Category Archives: mașini

Vaccinul e ca centura de siguranță

Leave a reply

Pentru că a fost dezbatere națională și pentru că orice purtător de tastatură a insistat să aibă o opinie într-un domeniu în care ar trebui să-și dea cu părerea doar specialiștii, vin și eu cu o analogie atît de originală încît a fost folosită deja de întreg internetul în urmă cu mulți ani: vaccinul e ca centura de siguranță.

Dar am și cîteva completări proprii și personale:

Vaccinul e ca centura de siguranță. Bunicii noștri au trăit cîte 90 de ani fără să folosească vreodată centura de siguranță. Normal, pentru că nu existau centuri de siguranță pe căruțe. Ar fi fost aiurea. Comparațiile sînt aiurea. Anecdotele sînt aiurea. Tot ce contează sînt testele de siguranță și rapoartele oficiale. Și părerea tipului mai bătrîn de la Top Gear, am uitat cum în cheamă.

Vaccinul e ca centura de siguranță, în sensul că există cazuri în care centura a făcut mai mult rău decît bine în momentul accidentului, dar acestea sînt cazuri excepționale și nu se compară cu numărul cazurilor în care au salvat viața celui care a folosit-o. Probabil că era folosită greșit sau trasă prin spatele șoferului, ca să nu piuie sistemul.

Vaccinul e ca centura de siguranță. Există mai multe feluri de centuri. Unele făcute în China și unele făcute de Volvo. Atîta timp cît ai grijă în ce mașină de bagi, cine e șoferul și pe ce drum mergi, ăăăă, am uitat unde am vrut să ajung cu analogia asta. În fine. Pentru sănătatea ta, poartă centura.

Vaccinul e ca centura de siguranță. Conspirația mondială a centurilor de siguranță a manipulat opinia publică și a instaurat obligativitatea ei pentru a se umple de bani din vînzarea de centuri de siguranță și harnașamente speciale pentru copii. Poliția e și ea părtașă, că se grăbește să-ți dea amendă dacă nu o porți.

Vaccinul e ca centura de siguranță. Poți face mult rău altora dacă n-o porți. De exemplu, poți să zbori prin parbriz și să lovești o ceată de copii mici pe care învățătoarea îi duce să viziteze un muzeu. Te-ai gîndit la asta? Nu, tu te gîndești numai la tine. Pentru sănătatea ta și a celor din jur, poartă centura.

Sursa foto
—–

Un român inventiv și-a trecut pe GPL mașina timpului

2 Replies

Cel mai facil mod de a călători în timp se realizează intrînd într-un oficiu poștal. Astfel, ai ocazia să vezi cu ochii tăi cum arăta lumea în urmă cu zece, douăzeci, sau chiar cincizeci de ani. Pentru călătorii mai lungi, însă, e nevoie de o mașină a timpului. Atenție! Pentru călătoriile în timp trebuie achitate taxele de autostrada timpului și rovinietele aferente.

Mașini ale timpului există deja de nu contează cît timp. Atunci cînd o poți manipula din schimbătorul de viteze, coordonata temporală devine cvasi-irelevantă. O particularitate interesantă a mașinilor timpului este nevoia de a fi dotate cu mai multe tipuri de anvelope: de vară, de ev mediu, de eră glaciară sau de off-road preistoric. Iar farurile de ceață trebuie înlocuite cu faruri de “negura anilor”.

Din cauza scumpirii carburanților, un român inventiv a ales să-și treacă mașina timpului pe GPL. Gazul Petrol Lichefiat este mult mai ieftin decît fluidul anticuantic ce alimentează motorul uărp al acestor mașini, astfel că instalația de GPL se amortizează în nu contează cîți ani. La mașina timpului poți oricînd să dai ceasul înapoi.

