Category Archives: religie

E bine să fii rob, dar e rău să fii slugă

Se întâmplă, în dezbaterile aprinse din mediul virtual, ca oamenii care exprimă opinii ce nu coincid cu dogma creștin-ortodoxă să fie numiți “slugi ale Satanei”.

Personal, consider jignitoare formularea, pentru că pornește de la premisa că cei care atacă valorile creștine se află pe cea mai joasă treaptă în ierarhia satanică. Iar asta trădează o lipsă gravă de imaginație din partea așa-zișilor credincioși, întrucât cei care le contestă credința ar putea, la fel de bine, să fie angajați cu carte de muncă ai Satanei, nu doar simpli slujitori necalificați.

Nu mi se pare exagerată nici ideea ca Satana să se implice personal în treaba asta. Miza e destul de mare încât să nu lase greul pe umerii slugilor. Toată lumea știe că, dacă vrei o Apocalipsă bine făcută, trebuie să te implici personal.

În egală măsură, se poate ca cei ce distribuie mesajul malefic al Satanului (nu vreau să par sexist, dar Satana sună prea feminin) să fie într-o poziție mai rea decât slugile. Să fie stagiari neplătiți sau voluntari.

Birocrația fiind invenția Satanului, e posibil ca “slugile” să fie de fapt oameni care lucrează în numele Necuratului prin contract pe drepturi de autor. Fie prin SRL, fie prin PFA, depinde de preferințele fiecăruia și de contabilul care i-a sfătuit.

“Colaborator al Satanului” sună mai bine decât “slugă”, dacă e să fii sincer pe contul LinkedIn. Unii, cei mai pricepuți dintre ei, pot fi chiar parteneri de afaceri ai Satanului. Poate dețin o cotă parte din Infern, prin acțiuni. Poate fac parte din board-ul director și, când nu împart pliante despre homosexuali care înfiază copii și îi convertesc la veganism prin mediație și vloguri, dezvoltă noi tehnici de tortură a creștinilor prin muzică, stand-up și meme puturoase (sau ce altceva cred creștinii că fac ateii în timpul liber).

Apropo. O altă inconsistență logică de care dau dovadă drept-credincioșii e să presupună că ateii sunt sataniști. Mie mi se pare că, dacă nu crezi în Dumnezeu, nu crezi nici în Drac. În fine, partea cu logică nu-i tocmai prioritară în religie.

Dar să-i numești slugi pe toți cei care susțin libertatea oamenilor adulți de a se iubi cu cine vor mi se pare greșit. Mai ales venind din partea unora care se consideră a fi “robii lui Dumnezeu”. Asta, în termeni de specialitate, se numește dublu standard.

Dacă e ok să fii rob, de ce e nașpa să fii slugă? Raportul de inferioritate față de divinitate e același. Ba mi se pare că e puțin mai rău să fii rob (sinonim cu sclav) decât slugă (care poate fi slugă plătită). Aceasta este întrebarea.

În fine, e una dintre întrebări. Cealaltă ar fi: de ce atunci când se spune despre ceva că e “din partea casei” nu se precizează din care parte? Că poate vine din partea în care e și baia și atunci nu vreau să am nimic de-a face cu asta. Mno.

Foto: guff.com

Îți tai singur porcul. De ce nu faci la fel și cu mielul?

De ce există o tradiție milenară a tăierii porcului de Crăciun, dar nu există o tradiție la fel de milenară a tăierii mielului de Paște? Cu ce-i mai special mielul decît porcul? De ce toată lumea umple Facebookul cu poze de la tăierea porcului, dar nimeni nu se laudă că a ucis un mielușel alb și creț și drăgălaș ca o jucărie de pluș? Care-i faza? Animalele ar trebui să fie egale între ele, dar observ cu mîhnire că unele sînt tratate cu mai multă egalitate (și cuțit) decît altele.

Ambele animale sînt, de fapt, mîncare pe care o gătești cu ocazia unei sărbători creștine. Porcul se sacrifică odată cu nașterea Domnului. Mielul se sacrifică odată cu moartea/învierea Domnului. Vițelul e consumat doar de bogați, care nu prea se încurcă cu trebi religioase.

E perfect acceptabil, se pare, să tai porcul la tine în curte sau fața blocului. Dar, cînd vine vorba de miel, toată lumea preferă să-l cumpere din magazin, în loc ca fiecare creștin să-l belească cu mîna lui sau cu mîna unui specialist (așa cum se întîmplă în cazul porcului). De ce? Pentru că mielul are blănița curată și sufletul pur precum intențiile lui Iisus, în timp ce porcii au fost gazdele unei legiuni de demoni (Matei 8:28-34)?

