Category Archives: politică

Declarația mea de avere, ca viitor politician

Am intrat în noul an cu inima deschisă și ochii închiși, căci dormeam deja de-o bucată bună de timp la ora la care toți oamenii își manifestau concomitent fascinația atavică pentru foc aprizînd artificii, petarde și pocnitori. Înainte să adorm, însă, mi-am propus ca în noul an să fiu mai îngăduitor, mai bun, mai generos, mai harnic, mai toate minciunile pe care ți le spui de obicei pe 31 decembrie și le uiți pe 1 ianuarie, seara.

Dorind să fiu mai util societății în 2017, să fac mai multe pentru cei din jurul meu, cu puțin înainte de-a păși definitiv în tărîmul viselor, mi-am închipuit că aș putea face mult bine semenilor – un pustiu de bine, chiar – intrînd în politică. Subiectul ultimelor zile din 2016 fusese numirea premierului și asta a permeat cumva și-n subconștientul meu, de unde și ideea cu implicarea politică, ceva ce aș fi considerat sub demnitatea mea în urmă cu doar cîteva săptămîni.

Primul pas, după conștientizarea dorinței, ar fi fost înscrierea într-un partid, mă gîndeam eu așteptînd inconștiența. Aș fi vrut, chiar și-n starea aceea de semi-somn, să fiu mai conștiincios de-atît. Am sărit unii pași, i-am bifat ca îndepliniți pe alții, ajungînd după cîteva secunde la a-mi formula mintal declarația de avere, obligatoriu necesară în momentul numirii într-o funcție de prestigiu și responsabilitate.

Copiind – fără a plagia! – modelul actual al declarațiilor de avere vehiculate prin presă și pe la televizor, am ajuns să încropesc în cap următoarea listă, reprezentînd averea agonisită de mine în întreaga mea activitate politică anterioară numirii oficiale într-un post de conducere, așa cum am văzut că se face:

– 50.000 de lei depuși într-un cont de economii, adunați în vremea în care am fost ospătar / șofer / majordom personal sau sclav modern pe la diferiți politicieni și șefi de regii autonome;

– 200.000 de euro găsiți într-o pungă, la marginea unei păduri, sub doi metri de pămînt și o cruce, după ce locul respectiv mi-a fost dezvăluit într-un vis de către niște contacte ce lucrează în servicii;

– 100.000 de dolari primiți împrumut de la tata, care e pensionar și care, pentru zestrea mea, a pus deoparte în fiecare lună jumătate din pensie (timp de vreo 60 de ani, dacă e să faci calculul, dar sper să nu se prindă nimeni);

– ceasuri în valoare de mai multe sute de ani de muncă cinstită;

– tablouri cu cai în valoare de mai multe sute de cai putere;

– cinci mașini, toate cinci cîștigate în cadrul unor tombole organizate de firme ce comercializează chipsuri;

– șase kilograme de aur primite de la un spiriduș pe care l-am întîlnit la capătul unui curcubeu în anul 2009;

– 5.000 de hectare de pădure ce mi-au fost retrocedate pe motivul unei vagi legături de rudenie cu familia regală (sînt văr de-al doilea cu vecinul lui Dani, Prințul Banatului);

– un apartament de 100 de metri pătrați primit moștenire de la o firmă abonată la contractele cu statul, firmă pe care am ajutat-o să evite tax… nu mai contează cu ce-am ajutat-o;

– două case obținute de pe urma meditațiilor, dar nu a celor ce implică făcutul de lecții cu copiii, ci a celor bazate pe stat liniștit și închis ochii atunci cînd o cer diverse interese;

– ghiul de aur pentru degetul mic, să aibă ce pupa subalternii cînd ajung șef, primit cadou de majorat de la colegii de clasă;

– o tonă de bun simț, primită moșternire de la bunici, alături de un set complet de termopane ce imită lemnul, un album cu poze alb-negru din tinerețea lor și 300 de milioane de euro, a căror proveniență nu mi-au dezvăluit-o niciodată “bunicii”, pardon, bunicii, fără ghilimele;

Acesta este umila mea declarație de avere, trecută în revistă înainte să adorm. Asta înseamnă că nu mai e decît o chestiune de timp pînă cînd voi putea ocupa un post călduț, plin de beneficii. Așa să-mi ajute Cel de Sus, adică domnul Dragnea, căruia i-am promis deja un sfert din profit. Mai trebuie doar să mă trezesc din somn.
—–

Leon, profesionistul. O parodie marca PNL

Medicul Leon Dănăilă, primul pe lista PNL București pentru Senat.

