Category Archives: job

Proaspăt absolvent, surprins că multinaționalele încă nu l-au copleșit cu oferte

Valerius Gonea, proaspăt absolvent al facultății de Management și Relații Pubice, se declară extrem de uimit de faptul că, deși au trecut deja trei zile de la ceremonia de absolvire, multinaționalele încă nu l-au bombardat cu oferte de lucru.

“Poate că așteaptă să treacă puțin timp, să nu pară disperate”, a recunoscut acesta în timp ce-și verifica pentru a suta oară telefonul să se asigure că nu s-a descărcat.

“Mă scuzați puțin pînă verific și căsuța de spam, să nu fi intrat acolo ofertele”, a continuat acesta.

Aruncînd periodic ochii spre ușă, la care multinaționalele ar fi trebuit în mod normal să se înghesuie ca să-i ofere un post de manager de proiect sau ceva similar, tînărul de 23 de ani s-a declarat dezamăgit de piața muncii de la noi, o piață care nu știe să aprecieze angajatul român la adevărata lui valoare și caută doar să-i îmbogățească pe patronii străini.

“Operatorii mari reacționează lent la stimuli, acesta poate fi singurul motiv pentru care încă nu am fost asaltat cu oferte de joburi bine plătite ce includ mașini de serviciu”, a fost de părere Valerius, care se consideră absolvent cu acte în regulă încă din momentul în care și-a aruncat în aer pălărioara neagră și a ieșit la o masă în oraș cu familia.

“Mai aștept puțin, pînă susțin examenul de licență, și apoi încep să ridic nivelul pretențiilor. Nu se poate așa ceva! Etica de lucru a multinaționalelor lasă de dorit. Vor trebui să vină cu pachete de beneficii extrem de atrăgătoare ca să mă convingă să le ofer timpul și talentele mele. Cu cît așteaptă mai mult, cu atît îi va costa mai mult să mă aibă în echipa lor. Vorba aia: time is money.”

Surprinzător, nici pînă la momentul de față Valerius nu a fost contactat de vreo multinațională. Iar singura ofertă pe care a primit-o mail a fost una pentru pastile de mărire a penisului.
—–

Oricît de mult ți-ai urî tu jobul, nu ți-l urăști la fel de mult ca Mircea Radu pe al lui

Nu cred că există om care să emane mai mult sictir în timp ce-și face meseria decît Mircea Radu. Am văzut lucrători de la salubritate care plimbau tomberoane mai puțin scîrbiți de jobul lor decît acest Cupidon pensionat al României. Din ochii lui pare că se revarsă otravă pură, genul în care triburile de amazonieni își înmoaie săgețile, și impresia cu care rămîi după ce-l privești e că tocmai ai fost amenințat cu niște informații. Îți aruncă o privire de parcă te-ar urî personal, deși nu v-ați întîlnit niciodată. Ca nivel de lehamite combinată cu aroganță, omul e un fel de Victor Ponta al știrilor.

Mircea Radu pare că disprețuiește visceral fiecare secundă în care trebuie să citească prompterul. Pare că o face doar pentru că a pierdut un pariu sau ca parte a unei munci în folosul comunității pe care i-a impus-o judecătorul. Îmi imaginez că-i în boxeri și șlapi și că a dat groapă o doză de bere fix înainte să înceapă emisia. Îmi imaginez că se strîmbă la colega de pupitru în timp ce prim-planul e pe ea și că face cu mîna gestul acela celebru care semnifică masturbarea.

E amuzant să-l vezi în (in)acțiune, în caz că ajungi să te uiți la jurnalul de seară de pe TVR1, că mîhnirea în care-i mai mult decît evident că se scaldă poate fi teribil de distractivă. Cînd l-am văzut eu, vineri seara, era la fel de vioi ca un prizonier de-al teroriștilor ISIS și părea dispus să renunțe la un testicul (stîngul, să zicem) numai să nu fie acolo. Nebărbierit de cel puțin o zi, foarte interesat de luminile din platou, Mircea respira greu înainte de fiecare replică, înghițindu-și temporar greața și încercînd să-și ascundă mutra aia de “să-mi fut una, iar am călcat în căcat“, și citea știrile cu un entuziasm rezervat exclusiv pacienților spitalului de oncologie.