Nu-i și asta un fel de discriminare? Mie așa mi se pare: că porcul e mai ușor de omorît pentru că se scaldă toată ziua în propriile mizerii și e leneș și gras, ilustrînd cel puțin două din păcatele capitale, pe cînd mielul e mai greu de ucis pentru că-i pufos ca un nor cu picioare, are ochișorii ca niște perle negre și arată adorabil în toate desenele și picturile. Pe deasupra, porcul are orgasme de cîte 30 de minute, deci trebuie pedepsit pentru asta, păcătosul. Și nici nu arată la fel de bine pe o felicitare ca un mielușel zburdalnic.

Partea bună e că unii porci au sesizat nedreptatea și au încercat să facă ceva în privința asta. Așa au apărut porcii cu blăniță de mioară (cunoscuți și sub numele de Porci de Mangalița). Partea rea e că aceștia sînt și mai delicioși decît frații lor, deci n-au rezolvat nimic. În continuare, rămîne la fel de inscrutabil motivul pentru care românii taie porcul cu lejeritatea cu care curăță un cartof, dar refuză cu încăpățînare să-i facă felu’ lu’ mielu’.

—–

Dumnezeul lor de creștini!

De 2 zile încoace mi-am dezvoltat un ritual: intru pe Facebook, mă îngrozesc, ies de pe Facebook. Fac asta pentru că nu reușesc să înțeleg și să procesez intențiile acelor habotnici înguști care și-au declarat public satisfacția privind moartea unor oameni.

Ce scop au avut declarațiile lor? De ce, în urma unei tragedii de asemenea proporții, să vrei să răsucești cuțitul în rană cu manifestările tale intolerante și agresive? De ce se te mîndrești cu credința ta într-un astfel de Dumnezeu?

Eu nu sînt credincios, dar mi-ar plăcea să fiu. Și mi-ar plăcea să cred într-un Dumnezeu bun, milostiv și înțelegător. Mi-ar plăcea să cred într-un Dumnezeu care se costumează de Halloween, pentru că știe că nu-i altceva decît un bal mascat, un Dumnezeu care se bate cu culori la festivalul Holi, un Dumnezeu care respectă Ramadanul, Hanukkah și ziua de naștere a lui Buddha, pentru că știe că rolul religiei e de a oferi liniște și împăcare oamenilor.

Mi-ar plăcea să cred într-un Dumnezeu petrecăreț, unul care sărbătorește viața, ascultă toate genurile de muzică și bea vin alături de Odin, Ra, Zeus, Manitu și Vishnu. Un Dumnezeu al fiecăruia, un Iisus personal, un prieten nevăzut al cărui singur scop e să te susțină necondiționat. Un Dumnezeu care crede în tine chiar dacă tu nu crezi în EL.

M-au înduioșat toate demonstrațiile de solidaritate din ultimele zile. Am rămas impresionat de dăruirea celor din sistemul medical, de implicarea societății civile, de felul în care s-a mobilizat lumea pentru a-i ajuta pe cei afectați. Mi-a părut bine să-l văd pe ambasadorul Franței vorbind în limba romînă și oferindu-și întreaga susținere. E un gest mărunt, dar contează. Un moment de tăcere contează și el. Un bar închis, un show amînat în semn de respect, o donație, un gînd bun, toate astea contează. Fiecare gest omenesc de simpatie față de drama acelor oameni contează. Fiecare dintre noi vrem să ajutăm, pentru că și nouă ne-ar plăcea să fim ajutați într-o astfel de situație. A fost, pînă la urmă, o reacție normală venită din partea unor oameni normali.

Anormală a fost reacția B.O.R., care a emis un comunicat și atît. Ei știu să primească, ei nu știu să dea. Ei se poleiesc în aur, pentru că aurul e ignifug. Ei să fie sănătoși!

Anormale au fost și postările aberante ale unor credincioși, care au văzut în tragicul accident intervenția divină a unui Dumnezeu crud și nemilos.

Dumnezeul lor îi pedepsește cu foc pe cei diferiți. Dumnezeul lor e răzbunător, meschin, ticălos. Așa sînt și ei, făcuți după chipul și asemănarea unui Dumnezeu aprig și neîndurător, și trebuie s-o arate tuturor. Dumnezeul lor vede simboluri satanice peste tot, ca un psihotic. Dumnezeul lor înseamnă frică, nu iubire; înseamnă conformism, nu diversitate; înseamnă intoleranță, nu empatie. Dumnezeul lor de creștini provoacă suferință, nu alinare. Dumnezeul lor de creștini cere sacrificii. Dumnezeul lor de creștini își încalcă propria poruncă, ucigînd copii! Dumnezeul lor de creștini!