PNL tocmai și-a administrat o infuzie de sînge proaspăt în instalația politică în persoana profesorului univeristar Leon Dănăilă, un domn mai bătrîn și decît ideea de liberalism. Principalul vector de imagine al PNL pentru alegerile parlamentare din decembrie e, mai nou, un bătrînel de 83 de ani care arată mai rău decît Bilbo Baggins atunci cînd îl copleșete dorul de Unicul Inel.

Am tot respectul pentru om, care a fost numit “neurochirurg de geniu” de tot felul de oameni în măsură să facă astfel de aprecieri (deci evident că nu în sensul în care e numită “genială” o memă de pe internet), dar implicarea lui în politică nu miroase a bine. Și asta pentru că toți bătrînii au un miros dubios, de praf depus peste zeamă de varză uscată.

Alina Gorghiu l-a inclus pe doctorul Dănăilă în grupul de “oameni noi în politică” cu care vrea să revigoreze partidul. Părerea mea e că poți spune orice despre acest susținător al coaliției pentru familia preistorică, dar nu l-ai putea suspecta niciodată că e “om nou”. E, mai degrabă, la vîrsta la care abordezi cu maximă atenție și preocupare orice beșină, pentru că funcțiile biologice ți-au devenit un carusel de accidente rușinoase ce stau să se întîmple.

PNL e partid istoric, dar asta nu înseamnă că membrii lui trebuie racolați direct din manualul de istorie, capitolul “Antichitate tîrzie”. Aproape că-mi pare rău să spun asta, dar Leon e prea bătrîn ca să se mai poată preocupă de proiectele de viitor pe care le presupune un post în Senat. Atît fizic, cît și psihic. Și nu e discriminare, e realism pur.

La venerabila vîrstă de “aproape Beligan”, omul e mai lent și decît încălzirea globală. Dar liberalii nu se sfiesc să profite de el, proptindu-l în geam ca să-i poată încasa capitalul de imagine.

Sursa foto: cuvantul-ortodox.ro
—–

The Scame din Buric roast of Mihai Seplecan

Extrasul care a inspirat acest material e luat din cea mai recentă postare pe Facebook a omului ce-a fost, o vreme îngrijorător de lungă (șase luni!), șef al consiliului județean Cluj:

Tinerii frumosi si sclavi au uitat cand urlau dupa Colectiv ca vroiau spitale, acum sunt de acord ca megacorporatiile satanico-masonice sa cheltuiasca milioane de euro pe aducerea unor artisti membri illuminati, ei sustinand prin cumpararea biletelor acest megaritual MASONIC. Pai nu isi merita soarta atunci? La acest eveniment se vehiculeaza pe langa invocarea AntiHristului ( asta inseamna titlul UNTOLD- pentru cunoscatori) spalarea pe creier, colectarea energiei malefice, manipularea masei si sume enorme de bani.

Ce știam eu despre pokemonul politic Mihai Seplecan înainte de postarea asta:
1. că arată ca o acadea cuprinsă de o stare de perpetuă mirare
2. că și-a falsificat o diplomă la Spiru Haret, ceea ce e echivalentul intelectual al furtului de pahare de plastic dintr-un open bar;
3. că e extrem de religios, genul căruia pînă și Mitropolitul i-ar spune s-o lase mai chill cu bisericoșenia;

Ce știu acum, după ce i-am citit postarea în varianta scurtă, inițială (între timp a lungit-o cu alte baliverne irelevante):
1. că e destul de prost încît ar putea fi mituit cu o valiză plină cu bani de Monopoly;
2. că nu pare să-i placă muzica, adică exact chestia pe care o apreciază orice om viu, indiferent de rasă, vîrstă, orientare sau sex, pe care dansează chiar și vacile și pe care plantele cresc mai repede și mai sănătos;
3. că nu-i 100% tălîmb, că a priceput din Untold partea cu sume enorme de bani
4. că nu știe în ce țară trăiește (ar fi culmea ca într-o țară în care nimic nu se face cum trebuie să funcționeze de minune numai conspirațiile megacorporațiilor, nu?);
5. că nu merită atenția unui roast complet și că ajunge să fac o singură glumă despre el

