Category Archives: ierbosofii

Ierbosofii (cap.7) – Îngeri de zăpadă în Iadul Alb

Există, pe lumea asta, trei tipuri de magie: magia albă, magia neagră și magia Crăciunului. Vrăjitoarele specializate în magia Crăciunului citesc viitorul în globurile de pom și văd dacă va ninge sau nu. E important să ningă pentru că, fără zăpadă, Crăciunul e incomplet. E ca un om de zăpadă fără morcov (un eunuc de zăpadă, cum mai e cunoscut în folclor). Fără zăpadă, nu mai poți ieși în iadul alb pentru a face îngerași.

Din cauza încălzirii globale, Crăciunul nu mai e alb, ca odinioară. E de rasă mixtă. Partea bună e că factura la gaz e mai mică de când cu schimbările climaterice. Pe termen lung, omenirea e într-un real pericol din cauza asta, dar mie-mi convine să plătesc lunar cu 30 de lei mai puțin pentru gaz, chiar dacă asta vine la pachet cu extincția umanității.

Magia Crăciunului e mai puternică anul acesta deoarece Crăciunul Ortodox pică deodată cu cel catolic, chestie care se întâmplă relativ rar. Când s-au despărțit cele două religii, au încercat să-și găsească ritualuri diferite, dar e destul de evident că una a copiat toată tema de la cealaltă, schimbând puțin pe ici, pe colo, cât să nu bată la ochi. Au făcut crucea invers și au pus Paștele cu o săptămână mai târziu. Sau mai devreme, că nu știu care a fost plagiatorul și care a fost elevul conștiincios.

Apropo, dacă există Paștele Cailor, ar trebui să existe și Crăciunul Cailor.

În România, nu simți că a fost Crăciunul dacă, trei zile mai târziu, nu arunci o tonă de mâncare la gunoi. Cam așa se definește la noi masa de Crăciun: volumul de Crăciun înmulțit cu densitatea de Crăciun. Parcă nici nu simți că au fost sărbători dacă nu ai mâncat până ți-a venit rău.

O altă chestie care nu-mi place la noi e obiceiul unor găști de oameni de a face gălăgie printre blocuri pretextând că merg cu colinda. Evit să îi încurajez financiar, mai ales că nu-mi place să arunc banii pe geam.

Ce-mi place cel mai mult la Crăciun e treaba cu cadourile. Pentru că deși e ziua de naștere a lui Isus, eu sunt cel care primește șosete noi. E o perioadă magică în care toată lumea o arde pozitiv. De Crăciun, ești mai bun. Imediat după, te oprești.

Sursa foto: contul meu de Instagram

Ierbosofii (cap.6) – Dacă oamenii ar putea să zboare

Dacă oamenii ar putea să zboare, majoritatea n-ar face-o. Atitudinea lor față de zbor ar fi similară atitudinii pe care mulți o au față de alergat (doar în caz de urgențe) sau înot (doar în timpul vacanțelor în Grecia).

Sigur, ar exista câteva competiții sportive de zbor orientate pe viteză, anduranță sau precizie, dar, per ansamblu, s-ar zbura puțin. Ca pregătire pentru aceste evenimente, s-ar zbura într-o sală special amenajată pentru așa ceva, folosind aparate care te ajută să zbori pe loc, fără să ajungi nicăieri.

La maratoanele de zbor ar câștiga tot etiopienii, pentru că ei au oasele goale pe interior, ca porumbeii.

Din când în când, s-ar organiza maratoane de zbor în scopuri caritabile, la care ar participa corporatiștii ăia care merg de obicei la serviciu pe jos, cu trotineta electrică. Semi-maratoanele ar fi cele în care s-ar semi-zbura, adică s-ar zbura cu picioarele pe pământ, cumva, așa cum fac copiii mici când se dau pe bicicletele alea fără pedale.

În noua sa formă, triatlonul ar fi fugă-zbor-înot. La Exathlon nu s-ar schimba nimic, ar fi la fel de penibil.

Exact așa cum există oameni care iau mașina pentru a parcurge distanțe pe care le pot merge pe jos, ar exista și oameni care ar lua mașina pentru distanțe pe care le-ar putea zbura în câteva minute. Ar spune că e mai ușor și mai rapid cu mașina, că sunt prea obosiți să mai bată din aripi, că e prea frig acolo sus și că au de cărat chestii multe și e aiurea să zbori cu ele în brațe. În plus, mașina e simbol de statut și trebuie văzută. Deci, s-ar sta la fel de mult în trafic.

Dintre cei care ar zbura ocazional, mulți ar face-o în timp ce se joacă pe telefon și s-ar ciocni între ei în aer sau s-ar izbi de geamurile blocurilor mai înalte. Ar deveni crucial ca firele de înaltă tensiune să fie îngropate.