Românul inventiv, inginer în Bumbești Jiu, spune că face drumuri dese în spațio-timp, astfel că trecerea mașinii timpului pe GPL face sens din punct de vedere economic. Prețul scăzut al unei alimentări îi va spori acestuia profitul, el folosind mașina pentru a aduce căciuli dacice din anul 50 î.e.n., căciuli pe care le vinde apoi hipsterilor cu barbă din întreaga țară.

Românul, care a dorit să-și pătreze anonimatul, are o neliniște, totuși. Pentru a-i convinge să scadă prețurile la căciuli, i-a lăudat intens pe daci, lingușindu-i și convingîndu-i că sînt cei mai inteligenți, harnici și curajoși oameni care au existat vreodată. Chestie care-i posibil să le fi insuflat dacilor un fals sens de siguranță ce a contribuit decisiv la înfrîngerea lor de către romani. Toate acestea oricum s-au întîmplat deja, dinante să-și ia inginerul jiu-bumbeștean o mașină a timpului, deci eșecul celui mai extraordinar popor din istorie nu poate fi pus în cîrca lui. Sau…?

În ceea ce privește planurile de viitor, omul nostru poate sta liniștit. Zice că și le-a îndeplinit deja.
—–

Un moment de românitate

Leave a reply

În spatele blocului, unde locurile de parcare sînt numărate și aparțin exclusiv proprietarilor, o mașină roșie, aparținînd probabil cuiva care lucrează în banca de la parter, ocupa două locuri, lăfăindu-se comod în mijlocul lor. Sun la numărul lăsat pe bord, mîhnit că trebuie să-i deranjez pe oameni de la lucru. Îmi răspunde o voce de cucoană.

– Bună, îi zic, vă rog să veniți să mutați mașina ca să pot și eu parca.

Mai încet, vorbind cu o colegă:

– Andreea, ai pus tu mașina pe locul cuiva?

– Nu.

Răspunde cucoana, sictirită:

– Îmi pare rău, nu v-am ocupat eu locul de parcare.

– Știu, răspund, dar mașina e parcată pe două locuri. Vă rog s-o mutați ca să pot să încap și eu cu a mea.

Din nou, vorbește cu colega:

– Andreea, ai parcat tu mașina pe două locuri?

– Nu.

Cucoana sictirită revine:

– Îmi pare rău, n-am parcat greșit, deci nu am de ce să mut mașina.

Rămîn mut cîteva secunde, pentru că vorbise cu atîta încredere încît aveam senzația că greșisem eu cu ceva. Insist să vină să o mute, dar insist greu, că nu găsesc cuvinte care să-mi exprime incredulitatea. Într-un final, iese o doamnă. Vede că mașina e parcată aiurea, dar se regrupează rapid:

– Nu știu de ce ați sunat, mașina mea ar încăpea acolo.

– Mașina mea nu, zic eu, mirat că trebuie să subliniez evidentul, și anume că avem mașini diferite.

– Oricum, asta nu-i a mea, e a șefei.

Aha, deci ea e Andreea! N-am mai zis nimic, deja mă simțeam prost, ca și cum ar fi fost vina mea că n-am loc de mașina șefei ei, ca și cum eu aș fi fost cel nerezonabil, cel absurd, cel cu probleme de integrare.