Într-un fel, îmi pare rău pentru el, că trebuie să facă un lucru care nu-i aduce nici o plăcere. Pe de altă parte, mai dă-l și-n pizma mă-sii! Dacă nu vrea să prezinte știri, să lase pe altul, că nu-i ține nimeni pistolul la tîmplă. Că nu-mi convine să plătesc abonament separat la televiziunea publică dacă omul care-mi livrează informațiile zilei o face cu fața celui care tocmai a găsit un fir de păr pubian în supă. Chiar și în situația în care mă uit la jurnalul TVR o singură dată pe an.

—–

Funcționarul pubic

Știrile ProTV-ului sunt plăcerea mea vinovată. Mă amuză nespus cum pot ei să stoarcă senzaționalul din piatră seacă, să scoată din context și să jongleze cu informațiile neinteresante pentru a face din ele vedete pentru cel puțin o zi întreagă, pornind de la matinal, trecând prin știrile zilei, finalizând apoteotic cu cele de la ora 7 și dispărând apoi misterios în noapte.

Săptămâna trecută “jurnaliștii” amploaiați de Sârbu au exploatat știrea privind implanturile pe bază de silicon din Franța vreme de mai multe zile, de fiecare dată afișând mândru pe ecran inspecții mamare făcute corespunzător, conform deontologiei profesionale doftoricești, dar și perechi aleatoare de sâni aflate în plin proces de bronzare pe varii coaste de azur. N-am reținut nici o informație prețioasă și încă nu știu dacă e sigur sau nu să-mi mai fac implanturi în Hexagon, dar m-am simțit bine și asta e tot ce contează. Le mulțumesc pe acestă cale. Jos pălăria! Și nu cobor pălăria doar ca să-mi maschez erecția, o fac din respect. Pe cuvânt vă spun!

Sursa photo: stirileprotv.ro

Bănuiesc, pentru că nu am probe concrete, că postul de televiziune pacheprotopopean are un angajat special desemnat a cărui principală preocupare este găsirea și mai ales forțarea conexiunilor prin care să i se permită să flendure pe stică cât mai multe perechi de podoabe toracale feminine. Și băiatul se descurcă de minune. Bun băiat!

Iar atunci când subiectele chiar nu-i permit în nici un fel apropierea de decolteu (noah, mai ia și senzaționalul o vacanță binemeritată după ce e siluit un an întreg) el se avântă într-un detectivism demn de un serial american. Altfel nu-mi explic cum a dat peste funcționara posibil moldoveancă ce a ales să-și suplimenteze remunerația de bugetar dezvelindu-și nurii & co. chat-uind erotic și mai ales eroic, în timpul programului.

Sute de vizitatori i-au aplaudat monopalmar* dezinhibarea și i-au admirat openmindedness-ul. Într-o vreme în care abia reușești să convingi o casieriță acrită să-ți ia banii pentru plata vreunei utilități și nu poți avea absolut nici o bază în instituțiile statului, iată că o biată funcționară se dedică trup și suflet, dar mai ales trup, pentru fericirea oricât de efemeră a alegătorilor. Singurul neajuns ar fi că nu este vorba de consătenii săi, vizitatorii plătitori fiind majoritatea străini.

Așa că sfatul meu pentru distinsa “funcționară pubică” ar fi să găsească o modalitate să cimenteze o relație solidă, fermă, tumefiată chiar, și cu proprii alegători, să încurajeze economia și dezvoltarea locală, pentru că având asemenea calități, un post de ministru nu i-ar fi deloc inaccesibil, ba dimpotrivă. Ministru al turismului, să zicem… prin absurd.

*monopalmar = cu o singură mână, dacă înțelegi ce vreau să spun

Întârziat la o orgie, un tânăr numa’ nu-și găsește locul

Ajuns cu aproximativ jumate de oră mai târziu la o orgie la care fusese invitat de niște vagi cunoștințe, un tânăr a constatat cu dezmăgire că ostilitățile începuseră fără el.

