Category Archives: internet

Ce-ai făcut pe Facebook în 2020

Ai pierdut 392,8 de ore privind story-uri inutile în care nu se întâmplă absolut nimic, făcute de oameni de cu care n-ai vorbit nimic, niciodată, în viața ta, și cu care n-ai vorbi nici dacă v-ați întâlni în cadrul unei orgii cu europarlamentari maghiari.

Ai scris 8.274 de comentarii prin care te-ai contrazis cu oameni pe diferite teme, fără să ai dreptate nici măcar o dată. Asta pentru că în certurile de pe Facebook are dreptate doar cel care nu se bagă.

Ai distribuit 285 de știri false, din care doar 3 au fost distribuite neintenționat, restul au fost distribuite cu intenția de a le arăta altora că te-ai prins de schemă și de trollaj. Rezultatul: știrea falsă a ajuns la zeci de mii de oameni, majoritatea luând-o de bună.

Ai petrecut 18.762 de minute cu gura căscată la poze din vacanță cu fosta, fostul, actuala, dar de pe vremea când nu se îngrășase încă, actualul, dar de pe vremea când avea tot părul, viitoarea, viitorul, dar în special la pozele din vacanță ale unor cântărețe de muzică ușoară care insistă că nu și-au făcut operații estetice.

Ai urat “Bună dimineața la cafeluță” unui total de 2.987.234 de oameni. Ți-au răspuns: toți.

Ai dat 397.923 de Like-uri din obligație, la postări despre banalitățile făcute sau spuse de copilul vreunui văr sau coleg de muncă.

Ai văzut 9.876.856.765,4 reclame sponsorizate. În urma vizionării lor, ai cumpărat un singur Masterclass din care ai văzut mai puțin de un sfert.

Ai dezvăluit mai multe despre tine în postări nihiliste și autoironice decât ai fi făcut-o într-un an de ședințe de psihoterapie.

Ai intrat în 17 grupuri dubioase în care se postează meme pe care nu le înțelegi, dar cărora le dai Like ca să nu pară că ai rămas în urma vremurilor.

Ai dat HAHA la postarea asta ca să-l încurajezi pe autor să mai scrie chestii funny pe pagina lui și să ai tu cu ce să-ți umpli ziua, pentru că altfel ești forțat să te gândești la toate neajunsurile tale și la toate felurile prin care ți-ai irosit viața.

Foto: webdaytona.com

Ce ar putea face rușii cu datele mele biometrice?

Mi-am instalat și eu aplicația aia făcută de ruși ca să văd cum o să arăt peste zeci de ani și – culmea! – o să arăt exact ca un tip care și-ar instala orice prostie pe telefon doar să mai piardă aiurea 15 minute și să nu se apuce de treabă.

Nu știam că e făcută de ruși când am instalat-o, că nu mirosea a vodcă, nu mi-a restrâns din libertăți și nici nu mi-a preluat o parte din memoria telefonului folosind trupe de gherilă. Dar, acum că am aflat, mi-e teamă de ce-o să facă rusnacii cu datele mele biometrice.

Există sute, poate chiar mii, de poze cu mine încărcate pe aplicațiile americanilor, gen Facebook sau Instagram, dar în ăia am încredere, că de la ei am primit Halloween, pui prăjit și seriale. Știu că-s de treabă și că nu mă spionează decât ca să-mi ghicească tiparele de consum și să-mi sugereze să-mi iau mai multe benzi desenate și să mă uit la mai multe nuduri artistice, deci e ok.

Poza asta, una, pe care o au rușii cu mine îmi provoacă cele mai mari emoții, că habar n-am în ce scopuri malefice ar putea să o folosească acum că au aflat cum o să arăt cu mai multe riduri și mai mult păr alb. O să mă bombardeze cu reclame la creme anti-îmbătrânire cu coenzima Q10? O să mă sune să-mi propună sisteme de pensii private? Dar ei nu prea le au cu sectorul privat, deci datele mele biometrice vor fi prelucrate probabil tot de o firmă de stat.

Și aici începe să mi se ridice părul pe ceafă, că am văzut la noi cum lucrează statul pe partea de IT.

Sistemul informatic de sănătate de la noi e picat de 18 zile și, în loc de un card de sănătate pe care să avem toate informațiile medicale, cu tot cu poze de dinainte și de după operația de mărire de sâni, alergii și hartă a alunițelor suspecte, unul pe care să-l scanezi ca să-ți afli istoricul medical cu ușurința cu care, mai nou, poți plăti cu telefonul, avem o bucată de plastic numai bună să râcâi chiciura de pe parbriz.

