Category Archives: fițe

Momente și fițe de la Balul Operei din Cluj

Deși a împlinit frumoasa vîrstă de 18 anișori, etate echivalentă cu majoratul aproape oriunde în lume, Balul Operei din Cluj nu și-a lepădat masca pseudo-culturală pentru a recunoaște în sfîrșit că nu e nimic mai mult decît omologul elevat și nițel mai intelectual al unei case de toleranță, un cadril carnal orchestrat de un codoș cu pretenții artistice. Stacojiul cortinei și al decorului teatral nu au făcut decît să întărească paralela cu roșeața cartierelor unde moralitatea se duce să-și facă siesta. Toate acestea petrecîndu-se sub sutana binecuvîntată a mitropolitului, care a venit de mînuță cu episcopul catolic, singura schismă dintre cei doi fiind vizibilă doar la nivel de pălărie, negrul ninja fiind un element comun celor doi, doar se știe că merge cu orice. La fel și bling-bling-ul. Cei doi “frați de cruce” au degajat terenul înainte de prezentarea de modă pentru ca nu care cumva să se creadă că ar gira în vreun fel desfrîul ce a defilat pe scenă după o mult prea lungă pauză de șampanie.

.
Fumurile de pe covorul roșu n-au putut fi nicicum eclipsate de fumul care ieșea de sub taxiurile înșirate peste drum, fumuri comandate special pentru a potența jocul de lumini și lasere cu care tușa de kitsch a fost incorporată ineluctabil în această manifestare socio-cultural-artistică. Este de mirare cum de o clădire care stă să de prăbușească peste acei cîțiva oameni care știu că Paganini nu a jucat la nici o echipă italiană de fotbal se poate erija într-un cortex monden provincial cu atîta nonșalanță. Ignorînd detașat faptul că părți din clădirea Operei arată doar infinitezimal mai bine ca finisajele gării din Petroșani, invitații s-au perindat prin loje etalînd un arsenal de aere care ar face de rușine orice fabrică de ventilatoare.
.
Contrastul a fost la loc de cinste, fiind tema predominantă a primei seri. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost o făptură angelică ce cobora scările ca o Julietă ai cărei ani de modelling au apus undeva în deceniile trecute. Într-o rochie de seară al cărei decupaj abia lăsa loc imaginației să-și deschidă aripile diafane, prea frumoasa ființă s-a întors să-și afișeze brațul împodobit cu un tatuaj atît de marinăresc că am simțit instant mirosul sărat al mării atunci cînd am scăpat ochii peste el. Contrast mic totuși pe lângă cel al sfințiilor lor ortodoxe, respectiv catolice, urmate îndeaproape pe covor de decoleele și augmentările estetice ale unora din pepitele care s-au perindat apoi pe podium.
.
poza via ziuadecluj.ro
Se pare că între Nessun Dorma și nexam haine nu este decît un mic salt, așa că parada de modă a oferit ample confirmări anatomice celor destul de privilegiați să primească locuri cît mai aproape de scenă. N-am fost deosebit de încîntat de acestă defilare încît moda nu mă mișcă în nici un fel, plus că știam deja numărul de coaste pe care îl are o ființă umană (12 perechi, dintre care 2 perechi nu-s legate de stern) și nu mai era necesar să-l revăd pe pipițele malnutrite ce s-au plimbat plictisit exact în locul în care Hamlet deplîngea chiar zilele trecute carnea asta mult prea întinată. Ironic, nu? Observație personală: cum se face că nici una dintre fetele model nu pare fericită sau mîndră de ceea ce face?
.
Nu spun nimic de prima parte, adică opera în sine, ba chiar cred că evenimente similare ar trebui să se petreacă mai des. Dar de la soprane și pînă la scheletele ambulante sumar îmbrăcate în straiele stiliștilor străini e un pas mare pe care nici un efort neuronal de-al meu nu-l poate parcurge. Mai ales că sunt de-a dreptul secătuit după ce am asistat la discuțiile avute pe scenă de amfitrionii serii, un dialog atît de serabăd și de anost că m-a făcut să-mi fie dor de schimburile spumoase de replici dintre Stela și Arșinel. Sunt sigur că după a doua seară a evenimentului cei doi vor fi abordați de oamenii din spatele campaniilor publicitare ale farmaciei Catena, sunt atît de buni!
.
P.S.: Sărmăluțele au fost superbe.
.
P.P.S.: Mai mult decît un pamflet, acesta este un exercițiu de retorică și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane reale ține de domeniul coincidenței.

