Omu Gnom a scăpat din lesă un album nou și e atât de turbat de ar trebui să-ți faci un vaccin antirabic după ce-l asculți. Din piesă în piesă am ajuns și la niște Phunk B și, cumva, mi s-a părut că tot ce ascultam era ca vremea de afară: estetic impecabil, corect, potrivit anotimpului, dar apăsător, pesimist, gri.

Asta m-a dus mai departe la o generalizare cel mai probabil greșită. Rap-ul românesc are prea puține cântece de petrecere. Vorbesc de piese vesele, optimiste, colorate, din care să curgă bucuria ca șampania Cristal. Mă gândesc, respectând proporțiile, la echivalentul românesc al unor California Love (2Pac) sau In da club (50 cent) sau Hey ya! (Outkast) sau chiar niște Snoop Dogg care să facă oamenii să ridice mâinile în aer ca și când nu le pasă.

Macanache o arde pe un rap fusion și e fresh și old school în același timp, dar mi se pare că al lui e genul de rap la care zâmbești spart după ce te-ai făcut ciocan cu un cui cinstit. Show-urile live sunt altceva. Eu zic de piese pentru petreceri la care legi niște boxe la youtube și aia e. Petreceri la care oricum nu mă duc.

Mă rog, pentru când mă bâțâi prin casă în timp ce mă joc cu câinele de poșetă mi-ar plăcea mai mult din ce-a făcut Spike pe albumul Lumea lui Paul, mai precis Cine yo! cu DJ Undoo ca să dau doar un exemplu. Vorbesc de energia aia jucăușă pe care o simți, de exemplu, la Doc când cântă cu Motzu despre bula lui. Pe ultimul album, El doctor e introspectiv, nostalgic și grav. Rap matur, de om care a atins desăvârșirea în domeniul lui și încearcă chestii noi.

La fel de aproape de perfecțiune e și Deliric pe albumul nou cu Silent Strike. Omul o dă deja pe rap transcendental și videoclipurile lui sunt, fiecare în parte, artă pură. Van Gogh arată într-un mare fel. Se vede că își ia în serios meseria. Toți sunt meseriași și profi și creativi și buni și serioși în ce fac.

Dar poate că exact seriozitatea asta îi împiedică să facă ceva mai pueril, mai ludic, mai săltăreț, mai ușurel, mai – ca să folosesc un englezism – silly. O prosteală faină numai bună de zbenguit pe ea, cam asta îmi doresc. Poate că nu rap-ul se ocupă cu asta, habar n-am.

Și pentru că am citit undeva că, dacă vrei ca internetul să-ți răspundă la o întrebare, e mai bine să postezi răspunsul greșit, decât să pui întrebarea, am făcut exact asta. Am spus că rap-ul românesc nu prea are cântece de petrecere tocmai pentru ca oamenii să-mi demonstreze contrariul în secțiunea de comentarii.

Cu link, vă rog. Mulțumesc.

Sursa foto: hollywoodreporter