Taxele se pot plăti online, dar ca să te lămurești cum funcționează sistemul trebuie să mergi la un ghișeu și stai 3 ore la coadă până să vorbești printr-o fantă mică aflată la nivelul prohabului cu o tanti pentru care digitalizare înseamnă să pui un floppy disk într-un dosar cu șină.

Instituțiile nu au baze de date comune, deci orice complicație se rezolvă prin munci mai grele decât a avut de îndeplinit Hercule. Sisif, urcând bolovanul pe munte în sus doar ca să-l vadă prăvălindu-se pe partea cealaltă, mulțumește din când în când zeilor care l-au pedepsit că n-au fost atât de cruzi încât să-l pună să petreacă vreo secundă într-o instituție publică din România.

Orice site pus în funcțiune de o entitate publică de la noi rulează cu viteze de CFR, e mai alambicat decât mama tuturor nodurilor gordiene și arată ca echivalentul virtual al sindromului Down, în sensul că e jos în mare parte din timp.

Așa că mă tem foarte tare de ce ar putea face o firmă controlată de stat, chiar și de statul rus, cu datele mele biometrice. Pentru că sunt sigur că orice ar face, ar fi un eșec. Și nu aș vrea să particip la eșecul lor, nici măcar cu o poză.

Foto: sanjindumisic.com

Ce mai e semn de inteligență în zilele noastre

Abundă internetul de articole despre inteligență. Sunt atât de multe de rămâi prost. Lenea, mai nou, e semn de inteligență. Sau poate a fost dintotdeauna, dar cercetătorii britanici au fost prea indolenți să ne transmită informația.

Dacă eram cu adevărat deștept, nu scriam nimic despre asta pentru că, aparent, hărnicia mă descalifică intelectual. Ca un prost, am depus efort și am risipit timp ca să scriu despre asta. Așa cum facerea de bine implică incest pe cale maternală, făcutul de chestii implică plăpândeală mintală.

Inteligența e ca halitoza. Dacă o ai, se simte.

Odinioară, ca să fii inteligent trebuia să ai studii, să citezi din clasici, să știi conversa pertinent despre subiectele zilei și să ai păreri originale despre marile teme de gândire ale omenirii. Azi, ajunge să fii leneș, adică să faci cât mai puține. Pentru că în acest Univers coagulat din nimic, lipsit de însemnătate și scop, în care singura certitudine e eroziunea entropică, existența e echivalentă cu suferința și efortul de orice fel e sortit uitării și superfluu prin definiție.

Dacă ți-ai făcut un obicei din a întârzia, e și acesta un semn de inteligență. Trebuie să fii prost să le respecți altora timpul, deci, cu cât ești mai retard, vorba francezului, cu atât mai bine. Oamenii sunt doar niște algoritmi biologici a căror complexitate e confundată cu liberul arbitru. Corpul uman e doar o bolboroseală temporară de particule, statistic improbabilă, iar sufletul e abstractizarea prin care creierul își minimalizează propria inutulitate. Sentimentele lor sunt doar rezultatul unei coregrafii absurde de impulsuri electrice și reacții chimice. De asta am întârziat 15 minute la întâlnire, pentru că mi s-a inflamat nihilismul.

Dacă e adevărat că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui, înseamnă că și Dumnezeu are coșuri pe fund, început de chelie și halitoză.

Nu insist să speculez istețisme pe această traiectorie divină, mai ales după ce am citit că și ateismul e semn de inteligență. E bine să n-ai nimic sfânt, dar asta era cumva evident. Rațiunea este, cel puțin prin părțile acestea, una economică. Ieși mai ieftin dacă ești ateu, că nu mai cumperi lumânări, acatiste sau iconițe, nu mai dai bani la popă pentru botez, nuntă, îngropăciune sau sfințire de garsonieră, și nu mai arzi cash-ul prin pelerinaje la moaște.

Dormitul aiurea e un alt semn de inteligență. Dacă te culci deodată cu găinile, ești fraier. Dacă te culci cu găinile, ești zoofil. Nicicum nu e bine. Păsările de noapte sunt persoane inteligente. Din nou, există o logică aici. Noaptea ești singur, e liniște și întunericul ascunde tot urâtul din jur. Noaptea e teaser-ul vidului în care urmează să ne întoarcem cu toții, iar unii oameni chiar doresc să se ducă gentil în noaptea cea bună, indiferent de ce a zis poetul.

Cea mai liniștită moarte e cea care se petrece în timpul somnului. Excepție face adormitul la volan.

Coroborând informațiile anterioare, se pare că un leneș întârziat care nu crede în nimic și pierde nopțile e apogeul inteligenței. Acesta a fost TED Talk-ul meu. Vă mulțumesc.