Insuportabila ușurătate a fiței

Fița este un moft, un capriciu, o dorință extravagantă, este un gust schimbător, o toană, un farafastâc până la urmă. Pe scurt, este o ciudățenie temporară, neobișnuită, chiar exotică. Fără îndoială, cuvântul are mai nou o ineluctabilă tentă peiorativă, tentă dobândită pe bună dreptate, pentru că de cele mai multe ori puseele de prost gust sau de kitch au fost greșit catalogate drept fițe, în baza unor sensibilități care nu-și au deloc rostul. În ciuda a tot ce ne spune istoria, am fost și vom rămâne un neam de gingași, de finuți. 

Un exemplu de fiță în cel mai negativ sens al cuvântului ar fi poate pianul alb cocoțat pe luciul apei din piscina aferentă celei mai cocălărești nunți din fotbalului românesc, cândva anul trecut. O nuntă care a avut de toate, ca o șaormă. Poate că nu știți exact la cine mă refer, dar tot nu dau nume. Nu-s câine (roșu). Și nici nu pomenesc de celălalt fel de fiță, cel prin care îți împopoțonezi odrasla într-o rochie de mireasă europeană de mii de euro în văzul tuturor celor câteva milioane cărora le-ai ciuntit salariile și pensiile cu puțin timp în urmă. Ar fi prea evident. 

Totuși un exemplu concludent trebuie scos la înaintare, iar dacă mă pun bine pe gânduri, s-ar putea să-l găsesc. Nici n-apuc să mă așez comod pe numitele gânduri că m-a și pocnit revelația.
Deci, să zicem că ai fost președinte interimar pe timpul verii. Alții n-au putut dormi în perioada asta dar nu tu n-ai probleme de asemena natură, cazul e arhicunoscut, patologic chiar. Nu prea ai multe cu care să te mândrești după acest scurt interimat, dar, oricum, vara nu se întâmplă multe în general, asta deși căldura pare să dilate însuși timpul. În schimb, te-ai făcut de râs în fața străinilor cu o engleză de baltă care l-ar face chiar și tătuca Ilici să chicotească înfundat. Sughiț diplomatic peste care ai trecut ușor, folosind cu încredere apa rece cu care obișnuiești frecvent să te îmbeți. În mod similar ai trecut peste promisiunea de a ieși din politică în eventualitatea unui eșec. Deh, verba volant… 

Cu minutele de celebritate incluse în privilegiile postului expirate (abonament nu Panteră, ci Motan), normal ar fi fost să te întorci la slujba de bază, cea de președinte de cameră parlamentară. Din câte s-a putut vedea, nu o singură dată s-a întâmplat să uiți de tine, parlamentând vrute și nevrute, prin platourile posturilor de televiziune prietene. Unde ’prieten’ e sinonim cu ‘tovarăș’, știm noi exact care tovarăș.

În fine, prima zi a sesiunii parlamentare a trebuit să te treacă în rândul absenților, o fiță pe care nici un om normal în care pâlpâie încă speranța unei președinții ne-interimare, deci pe bune, n-ar îndrăzni s-o facă. Tupeul este bun partener de alianță cu fița, până într-atât că nu mai pot fi deosebiți unul de celălalt. Încrâncenarea ți s-a dovedit sterilă, dar poate că unui somnoros legendar ca tine îi va fi ușor să se bage în pat cu dușmanul, adică să coabiteze cu altcineva. S-au mai văzut cazuri. Și loialitatea tot un fel de fiță e.

Cu toate acestea, poate că n-ar strica să-mi întăresc teoria cu un exemplu suplimentar, pentru că “nu se știe niciodată când ai nevoie de el”, după cum ar spune hoardele de shopperi care se înghesuie să-și cumpere câte o duzină de tigăi la promoție.

Să zicem că ești o coțofană în care s-a umflat pipota din cauza atenției nemeritate pe care ți-o oferă tabloidele și printr-o împrejurare de evenimente nefericite ajungi să faci pe cocoșul în ograda unui club de fotbal cu tradiție și istorie. Ba chiar ajungi să te umfli arogant în pene, să cotcodăcești amenințativ că muți clubul undeva în buzăul Moldovei și să te rățoiești la primarul urbei respective numindu-l ‘jumate de buletin’, ca și când ați împărțit în copilărie aceeași strachină de gulaș. Asta înseamnă că ai ajuns ‘cineva’, că poți emite pretenții de divă, ba chiar lumea se așteaptă de la tine să ai un comportament meltenesc. Se observă astfel că fița fără tupeu este ca și știrile de la ora 5 fără crime și violuri – n-are nici un farmec. Găsesc că acesta este unul din cele mai bune exemple de fiță, făcând parte din categoria de declarații pe care coțofana le regurgitează cu o ușurătate pe care tot mai mulți o consideră insuportabilă.

Oare când o putem vedea întorcându-se în țările calde?

. . .
. .
.