Așadar, poftim gluma despre Mihai Seplecan:

Mihai Seplecan e atît de speriat de masoni încît refuză să meargă la teatru, că e plin de loje
—–

Petiția: noua mamă a învățăturii

Rapsodul extremist Nigel Fărush, cel care a compus orchestrația baladei de despărțire “The Power of Leave”, a atins culmi de ipocrizie victorpontiene demisionînd din fruntea UKIP imediat după ce votul public a decis că UK și UE au trecut de la “In a relationship” la “It’s complicated”.

Omul și-a atins țelul și, în secunda doi, s-a retras, spunînd cu nu vrea să fie un politician de carieră (deși are deja o lungă carieră de politician în spate, fiind puternic implicat în politică încă din ’93, cînd a fondat, alături de alți gentlemani cu ambiții separatiste, partidul UKIP).

Practic, Nigel a lăsat un căcat în flăcări pe preșul de la intrare, i-a convins pe oameni că focul se stinge doar dacă-l strivesc în picioare, preferabil desculți, iar apoi, după ce a văzut căcatul întins nu doar pe preș, ci prin toată casa, inclusiv sub unghii, a fugit și i-a lăsat pe alții să curețe mizeria.

Sic brexit gloria mundi.

Dovada că la referendum s-a bifat căsuța greșită a venit a doua zi, pe Google, acolo unde se lămuresc toate disputele momentului, mai puțin cele cu adevărat importante, precum veridicitatea aselenizării, efectele dacice asupra culturii mondiale sau eficiența extractului de coacăze negre împotriva colesterolului. Majoritatea căutărilor britanicilor au fost ca o goană disperată după pastila de a doua zi, o fugă nebună după soluții de avarie în urma unui futai ce se vede încețoșat spre deloc prin aburii alcoolului, minciunii și inconștienței.

What is the EU? What does it mean leaving the EU? What the plm have we done? Why aren’t the Romanians leaving? Acestea au fost doar cîteva dintre nelămuririle celor ce erau extrem de lămuriți cu o zi înainte, cei care aveau impresia că ștampila de vot va funcționa împotriva imigranților ca usturoiul împotriva vampirilor. Nu știau, săracii, că rapoartele dintre țările membre și UE aduc mai degrabă a sugere reciprocă de sînge. Ca un șaizecișinouă politico-economic, dar cu unele țări mai tari în gură decît altele. Astfel că acum nu le rămîne decît să se sugă singuri, autosuficienți.

Morala: votul majorității nu trebuie luat în considerare în situații complexe, ce depășesc puterea de înțelegere a majorității. Implicațiile birocratice, economice, politice, instituționale, sociale și culturale ale brexitului nu pot fi imaginate în totalitate nici măcar de analiștii competenți, fiindcă nu există precedent în domeniu. În plus, manevra e de o complexitate ce depășește puterea computațională a lui Average Joe. Și nici Above Average Joe nu prea știe what the fuck is next?

Opinia majorității e irelevantă cînd vine vorba de astfel de decizii. Opinia majorității e irelevantă în majoritatea cazurilor, de asta există specialiști în orice domeniu, de la medicină la fizică nucleară și de la design interior la programare pe calculator. Majoritatea oamenilor cred că răcesc din cauza frigului, cred că horoscopul e pe bune, cred că rugăciunile chiar funcționează, cred că 50 Shades of Grey e o carte bună, etc. Majoritatea poate maxim să-și dea cu părerea. Verdictele trebuie să fie asumate de specialiști.

Similar, un vot majoritar în favoarea încadrării romanului “Moromeții” ca aparținînd perioadei interbelice e la fel de stupid și de irelevant. E ca și cum naționala noastră de fotbal ar iniția un referendum prin care să ceară ca la Campionatul European de Fotbal să se ia în considerare doar golurile date din penalty de Bogdan Stancu. E ca și cum, după sute de ani de heliocentrism, am vota să ne întoarcem la geocentrism, pentru că vrem să fim iar buricii universului.

