Category Archives: liste care atrag cititori

Cum să faci față caniculei în funcție de zodie

Vara și-a intrat în drepturi. Asta înseamnă că vara a ajuns la vârsta majoratului și acum poate să voteze, să cumpere țigări și să joace în filme porno.

Însă drepturile vin la pachet cu responsabilități și dacă vara nu ne arde la piele și la buzunar, poate să fie decăzută din drepturi și retrogradată la nivel de primăvară târzie. Ceea ce nu e cazul acum, pentru că în ultimele zile a fost atât de cald încât orice prostie spusă la beție a reușit să încingă spiritele.

Temperaturile au crescut mai ceva ca inflația și au produs pagube imense: culturi compromise, volane fierbinți și cămăși transpirate dizgrațios. Egalitarist prin excelență, soarele ne bate în cap pe toți, de la cei ce vând pepeni pe marginea drumului, până la cei care călăresc trotineta electrică spre biroul cu aer condiționat.

Reacțiile noastre la căldură sunt diferite. Pentru că și noi suntem diferiți. Și cel mai bun mod de a aborda zilele caniculare e stabilit în funcție de zodie. Pentru că horoscopul nu minte.

Berbec: Încăpățânați până la culme, Berbecii se pot răcori printr-un simplu exercițiu de voință. Concentrându-și întreaga ființă în scopul neîncălzirii corporale, berbecii se vor putea răcori oricând, oriunde, numai să vrea.

Taur: Vampirismul are și părțile lui bune. Zborul și nemurirea fiind doar două dintre ele. Taurii care doresc să evite soarele își pot muta activitatea pe timpul nopții, când e mai răcoare. Iar ziua pot dormi într-o ladă frigorifică.

Gemeni: Experiența umană e una comparativă. Tot ce trebuie să facă Gemenii pentru a se simți bine în timpul caniculei este să găsească pe cineva care transpiră mai abundent decât ei. Pentru că nimic nu te răcorește mai bine ca necazul altuia.

Rac: Se recomandă mersul la Untold, dar numai cu biletul cumpărat la preț întreg și cazarea în Cluj asigurată în săptămâna de dinaintea festivalului. Mâncarea și băutura luate doar din incintă. Când vor vedea cât costă toate aceste distracții, pe Raci îi va lua cu friguri. Instinctual, vor face un pas înapoi. Funcționează garantat, dar funcționează doar timp de patru zile, la început de august.

Leu: Prevăzători și precauți cum le este firea, Leii se pot pregăti pentru caniculă încă din lunile martie-aprilie, îmbrăcându-se exagerat de gros tot timpul și antrenându-și corpul să reziste la temperaturi ridicate. Purtând pulovere și haine de fâș până la final de iunie, se vor obișnui cu căldura și astfel vor putea înfrunta lunile iulie și august în tricou și o gecuță ușoară.

Fecioară: Când e cald, corpul se autoreglează termodinamic prin intermediul transpirației. În perioada caniculei, Fecioarele se pot răcori transpirând mai mult decât de obicei. Pentru asta, se recomandă sala. Ocazie cu care mai scapă și de vergeturi și celulită.

Balanță: Apă. Multă apă. Pentru că apa trebuie eliminată într-un final și baia e cea mai răcoroasă dintre încăperi, probabil din cauza gresiei sau a geamurilor mici.

Scorpion: Apă. Multă apă. Cam o piscină, așa.

Săgetător: Apă. Multă apă. Dar sub formă de cuburi de gheață pe care ți le plimbă pe gât iubitul sau iubita, într-un pat cu baldachin și perdele colorate, undeva pe crestele abrupte ale coastei Amalfi.

Capricorn: Apă. Multă apă. Mai ales după berile reci băute în scop de răcoreală și/sau băiețeală. Relația Capricornilor cu alcoolul este una confirmată de-a lungul vremii (vezi transformarea apei în vin de către Iisus, cel mai cunoscut Capricorn), dar alcoolul deshidratează și nu e recomandat pe căldură, decât dacă se consumă “de sete”.