Lady Gaga a vomitat în timp ce regurgita niște cîntece

Venită la București, Lady Gaga a vomitat puțin în timp ce regurgita niște piese. E clar, nici ea nu-și mai poate suporta ifosele de vedetă. Acum știe cum ne simțim noi, restul. Nelobotomizații, cum ar veni.

Da, Doamna Gaga a vomitat în timpul concertului susținut în București. Mai mult ca sigur au ajuns-o blestemele lui Gigi Becali. Fie asta, fie a purtat vreo rochie croită din carne nu tocmai proaspătă, care nu i-a picat tocmai bine. Nu zic că restul hainelor ar pica bine pe ea, tanti are fizicul unui băiețel prepubescent. Și vocea pe măsură.

Doamna Gaga, o altă femeie care a
învățat că cel mai ușor mod de a face
o grămadă de bani este datul din gură
Deși, dacă ne gîndim puțin, se poate ca starea de vomă a tipei să fii survenit pe baza oboselii, nu-i ușor să-ți începi prestația direct cu un cal. După care să-ți schimbi zeci de ținute, chestie care se impune de la sine atunci cînd vinzi un produs (și fomeia asta exact aia e, un produs) la care 60% din fascinație stă în ambalaj, 35% în efoturile echipei de marketing și promovare, 2% versuri scrise de alții, 1% sincronizare cu dansatorii, 1% voce și 1% personalitate proprie. Dar nu-s sigur în privința ultimului procent, doamna pare să aibă toată personalitatea și farmecul unei căpățîni de varză roșie (știți, ea nu e ca celelalte verze din show-biz, e diferită).
Și mi-e o ciudă de-mi vine rău nu doar pe faptul că s-au cheltuit o cîrcă de bani pentru ca făptura asta să-și miște accesoriile vestimentare în umbra brandului nostru de țară (la fel de supra-evaluat ca și pseudo-diva în cauză), ci și pentru că tot jurnalistul de duminică s-a încăpățînat s-o numească un artist controversat. Sau nonconformist. Să mă explic.

În primul și-n primul rînd, secțiunea VIP, gîsca asta-i nu e un artist, e o maimuță dresată ce imită mișcările altora pe muzică scrisă de alții în haine create de alții, purtînd de cele mai multe ori măști care să-i acopere mustra absolut banală pe care nici mă-sa nu i-ar recunoaște-o fără să-i fie aplicată o tonă de machiaj, o coroniță de spini și o jumate de antenă parabolică, cu ștrasuri. Mare lucru să repeți de optzeci de ori cuvîntul Alehandro, pe trei note, ce să-ți spun… 
Contribuția ei la propria imagine este atît de insignifiantă încît ar putea fi înlocuită oricînd cu o persoană cu semnalmente similare și nimeni n-ar observa. Și sunt aproape sigur că așa se și întîmplă, în momentul schimbării ținutelor se schimbă și conținutul rochiei. Lady Gaga e de fapt o armată de clone, e un efort colectiv.
Apoi, nu văd nimic controversat în privința ei. Roman Polanski e controversat, la fel și ceilalți artiști care se luptă cu dependențe serioase de droguri, pedofilii, coruperi de minori/minore și alte trebșoare la fel de serioase. Michael Jackson era și el, la un moment dat, înainte să devină penibil. Dar zgaiba asta, nici vorbă. Nu-i nimic controversat în faptul că încearcă din toate puterile să iasă în evidență în videoclipuri ce se vor șocante și dure dar nu-s decît niște confuzii imagistice bîntuite de iluzia unei elocvențe artistice. E chiar puțin trist, pentru că se vede cît de mult se chinuie la asta. 
Dacă avea ceva bun de oferit, ceva real, palpabil, valoros, ar fi fost mai relaxată. Frank Sinatra n-avea nevoie decît de un microfon, o pălărie, un pahar de tărie și poate și-o țigară. (apropo: Frankie era amic la cataramă cu toți mafioții din Vegas și nici măcar el nu era controversat)
Și nici nonconformistă nu e. Show-urile ei sunt exact ceea ce te aștepți să fie. Singurul motiv pentru care alți cîntăreți nu se urcă pe scenă cu cai, tocătoare uriașe de carne și alte gunoaie este faptul că aceia poate mai au o fărîmă de respect de sine. Sau vor să creadă că lumea-i apreciază pentru muzica lor, și nu pentru recuzită și scenografie. 
Are cea mai mare bază de fani din lume (cred), este pe placul a milioarde de oameni (mă rog, oameni în sensul larg al cuvîntului), adună mereu zeci de mii de oameni la concerte și sute de milioane de vizualizări pe youtube, ceea ce, într-un fel, este exact definiția conformismului. Adică, e practic obligată să se conformeze cu preferințele acelor fani. Ironic, nu?
Și n-are nici țîțe. 
. . . 
. .
.