Puțin frapat de indiferența cu care fusese primit, dar și mai timid din născare, tânărul a descoperit că e oarecum greu să te integrezi armonios într-un asemnea destrăbăl organizat dacă nu te catadicsești să ajungi la timp.

A încercat inițial să intre în ritmul celor deja angrenați în majesticul csapat sex cu câteva replici amuzante care și-au ratat complet ținta. N-a insistat, considerând că a merge la o orgie pentru conversație e ca și cum ai merge la McDonald’s pentru salatele lor. Vroia ceva mai consistent.

Avea mare poftă de o aventură, pe drum își rulase zeci de scenarii în minte, seara urma să fie EPICĂ. N-a luat în considerare programul lax al mijloacelor de transport în comun. “Dacă ajungeam la timp, acum puteam fi chiar eu în mijlocul unei partide în comun”, se gândea el cu amărăciune. Își alesese și eufemismele preferate cu care ar fi povestit pățania colegilor de lucru, expresii colorate precum: a îndesa bușteanul roz, a ocupa Vagistanul, a ruina tunelul cărnos, și altele, mai mult sau mai puțin grafice.

Fire mai liniștită, era totuși hotărât să deranjeze liniștea pubică a cel puțin una dintre participante, pe care urma s-o impresioneze în special cu tehnica lui impecabilă, știut fiind faptul că stiloul lui scria mai degrabă cu Italics decât cu Bold, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Dar văzându-i pe toți ceilalți făcând pe bestiile cu 2-3 spinări, cu mai multe brațe decât un zeu hindus, ignorându-l complet și văzându-și de treaba lor precum și de treburile celorlalți, s-a descumpănit ușor.

N-avea de gând să plece neîmpăcat, dacă tot bătuse atâta drum până acolo, așa că s-a dezbrăcat și a încercat să abordeze din lateral mașinăria umană de plăceri fizice. N-a reușit prea multe, un pipăit micuț pe ici, pe colo. A masat ceva ce ar fi putut fi un sân, deși nu era sigur, și a fost mușcat de câteva ori, nu neapărat în mod plăcut.

Obosit și mâhnit din cale afară, și-a mimat finalizarea și a pornit către casă. Nimeni nu i-a sesizat plecarea.

Poza e din filmul Perfume: The Story of a Murderer (2006), luată de aici.

Cerșetor clujean își concediază întreg departamentul PR

Trăgând linie la sfârșitul verii și observând că anul acesta cifra de afaceri a fost mult inferioară celei de anul trecut, un cerșetor clujean a recurs la o măsură oarecum severă și și-a concediat întreg departamentul de PR și Imagine.

Considerând că oamenii lui nu și-au îndeplinit cu succes sarcinile cu care au fost încredințați, asta în ciuda numeroaselor sale diformități pe care ei le-ar fi putut exploata cu ușurință, cerșetorul a decis că ar fi mult mai înțelept să încheie colaborarea cu cei pe care până mai ieri îi numea afectiv oamenii lui.

Sătul să se milogească propriului său staff, sătul să-i roage să vină cu idei mai bune de promovare, sloganuri mai eficiente sau o costumație mai demnă de milă, cerșetorul a fost de părere că un downsizing la vremea lui poate face minuni și astfel s-a despărțit de echipa sa.

Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic, spune o lege nescrisă a cerșetoriei, lucru valabil pentru orice mână, oricât de strâmbe sau distruse ar fi degetele acesteia. Iar echipa lui nu se pricepea deloc la povești, fiind foarte deficitară la capitolul imaginație și creativitate. Mai rău decât atât, la partea de social media erau cu totul la pământ.

Cu un mic efort suplimentar, pomanagiul se va putea ocupa singur atât de imaginea sa cât și de PR (unde PR înseamnă relații publice și nu relații cu publicul, așa cum greșit înțelege multă lume), asta cu toate că job-ul lui este deja extrem de solicitant, mai ales acum că nopțile au început să fie puțin mai răcoroase.

Poza e a lui DavidGB, de pe Flickr.