Unii oameni ar zbura doar ca să-și facă nevoile de sus pe casa vecinului ăla enervant care aruncă mereu mizerii în curtea lor sau dă muzica tare sau orice altceva, pentru că sigur face el ceva nașpa, dă-l în mă-sa. Motive să te caci pe casa vecinului se găsesc. Expresia “să te piș în freză” ar putea fi pusă mai ușor în aplicare.

Granițele ar fi mai greu de apărat.

Dronele ar deveni inutile.

Mersul pe apă ar deveni accesibil tuturor.

Am avea o categorie nouă de filme porno: flying fuck.

Copiilor le-ar fi mai ușor să fure corcodușe.

Ar apărea metode noi de sinucidere: căderi controlate, aruncări în fața elicopterului sau a motorului de avion, etc.

S-ar vinde mult mai multe jaluzele și termopane cu preș.

Ai putea să-ți scoți papagalul la plimbare, în lesă.

Baloanele cu heliu ar deveni mai puțin impresionante. La fel și baloanele cu aer cald.

În loc să cerșești, ai putea să aștepți să-ți pice din cer.

Companiile aeriene ar trebui să fie mult mai atente, să nu se agațe pasageri clandestini de roțile sau aripile avioanelor.

Femeile ar purta mai des pantaloni, să nu li se uite obsedații sub fustă când zboară.

Taxi-urile ar arăta complet diferit.

N-ar mai însemna același lucru să spui despre cineva că e aerian.

Iar în România ar ninge mai des. Cu coji de semințe și chiștoace.

 

Sursa foto: deviantart.com

Ierbosofii (cap.5) – Câini rasiști

De unde știu toți câinii, dar absolut toți, să latre la țigani? E ceva instinctual, înnăscut? E vreo formă bizară de adaptare la mediu? Poate fi vorba de o variantă animalică de rasism?

Uitându-te la cum se comportă animalele de companie, te-ai aștepta de la pisici să fie rasiste. Pisicile emană un soi special de nesimțire care merge mână în mână cu discriminarea. Dar nu cred că pisicilor le pasă destul de mult de oameni încât să depună efortul de a-i disprețui selectiv, pe considerente de culoare. Pisicile disprețuiesc în mod egal pe toată lumea.

Câinii, în schimb, sunt predispuși rasismului. În lume există circa 340 de rase de câini. Oamenii au mult mai puține rase (maxim șasă) și se urăsc cu patimă doar pentru că sunt puțin diferiți. Chiar și în interiorul aceleiași rase, există cazuri în care oamenii s-au măcelărit în draci doar pentru că unii aveau nasul mai turtit decât ceilalți sau vorbeau aceeași limbă dar cu accent ciudat.

Câini preiau comportamentele stăpânilor. Dacă oamenii sunt prin definiție rasiști, câinii sunt și ei rasiști. Atât față de oameni, cât și ei între ei.

E greu să fii câine și să nu fii rasist, în special când diferențele între rase au devenit atât de evidente. Cum se uită un St. Bernard la un Chiuhuaua? Cum se uită un Husky, care poate trage o sanie zeci de kilometri prin zăpadă la temperaturi de minus 20 de grade, la un mops, care nu poate respira corect nici când stă liniștit, iar când face puțin efort vâjâie ca un aspirator pe care l-a apucat criza de epilepsie?

În aceste condiții, rasismul inter-canin devine cumva justificabil. Dar de ce sunt câinii rasiști față de anumiți oameni, asta încă n-am reușit să descopăr. Am găsit câteva explicații posibile, dar toate erau profund rasiste și nu consider potrivit să le public.

Oricare ar fi motivul, câinii sunt rasiști. Ceea ce e cu atât mai impresionant când te gândești că ochiul câinelui percepe mai puține culori decât cel uman.

 

Sursa foto: Isle of dogs

Ierbosofii (cap.4) – Ai dracului sataniști!

Se întâmplă, în dezbaterile aprinse din mediul virtual, ca oamenii care exprimă opinii ce nu coincid cu dogma creștin-ortodoxă să fie numiți “slugi ale Satanei”.

Personal, consider jignitoare formularea, pentru că pornește de la premisa că cei care atacă valorile creștine se află pe cea mai joasă treaptă în ierarhia satanică. Iar asta trădează o lipsă gravă de imaginație din partea așa-zișilor credincioși, întrucât cei care le contestă credința ar putea, la fel de bine, să fie angajați cu carte de muncă ai Satanei, nu doar simpli slujitori necalificați.

Nu mi se pare exagerată nici ideea ca Satana să se implice personal în treaba asta. Miza e destul de mare încât să nu lase greul pe umerii slugilor. Toată lumea știe că dacă vrei o Apocalipsă bine făcută, trebuie să te implici personal.