Dumnezeul meu de ateu l-ar ierta pe Dumnezeul lor! Și pe ei i-ar ierta! Într-adevăr, păcătoșii ăștia nu știu ce fac. Partea cea mai bună e că am văzut că ne putem descurca și fără ei.

—–

In vitro veritas: copii născuți de mame virgine

poza e de aici

Spunea la un moment dat Cucu, Adrian Cucu, că Iisus a fost singurul bărbat care a rupt himenul din partea cealaltă. Cum s-a întîmplat de multe ori pînă acum și inevitabil se va mai întîmpla mult timp de acum înainte, Cucu avea atîta dreptate cît are licuriciul în fund lumină. Pentru că de ce spun asta? Pentru că într-un articol publicat zilele trecute în The Telegraph s-a relatat despre o nouă modă apărută în clinicile de fertilitate din Marea Britanie: virgine care dau naștere la pui vii.

Conform articolului, în ultimii 5 ani au existat cel puțin 25 de fecioare care, deși nu au cunoscut vreodată bărbatul în sens biblic, din diverse motive, au dorit să aibă copii, consolîndu-se probabil cu ideea că vor face sex destul după ce se naște copilul. Se știe doar că femeile fac mai mult sex după ce au copii decît atunci cînd sînt la începutul unei relații. Not!

Înțeleg cazurile în care beneficiara suferă de o fobie de natură sexuală, dar există și situații în care cele care apelează la această procedură (care costă circa 5.000 de lire, apropo) o fac doar pentru că încă nu au găsit bărbatul potrivit cu care să aibă o relație specială. Mi se pare un mod foarte neobișnuit și brutal de a-ți inaugura vaginul. Și mi se pare o reală risipă să dai 5.000 de lire pentru o chestie pe care o poți obține plătind o cină și un film. Eventual, și o cameră de hotel. Asta după ce ți-ai instalat gratis o aplicație de tip Tinder.

Nu mă privește pe mine ce fac oamenii cu părțile lor fătătoare, eu nu fac decît să comentez asupra unei statistici interesante: pe măsură ce tehnologia avansează, bărbații devin din ce în ce mai dispensabili. Frica, anxietatea socială, lesbianismul, imposibilitatea găsirii unui partener potrivit, toate acestea pot fi motive excelente pentru care femeile aleg acest tip de însămînțare (in vitro veritas). Așa cum unii copii sînt născuți din părinți campioni, alții pot fi născuți din părinți cam virgini.

—–

Băieți, Allah încearcă să vă spună ceva

Cel puţin 717 persoane care luau parte la pelerinajul Hajj şi-au pierdut viaţa, călcate în picioare, lîngă oraşul sfînt Mecca. O ironie monstruasă face ca incidentul să fi avut loc în prima zi de Eid al-Adha, a.k.a. Sărbătoarea Sacrificiului. Asta după ce în urmă cu mai puțin de două săptămîni o macara a ucis încă vreo sută de credincioși, prăbușindu-se peste ei în cel mai puțin spiritual mod posibil.

Nefericita întîmplare se încadrează într-un tablou mult mai amplu, unul împestrițat din loc în loc cu sîngeroase cifre arabe.
1990: 1.426 de pelerini ucişi într-un tunel care conducea la locurile sfinte 
1994: 270 de oameni morţi în timpul unei busculade 
1997: 343 de pelerini ucişi şi 1.500 răniţi într-un incendiu 
2006: 364 de pelerini mor călcaţi în picioare în timpul ritualului de aruncare a pietrelor
Imaginea de ansamblu, oricît ar fi ea de subtilă și de inaccesibilă ochiului neantrenat, e o reprezentare metaforică a lui Allah în timp ce Acesta le explică unor tembeli că spiritualitatea nu înseamnă să pupi niște pietre sau să arunci cu un număr magic de pietre într-o piatră mai mare. Relația cu divinitatea nu are nevoie nici de intermediari, nici de GPS, nici de construcții megalomanice, susține Allah, teribil de mîhnit de faptul că relația profund intimă cu divinitatea pe care ar trebui s-o încurajeze religia organizată e deturnată de genul acesta de manifestații, veritabile demonstrații de automatism acreierat.
Metaforele prăfuite scornite de sacerdoții primitivi ai antichității sînt interpretate în mod eronat ca literă de lege, și asta îl supără cel mai mult pe Allah, care încearcă din cînd în cînd să le transmită hoardelor zeloase de credincioși că se îndreaptă pe un drum greșit așa cum știe el mai bine: luîndu-i la ei în grupuri mari și explicîndu-le în persoană. 

îmbrăcați în alb, pelerinii sînt personificarea perfectă a efectului de turmă
—–