nu era mașina asta, era alta. asta e o poză de pe internet
—–

Cum poate fi rap-ul sau hip-hop-ul mai bun ca o religie

Leave a reply
Comparația vine ca urmare a unei scurte observații făcute într-o seară în legătură cu metehnele înalt-și-mult-prea-fericiților conducători ai Bisericii din România. Spunea cineva că preoții nu călătoresc niciodată singuri, ci merg în cârduri compacte, la care eu am făcut completarea că circulă doar cu anturajul, ca și rapperii.
Am râs înfundat la propriu-mi spiritism, trecând peste genialitatea descoperirii, doar ca să revin la ea câteva zile mai târziu și să o îmbunătățesc considerabil.
Începem de la ținută, ca niște superficiali care se agață în primul rând de lucrurile de suprafață chiar și într-un domeniu care ar trebui să pună accent mai abitir pe trăirea sufletească. De la creștetu-ncoronat până la lanțul aurat, n-ai cum să nu observi similitudinile din poza de mai jos. Bling-bling-ul este nelipsit fie că sfințești că o clădire sau că ridici casa în picioare pe ritmuri de rap sau hip-hop, iar cuvântul high se traduce în limba română prin înalt, uneori prea înalt sau chiar prea fericit.
Două exemple bune de împăunare auriferă
Deplasarea în spațiu copiază stilul turmei în care s-a imprimat certitudinea instinctuală că siguranța sporește atunci când crește numărul membrilor. Discovery Channel likes this. Fie că-i zici gașcă, fie că-i zici sobor, anturaj, ceată sau stol de lilieci, pe scenă sau în jurul gropii, în altar sau în club, în haine largi ce abordează o cromatică predominant închisă, rece, cacofonia creată de mormăiala înfundată și simultană a membrilor trupei are șanse mici să fie înțeleasă. 

Fiecare din cele două mulțimi și-a dezvoltat un jargon propriu la care doar cei inițiați sau cei cu adevărat împătimiți au acces și fiecare grup crede despre el că este cel mai bun lucru care se putea întâmpla rapului/hip-hop-ului/omenirii îndobitocite care are nevoie de salvare spirituală.

Dacă despre poze se spune că ar face cât o mie de cuvinte, înseamnă că imaginile de mai jos prezintă o litanie întreagă dedicată lăcomiei. Singura diferență dintre cele două categorii ar consta în faptul că rapperii, de cele mai multe ori, fac exact cea ce spun și nu-și elogiază modestia și umilința propovăduind simplitatea și curățenia sufletească, dovedind empiric exact contrariul. Drept e că nu toți rapperi sunt atât de duri precum o susțin în propriile versuri, dar în mare parte sunt sinceri și consecvenți stilului abordat. În schimb, fățărnicia sfintelor moci bisericești vine în contradicție cu întreaga esență promovată de valorile creștinești. 

Parcă aud un veritabil cor madrigal de suspine pigmentat de sunetul inimilor roase de invidie când mă uit la poza în care cavalerii credinței urmăresc admirativ bidiviul metalic prin care-și lăfăie sutana patriarhul, plescăind pofticios și căutând moduri prin care să siluiască mai intens cutia milei. Sutele de cai putere l-ar face să se ascundă rușinat chiar și pe măgarul care l-a purtat pe Iisus în cetatea Ierusalimului. Pe lângă prelații de azi, Iisus era un desculț, la propriu.

Cea din urmă, dar probabil nu ultima dintre asemănările dintre tagma preoțească și cea a rapperilor (sau hip-hop-erilor) constă în masele umane pe care sunt în stare să le coaguleze. Din nou, diferențele fac tot deliciul. Unii sunt robi, ceilalți sunt fani, unii se adună dintr-un sentiment prost înțeles al obligației, alții din plăcere, unii sunt umili și țin capul plecat, ceilalți sunt bucuroși și țin mâinile în aer.

Acestea fiind spuse și ținând cont de următoarele:
-foarte rar se întâmpla ca rapperii să vină să-mi ceară bani să-și construiască ei studiouri aurite în care să profeseze;
-nici un rapper nu a susținut că dacă ești fanul altui rapper ajungi în iad unde vei fi chinuit pentru eternitate;
-nici un rapper nu a impus fanilor ca la concertul lor să fie utilizate un singur fel brichete/ lanterne/ bețe colorate aprobate de ei și întâmplător produse tot de ei, înspre potențarea sfântului profit;
eu pot spune că rap-ul / hip-hop-ul ar putea fi o religie mult mai prietenoasă decât ceea ce se găsește la moment dat pe piața spirituală din România.