plăcere în schimbul unei adeverințe. Dacă aș avea un regat, probabil că aș avea și propriul meu doctor. Îmi aduc aminte că Ponta s-a dus în Turcia însoțit de un medic personal și îi urez succes folosind o expresie de import: break a leg!
14:43 – Sîntem la numărul A041. Gata, nu mai durează mult. Dacă mă duc acum să-mi iau un bon de ordine de la trezorerie, cînd ies de aici pot să merg repede să plătesc cotizația și să vin înapoi să-mi iau adeverința. Sună făcubil! O fac, așa cum mă îndeamnă cei de la Nike.
14:52 – La trezorerie se muncește cu spor. Cînd e vorba de încasat bani, parcă altfel se mișcă funcționărimea.
14:57 – A început să plouă. Mai rău de atît, a început să mă plouă. Mi-e foame. Mă dor toate, îmi ard tălpile, sînt deshidratat, dar mă consolez cu gîndul că va fi gata în curînd. În timp ce mă consolez cu acest gînd, calc într-o baltă și mă ud pînă la genunchi. 
15:05 – Ajung înapoi la casa de sănătate. Văd că au trecut de numărul meu și încep să plîng discret, bărbătește. Doamna gravidă se ridică și mă lasă să mă așez în locul ei. Mi se dă voie să intru la dătătoarele de adeverințe, deși am întîrziat. Dătătoarea de adeverințe e neașteptat de amabilă pentru un funcționar public, lucrează cît poate de repede și sînt afară în mai puțin de 3 minute. Acum mai trebuie doar să merg cu hîrtia asta la finanțe și să-mi iau o foaie de vărsămînt, să merg cu foaia de vărsămînt la trezorerie, să o las la un ghișeu, să plătesc la altul, să iau chitanța și să mă întorc cu ea la casa de sănătate ca să fiu înregistrat în sistem și să-mi iau adeverința. 
15:06 – Îmi amintesc că la trezorerie se închide în 22 de minute. La fel și la casa de sănătate. Încep din nou să plîng, discret, bărbătește.
poza e reală, nu e 50% inventată, cum e povestea
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.