Ce-i lipsește Clujului

În primul rând, Clujului îi lipsește o groapă de gunoi. La momentul de față, groapa de gunoi a Clujului, oraș european, e un munte de deșeuri în flăcări din care curge un râuleț de otravă. Apoi, Clujului îi mai lipsesc niște mii de locuri de parcare, niște zone verzi și piste de biciclete aferente, niște planuri urbanistice care să nu fie doar mesajul “Construiți în plm orice, oriunde!” scris pe șervețele mânjite cu varză călită și probabil că mai lipsesc multe altele.

Dar nu despre asta vreau eu să scriu. Am ales acest titlu voit înșelător ca să explic ce anume îmi lipsește mie în Cluj în materie de mâncare.

Ciupercile, după ploaie, își zic una alteia “Băi, am crescut ca burgerii în timpul unui street food festival”. Deci, pe partea asta, Clujul stă bine. Are și două restaurante indiene, și niște “chinezesc”, și destul sushi cât să poți face un baraj pe Someș din bețișoarele necesare să-l mănânci pe tot. N-are un restaurant tailandez cinstit, dar, cu puțină indulgență, poți spune că pe partea asiatică e destul de bine reprezentată. N-am pretenții de restaurante vietnameze sau coreene; mai trebuie să treacă Admin van Buren de câteva zeci de ori pe la Untold până să ajungă Clujul la așa diversitate.

Ieri am fost la Pablito, un fast-food mexican deschis recent și am mâncat un burrito ca la mamasita lui, de mi-a venit imediat după să mă culc sub un cactus, cu sombrero-ul tras pe ochi, deci și Americile sunt bifate (că o vită argentiniană mai găsești cumva, dacă te susține contul bancar, iar America de Nord n-are preparate originale care să-mi lipsească, un philly cheese steak mai găsesc eu pe undeva, iar de chowder nu mi-e dor).

Bucătăria europeană nu mă preocupă, căci dacă nu-mi satisfac poftele aproape de casă, pot oricând să iau un Wizz și să mă satur de halloumi și măsline kalamata direct în Grecia (iar când spun că “pot oricând să iau un Wizz” exagerez; pot să-l iau de circa 1,7 ori pe an).

Ce mi-ar plăcea mie în Cluj ar fi un restaurant cu mâncare africană. Somalez, etiopian, zimbabwez, nu contează. Să fie acolo niște sosuri și tocăniți picante pe o pâine injira și-s mulțumit. Sau niște prune lângă o carne de miel, cum am mâncat în San Francisco la un restaurant marocan, atunci când i-am dat 20 de dolari dansatoarei din buric ce se unduia printre mese pentru că n-aveam nimic mai mărunt și mi-era rușine să nu-i dau nimic pentru că s-a uitat fix în ochii mei în timp ce dansa.

Deci, da. Asta-i lipsește Clujului: mai multă Africă.

 

Sursa foto: romanianfriend.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.