În egală măsură, se poate ca cei ce distribuie mesajul malefic al Satanului (nu vreau să par sexist, dar Satana sună prea feminin) să fie într-o poziție mai rea decât slugile. Să fie stagiari neplătiți sau voluntari.

Birocrația fiind invenția Satanului, e posibil ca “slugile” să fie de fapt oameni care lucrează în numele Necuratului prin contract pe drepturi de autor. Fie prin SRL, fie prin PFA, depinde de preferințele fiecăruia și de contabilul care i-a sfătuit.

“Colaborator al Satanului” sună mai bine decât “slugă”, dacă e să fii sincer pe contul LinkedIn. Unii, cei mai pricepuți dintre ei, pot fi chiar parteneri de afaceri ai Satanului. Poate dețin o cotă parte din Infern, prin acțiuni. Poate fac parte din board-ul director și, când nu împart pliante despre homosexuali care înfiază copii și îi convertesc la veganism prin mediație și vloguri, dezvoltă noi tehnici de tortură a creștinilor prin muzică, stand-up și meme puturoase (sau ce altceva cred creștinii că fac ateii în timpul liber).

Apropo. O altă inconsistență logică de care dau dovadă drept-credincioșii e să presupună că ateii sunt sataniști. Mie mi se pare că, dacă nu crezi în Dumnezeu, nu crezi nici în Drac. În fine, partea cu logică nu-i tocmai prioritară în religie.

Dar să-i numești slugi pe toți cei care susțin libertatea oamenilor adulți de a se iubi cu cine vor mi se pare greșit. Mai ales venind din partea unora care se consideră a fi “robii lui Dumnezeu”. Asta, în termeni de specialitate, se numește dublu standard.

Dacă e ok să fii rob, de ce e nașpa să fii slugă? Raportul de inferioritate față de divinitate e același. Ba mi se pare că e puțin mai rău să fii rob (sinonim cu sclav) decât slugă (care poate fi slugă plătită). Aceasta este întrebarea.

În fine, e una dintre întrebări. Cealaltă ar fi: de ce atunci când se spune despre ceva că e “din partea casei” nu se precizează din care parte? Că poate vine din partea în care e și baia și atunci nu vreau să am nimic de-a face cu asta. Mno.

Sursa foto: South Park

Ierbosofii (cap.3) – Efectele fecundare ale sexului

Am fost invitat ieri la un botez, dar am sărit peste ritualul religios și am participat doar la partea cu alcool și acum îmi pare rău, dar nu pentru că aș fi exagerat cu cocktailurile și sunt încă mahmur, ci pentru că am aflat că, după ce l-a pus pe naș să repete de inutil de multe ori că se leapădă de Satană, preotul l-a pus pe același naș să sufle înspre ușă ca să-l alunge definitiv pe Satana din biserică și acesta e cel mai grozav lucru pe care l-am auzit vreodată și aș fi vrut să-l văd cu ochii mei pentru că înseamnă că Lordul Întunericului e mai ușor în învins decât o lumânare și credincioșii nu mai trebuie să se teamă acum decât de încercările la care îi supune Dumnezeu din dragoste, gen cancer, faliment, depresie sau semnal prost la wi-fi.

Oricum, mă bucur că micuțul s-a spălat de păcatul dobândit ombilical, că era ciudat să umble părinții cu el așa păcătos prin lume.

În timpul pe care l-am economisit ferindu-mă de biserică precum Satana de brize ușoare, m-am gândit la rostul scufundării copiilor în apă sfințită, gest care se face pentru a-l elibera pe micuț de păcatul originar. E greu să-ți imaginezi ca fiind păcătos un copil care nu-și poate ține nici capul drept, nici saliva în gură, dar să presupunem că așa o fi. Problema mea e alta.

Concepția unui copil în cadrul căsătoriei nu e considerată a fi un păcat. Sexul în scopul reproducerii e chiar recomandat de oamenii sutanei. Cu toate acestea, copilul se naște murdar, compromis. Deși e rezultatul iubirii creștinești, însăși existența sa e un păcat. Undeva în timpul sarcinii se întâmplă ceva. Așadar, dacă sexul nu e păcătos, dar copilul care rezultă din sex e păcătos, înseamnă că orice metodă prin care se evită nașterea păcătosului ar trebui să fie un lucru bun. Pastila de a doua zi, în aceste condiții, e creștinească. Orice mod prin care împiedici apariția unui nou păcătos în lume ar trebui să fie acceptat de biserică, nu? Pentru că te duci direct la sursă, eliminând cauza, nu tratând simptomul, așa cum face botezul. Avortul, în concluzie, e creștinesc.