Vărsător: Apă. Multă apă. Dar turnată pe haine, pentru că evaporarea e un proces care se face cu consum de energie. În timp ce hainele se uscă pe tine, te răcoresc. Bonus: dacă ești Vărsător, poți să porți haine ude oriunde, atâta timp cât le uzi în mod uniform, și nu doar în dreptul zonelor încinse, gen prohab sau subsân.

Pești: Apă. Multă apă. Dar fierbinte și sub formă de ceai, pentru că ceaiurile fierbinți răcoresc corpul, exact așa cum, paradoxal, virginitatea excită.

Cum să te ferești de hoți când pleci în concediu

Datorită fenomenului fake news, dar și a felului în care sunt eu ca om, am ajuns în punctul în care citesc titlul unei știri și completez automat restul. Ain’t nobody got time for detalii și nuanțe. În secolul vitezei, concluziile se trag rapid și ireversibil doar în baza click-bait-ului din titlu.

Azi am văzut o știre despre ce trebuie să faci ca să te ferești de hoți când pleci în concediu și în mai puțin de două secunde am avut în cap toate informațiile, fără a mai da click pe link. Pentru că știu eu mai bine, nu trebuie să citesc ce spun alții.

Și pentru că știu mai bine, îți spun și ție. Că poate pleci și tu în concediu și vrei să-ți antihoțești casa și bunurile din ea. Poți să te ferești de hoți citind ce am scris eu și făcând oricare din următoarele:

Fii tu hoțul! Se știe că hoț la hoț nu-și fură din casă și se știe la fel de bine că dacă vrei să-i învingi, oricine ar fi ei, e mai ușor să li te alături și să-i distrugi din interior. Dacă ești tu hoțul, chiar și dacă ți se fură din casă, poți ieși pe plus furând din alte case. Caz clasic de win-win situation.

Pornește într-o vacanță virtuală, stând acasă. Cu ajutorul unei căști VR, poți imita senzația de vacanță fără a părăsi confortul casei tale. Poți vedea Sicilia din fotoliu și Dubaiul din baie. Tot ce trebuie să faci e să te uiți la niște randări 3D, să pui sunete de plajă (pentru Sicilia) sau sunete de scumpete (pentru Dubai) și să-ți imaginezi că ești acolo. Fiind acasă tot timpul, în această staicanță, există zero șanse să fii călcat de hoți.

Uită acasă unul din mulții tăi copii și acesta va proteja casa de hoți folosind o gamă elaborată de capcane super amuzante și extrem de dureroase, dar ușor de ocolit de orice om matur care se uită pe unde calcă. De încercat în sezonul rece, preferabil în preajma Crăciunului.

Decorează-ți casa într-un stil urât și/sau sărăcăcios. Când vor intra hoții pe geam și vor vedea kitsch-ul absolut de la tine din casă, jaluzelele verticale cu model floral, tapetul bej de pe tavan, cele cinci tipuri diferite de gresie care imită lemnul, mobila din pal melaminat, icoanele cu ceas și led-uri, pernuțele cu poza ta imprimate de ele sau tablourile cu câini jucând poker, vor înțelege rapid că nimic din ce ai tu nu merită furat și vor pleca. Pentru că cineva care ia decizii atât de greșite în domeniul estetic nu are cum să ia decizii ok în domeniul financiar.

Asigură-te că toate porțile sunt ferecate și că nu ai lăsat sipetul cu giuvaeruri la vedere, în dreptul ferestrei. Hoții sunt mari oportuniști și cedează lesne tentației. Nu lăsa cuferele cu nestemate la vedere când pleci de acasă, căci acestea îi vor atrage pe nelegiuiți prin strălucirea lor. Ascunde bănuții de aur, șiragurile de perle și sipetele cu bijuterii în vistieria secretă din spatele bibliotecii cu texte religioase. Astfel, chiar dacă prădătorii pătrund în iatacul tău, se vor rușina la vederea bibliilor și își vor scurta incursiunea mișelească, iar valorile tale prețioase vor fi ferite de mâinile lor lipicioase.