Foto: reddit

Avantajele cyberbullying-ului

Cyberbullying-ul se întâmplă atunci când cineva terorizează pe altcineva prin intermediul internetului. Primul avantaj al acestui gen de terorism personalizat e chiar în definiția sa: se face prin internet, deci de la distanță.

Nu mai trebuie să ieși din casă să ameninți un copil cu bătaia, să-i subminezi subtil încrederea sau să-i distrugi permanent psihicul. Nu mai trebuie să-i înveți programul ca să știi când să-l aștepți în spatele școlii și să arunci cu corcodușe după el. Totul se întâmplă de acasă, din spatele tastaturii, și asta e super confortabil și convenabil. În felul acesta, ai rază mai mare de acțiune. Poți să trimiți mesaje urâte în orice colț al țării. Poți băga spaimă în oamenii fără să ieși în frig, fără să riști să te vadă gaborii, fără măcar să trebuiască să fii în același oraș cu victima. Dacă ai atâta cap să-și faci niște conturi false și să-și schimbi IP-ul, e crima perfectă.

Dacă ești victima, iarăși e avantajos. Pe stil vechi, trebuia să fiu super discret și să mă pierd în mulțimea care ieșea din școală ca să nu-mi iau corcodușe în cap. Sau să fiu foarte bun la alergări. Acum, când primesc corcodușe virtuale în inbox, e mult mai ușor. Desființez conturile compromise sau blochez niște hateri. În cel mai rău caz, închid internetul. Oricum petrec prea mult timp online, deci faptul că rețele sociale devin nefrecventabile poate fi cel mai bun lucru care mi se întâmplă. Pot să petrec mai mult timp cu câinele. Sau chiar și cu familia.

Ce mai e TRENDING pe Youtube-ul românesc

Ghici ghicitoarea mea: care sunt acele lucruri care nu se schimbă niciodată, deși se schimbă tot timpul? Răspuns final: manelele.

Mereu noi și mereu aceleași, manelele ocupă locuri de cinste – mai precis, de cin’ste de euro pe frunte – în topul Youtube-ului românesc de început de 2019. Printre fruntașii (sic!) acestui domeniu se află Nicolae Guță, Dani Mocanu, Bogdan de la Cluj, Puișor de la Mediaș și Mihai Bobonete. Hei, n-a spus nimeni că manelele trebuie să fie pe muzică.

Se remarcă în ultima vreme trecerea unor nume mari dinspre televiziune către online. Bobonete este doar unul dintre viralii noului val. În același top se impun și Romică Țociu și Cornel Palade, acești Stan și Bran ai filmelor care ar fi trebuit să rămână mute. O mențiune specială primesc și emisiunile pentru oameni cu nevoi speciale: Lecții de viață de pe ProTV și Bravo, ai stil de pe Kanal D. Publicul începe să se prindă că se poate uita la mizerii când vrea el, nu când vrea televizorul.

Nuca din proverbialul perete îl reprezintă clipurile cu umor intenționat: special-ul lui Costel, ultimul episod din Una scurtă și clipul lui Ionuț Rusu cu Andrei Ciobanu despre Dumnezeu și Satana. Din cauza nivelului mai ridicat de atenție pe care-l necesită din partea privitorului, eu le-aș fi considerat de nișă, dar mă bucur să le văd atât de apreciate.

Un “new entry” în cultura mea generală este numele Culiță Sterp, un nume atât de exotic și de improbabil încât n-am putut să nu mă întreb ce alte variante au fost refuzate când artistul și-a ales numele de scenă. Culiță Infertil? Culiță Necoiță? Culio? LL Culiță J? Mi se pare și puțin pleonasmică alăturarea de Culiță și Sterp, căci Culiță nu mă duce cu gândul la virilitate și machism, ba dimpotrivă.

Vlogurile sunt încă super populare, principalul motiv fiind faptul că părinții preferă să le dea copiilor o tabletă și internet nelimitat în loc să petreacă timp cu ei. Ăștia mici stau atât de mult online încât în curând o să fie apostrofați cu replici de genul: Hai, fiecare la wi-fi-ul lui! Dacă vă mai prind pe aici vă sparg parola!

Connect-R încă există. Nu știam asta. Bobonete poate fi și amuzant. Nu știam asta. 5Gang e o chestie. Nici asta nu știam. Manelele sunt pentru totdeauna. Asta o știam, dar nu voiam s-o cred. Dorian Popa pare relevant, ceea ce nu face decât să demonstreze că nimic de pe internet nu e adevărat. Abonați-vă la pagina mea pentru mai multe păreri superficiale despre chestii la care nu mă pricep.