Petițiile online funcționează pe principiul homeopatic, majoritatea. Ai impresia că te ajută la ceva, nu știi exact ce, și asta îți eliberează niște hormoni liniștitori în creier. Capul tău rulează endorfin. În realitate, petițiile iscate de neînțelegerea subiectelor de la BAC sînt doar niște liste lungi cu oameni care își recunosc incompetența. Ca lista rușinii publicată de ANAF – restanțieri la educație.

N-am învățat, dar am citit. N-am știut, dar am scris povești pe lîngă subiect, că poate totuși primesc o frîntură din punctaj. N-am știut chiar nimic, dar am lansat o petiție. N-am avut puterea să recunosc că am greșit, dar am semnat online să-i oblig pe alții să schimbe sistemul de punctaj. N-am nimic de oferit, dar las’ că le impun eu celorlați să ceară mai puțin. N-am puterea să-mi asum o mică înfrîngere, dar am tupeul să cer să se schimbe regulile în timpul jocului.
—–

Pumn de rîme, jignit de comparația cu Victor Ponta

Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a anunțat că a cerut retragerea titlului de doctor în cazul lui Victor Viorel Ponta, fost premier și excrescență pe fundul lui Năstase, actual bărbat casnic și cerșetor de atenție.

Reacția politicianului, previzibilă de altfel, a fost un argument decupat parcă din acest banc:

Măria: – Ioane, închide geamul că e frig afară.
Ion: – Gata, l-am închis. Acum e mai cald afară?

Politicianul, adică genul de gingaș care se plimbă cu barca trasă de jandarmi și printr-o baltă adîncă de 30 de cm, a scris pe pagina lui de Facebook următoarele:

Înțeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine – de azi încep să crească încasările la buget, să ieșim din deficit. De azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum. De azi plătim subvențiile în agricultură, mărim salariile și pensiile. De azi nu mai mor bebelușii în spitale și nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate.

După care a mai scris ceva despre cum va compune el o altă teză de doctorat (with blackjack and hookers). Practic, de ciudă că l-au prins cu plagiația în gură și cu ou-n buzunar, Ponta s-a dat cu fundul de pămînt și a reformulat teoria “pîine sau cătușe” a mentorului său infracțional, strigînd “hoțul” către cerurile care l-au blestemat să nu poată conduce un popor care oricum nu-l merită.

Aceste opinii de umanoid incert i-au determinat pe mai mulți oameni să-l compare cu un pumn de rîme pe cel ce a pierdut alegerile prezidențiale în fața unui sac de rafie plin cu baterii goale și pliante de vacanță, pe nume Iohannis.

Comentatorii de pe internet, în general oameni care nu consideră plagiatul, furtul și obținerea de foloase necuvenite ca fiind ceva trivial și demn de ignorat, așa cum face Dragnea, această personificare mustăcioasă a noțiunii de cancer la suflet, au taxat derapajul logic al politicianului în cele mai exotice feluri, în special trasînd paralele între acesta și un pumn de rîme. Lipsa coloanei vertebrale a fost un factor important. La fel și mizeria morală în care se scaldă permanent.

Nu a durat mult pînă cînd primul pumn de rîme s-a declarat jignit de nefericita comparație. Acesta (pumnul de rîme, n.r.) a ținut să reamintească opiniei publice că el n-a făcut afaceri dubioase cu Șova, nu s-a hrănit ideologic din cadavrul comunismului (pe nume Ion Iliescu) și nici nu s-a dat avocat în baza unei lucrări de doctorat cîrpite din furăciuni ordinare.

Pe lîngă pumnul de rîme, mai multe entități non-umane au anunțat că nici ele nu doresc să fie puse pe picior de egalitate cu Ponta. Printre acestea se numără: o colonie de bacterii scatofage ce trăiește în hemoroizii unui cal mort, un prezervativ plin cu cireșe stricate, un rahat de cîine în formă de cifra nouă, un furuncul testicular, Cristiana Anghel, precum și o colonie de păduchi lați ce parazitează zona inghinală a unei curve de pe centură.

Astfel, Victor Ponta devine absolut incomparabil. În sfîrșit, omul e cu adevărat original!
—–