Ia cu tine tot ce ai. Îți protejezi ușor bunurile transformându-le în lichidități ușor transportabile și ușor transferabile. Schimbă tot ce ai în bani și pune-i pe card sau cumpără bonuri de trezorerie “la purtător”. Astfel, toată averea ta e în posesia ta, deci în siguranță. Asta dacă nu îți pierde compania de zbor bagajele, nu îți uiți tu portofelul pe undeva sau nu îți fură vreun hoț de buzunare borseta.

Urmează oricare dintre aceste sfaturi și vei avea o vacanță liniștită. Distracție plăcută!

Westeros e pământ românesc

7 asemănări mari între România și Westeros

Game of Thrones, serialul bazat pe romanele scrise de George R.R. Martin, s-a terminat într-o tornadă de frustrări și dezamăgire. Motivul principal al mâhnirii internetului a fost, conform majorității teoriilor conspirației de pe Reddit, distanțarea scenariului față de materialul sursă. Dacă în primele 4-5 sezoane scenariștii n-au făcut decât să adapteze pentru micul ecran romanele lui Georgică, înspre final, serialul a trebuit să privească în altă parte pentru inspirație. Iar cel mai medieval spațiu pe care l-a putut oglindi a fost, se pare, România. Iată câteva indicii care pot demonstra că Westeros este, de fapt, România:

Doar în România și în Westeros poți vedea, într-un interval de nici două minute, și căruțe cu cai, și pahare de la Starbucks.

Și România, și Westeros sunt conduse acum de un mutalău absent care preferă să plece în călătorii lungi și să-i lase pe alții să se zbată, în loc să pună și el umărul la treabă.

Partea asta n-a mai încăput în film, din cauza restricțiilor de timp, dar e cunoscut faptul că Daenerys a luat-o razna și a pârjolit King’s Landing de supărare că i-a intrat o sârmă în fund.

După ce și-a dobândit independența ca regat, Winterfell a trecut la numele său vechi: Winterfellsylvania. Animozitățile dintre nord și sud sunt prezente în ambele meleaguri.

Și în România, și în Westeros, răul suprem e reprezentat de un tip cu privire de gheață care are o relație specială cu morții. Atât că în România el e cel care înțeapă o fetiță, în timp ce în Westeros a fost fix invers.

Democrația este considerată ceva ridicol și în Westeros, și în România. În amândouă, e aproape obligatoriu să faci parte din familia potrivită dacă vrei să prosperi în orice fel.

La număr de drumuri noroioase, Westeros e leit România. Diferența e că Westeros are mult mai puține vrăjitoare și mult mai puțin incest.

13 lucruri mai puțin cunoscute despre vaccin

Vaccinul lucrează oarecum contra-intuitiv, antrenându-ți imunitatea printr-o doză mică din virusul de care ar trebui să te apere. E ca bătaia primită de la părinți: dacă ai încasat-o o dată, faci tot posibilul să nu mai ajungi în situația aia. Iei bătaie mică acum ca să nu iei bătaie mai mare mai târziu. Deci, funcționează. Și vaccinul, și bătaia.

Tot mai mulți oameni sunt împotriva vaccinului. Aceștia sunt genul de oameni care se tem că dacă au mintea deschisă, îi trage curentul.

De obicei, în dezbaterile pe tema vaccinului se înfruntă un doctor, care a făcut facultatea de medicină, a studiat și a practicat medicina mulți ani, și un anti-vaccinist, care a avut câteva după-amieze libere și a citit două bloguri.

Vaccinul e urât, pentru că îți lasă o cicatrice de-aia nașpa pe braț. Lipsa vaccinului e la fel de urâtă, pentru că îți lasă și ea o cicatrice nașpa, puțin mai mare, de la autopsie.

Dacă nu te vaccinezi când ești mic, când ești mare nu mai te joci.

În zilele noastre, e nevoie de vaccin deoarece copiii nu își mai pot face imunitatea în stilul clasic, jucându-se în spatele blocului și mâncând corcodușe de pe jos, că stau numai în casă la calculator.

Teoretic, există șanse ca vaccinul să fie rău. Toate dovezile arată contrariul, dar să presupunem, prin absurd, că vaccinul e rău. Care sunt, totuși, șansele ca, dintre toți oamenii din România, tocmai Olivia Steer să fi descoperit acest lucru?

Și vegan, și anti-vaccinist, Olivia Steer e la două linkuri distanță de a descoperi că pământul e plat.

Iordache a avut dreptate: nu există nici o diferență între vaccinul pe care nu îl faci la un spital de stat și cel pe care nu îl faci la un spital privat.

Vaccinul e contestat deoarece conține o doză mică de aluminiu. Dar aluminiu există și în laptele matern, în doză mult mai mare. Acesta din urmă însă nu e contestat deoarece vine într-un ambalaj extrem de atrăgător.

Corelația nu implică cauzalitate. Dacă autismul se descoperă după vaccin, nu înseamnă că e provocat de acesta. În același fel, dacă eu mă masturbez la o oră după ce am văzut Moromeții 2, nu înseamnă că am un fetiș cu țărani supărați care mormăie și fumează într-una.

Dacă ești destul de celebru, poți să înțepi copiii cu ce vrei tu și nu pățești nimic. Cel mai bun exemplu e Michael Jackson.

Cea mai grea parte la a fi anti-vaccin e să-i explici copilului că nu o să prindă majoratul pentru tu că ai avut mai multă încredere într-o bucătăreasă de pe internet decât într-un doctor.

13 lucruri mai puțin cunoscute despre prostituție

Când femeile se vând pe bani, se numește prostituție. Când bărbații se vând pe bani, se numește transfer de fotbalist.

Pe bună dreptate, sexul pe bani e considerat ceva murdar. Habar n-aveți prin câte mâini jegoase trec banii ăia.

Dacă îți vinzi trupul pe bani, ești prostituat. Dacă îți vinzi timpul și priceperea pe bani, ești angajat. Iar dacă îți vinzi sufletul pe bani, ești patriarh.

Sexul pe bani a fost inventat de daci cu sute de ani înaintea invenției banilor. Practic, dacii au inventat sexul. Înainte de sex, dacii se înmulțeau prin înmugurire.

În România, prostituția sexuală e încă ilegală, în timp ce toate celelalte tipuri de prostituție (morală, profesională, muzicală, etc.) sunt permise.

Diferența principală dintre prostituate și curve e că prostituatele lucrează mai mereu în același loc, în timp ce curvele își schimbă relativ des partidul.

E singura meserie cu spor de vechime negativ, adică e singura meserie în care nu impresionezi pe nimeni când spui că ai zeci de ani de experiență.

Diferența de preț dintre prostituatele scumpe și cele ieftine e egală cu suma de bani pe care va trebui să o dai mai târziu la doctor.

Și femeile plătesc pentru sex. De multe ori, cu viața.

Sexul pe bani e prostituție doar dacă o faci cu multe persoane. Dacă o faci cu una singură se numește căsnicie.

Și animalele se prostituează. De exemplu, câinele meu trebuie să primească o crănțănea ca să dea lăbuța.

Prostituția e o artă. De aceea e atât de criticată. În special de cei care n-au nici un talent în a o practica.

Să fii prostituat e ca și cum ai lucra de Revelion, adică tu muncești și toți ceilalți se distrează.

Foto: Bordel, Joachim Beuckelaer, 1562