Category Archives: educație

Există vreo legătură între proxeneții care racolează minore și lipsa educației sexuale din școli?

Banatul e fruncea, sau cel puțin așa îi place lui să creadă. Uneori e, alteori nu. În cazul prostitituției, însă, Banatul ocupă un loc fruntaș: Eleve racolate de proxeneti, la Timisoara, prin metoda “Loverboy”. În caz e implicat și DJ Gino Manzotti, un tip cu un aspect la fel de libidinos ca numele lui de scenă, care știa că amicul lui mai ‘prostea fete’, dar nu știa că erau și bani implicați în treaba asta. Bani mulți, unele partide ajungînd să coste 5.000 de unități de valută străină.

Personal, nu înțeleg atracția sexului cu fete de 15-16 ani. Că mă gîndesc că ele știu despre sex cam atît cît știu despre orice altceva, adică nimic. E ca și cum ai cere să fii plimbat prin trafic de un șofer care încă nu și-a luat carnetul, pentru că-i încă în clasa a noua. Relațiile cu minore sînt echivalentul sexual al comentariilor alea tîmpite cu ‘First!’ – numai proștii se pot bucura de așa o ispravă. Singurii care se pot mîndri că au tăvălit o fată de 16 ani sînt băieții de 16 ani sau autorii de ficțiune, nu judecătorii și avocații și ceilalți stîlpi ai societății. 
Partea care mi-a atras atenția nu e cea cu prostituția, faptul că există prostituție nu e o noutate, pe mine m-a mîhnit bucata asta în care se vorbește despre cît de ușor sînt păcălite minorele:

Fetele, cu varste cuprinse intre 15 si 17 ani, erau ademenite prin diverse metode: promisiunea obtinerii unor sume de bani, afisarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc fata de persoana pe care incearca s-o atraga, crearea unui sentiment de importanta in raport cu celelalte persoane din jur. Acest aspect nu reprezenta un impediment pentru suspecti, intrucat ei exploatau la maxim naivitatea si vulnerabilitatea tinerelor care nu au implinit varsta majoratului si care erau usor de amagit cu privire la avantajele iluzorii pe care le-ar putea obtine din practicarea prostitutiei.

Tinerelelor li se exploatează naivitatea pentru că e al naibii de ușor. Influențate de filme cu adolescente care se sacrifică pentru vampiri, gîndind doar în umbre dominante de gri și lipsite de orice fel de îndrumare sexuală specializată, elevele, scuzați jocul de cuvinte nefericit, pun botul la vrăjeala interlopilor. Sînt forțate să facă sex pe bani pentru că sînt șantajate cu filmările unor momente în care în care ele credeau că fac sex din dragoste. Despre dragoste e greu să le predai, că nimeni nu știe nimic cert despre ea, dar la partea cu sexul se poate lucra. Iar abstinența nu funcționează, că sexualitatea nu-i un concurs de ‘cine-și ține cel mai mult respirația’. 

Cu ajutorul unor ore de educație sexuală, mă gîndesc eu, metoda “Loverboy” ar trebui să fie o chestie ce funcționează exclusiv în filmele proaste. Dar e greu, pentru că la fiecare reacție proactivă a societății civile privind orele de educație sexuală, apare o reacție egală și de sens opus dintr-o altă zonă. În locuri nu foarte îndepărate, la care poți ajunge în două zile cu mașina, educația sexuală se predă în școli de zeci de ani. La noi, oamenii fac slujbe speciale ca să cheme ploaia.
Promovînd abstinența, nu faci decît să transformi niște copii habarniști într-ale sexului în adulți habarniști într-ale sexului. E ca și cum i-ai învăța pe copii să mergă pe jos doar la vîrsta 12 ani, de frică să nu-și rupă picioarele exersînd mersul biped la 1-2 ani. În aceste condiții, întrebarea din titlu are un răspuns clar: da!

—–

Teacher, leave the kids alone!

Am aflat pe surse (adică am auzit bîrfindu-se) că învățătoarea turbată din Cluj e foarte apreciată de părinții copiilor care poartă în ghiozdănel mai mult de jumătate de creier. Că e normal ca un dascăl să toace psihic copiii atîta timp cît nu-l toacă pe al tău, care-i special și deosebit și mai bun decît toți ceilalți la un loc. Că nu-i corect să pedepsești femeia pentru o singură scăpare, cînd ea a avut tot timpul rezultate bune. Acum au prins-o microfoanele într-o pasă mai proastă. În rest, e pita lui Dumnezeu, dospită la țară, crescută pe vatră și plină de semințe bio.

Ea, de fapt, vrea numai binele copiilor, de aia urlă la ei ca și cum ar fi posedată de spiritul neîmblînzit al unui sergent de instrucție nazist, ca să-i impulsioneze să devină mai buni, mai talentați, mai desăvîrșiți în arta lor. Singurul ei neajuns e că nu se exprimă destul de plastic pentru a fi considerată a fi excentrică.

Avînd în tolba de pedagog insulte nițel mai creative, femeia ar fi fost doar o variantă  non-cheală a personajului interpretat de J.K. Simmons în Whiplash. În film, profu’ de muzică aruncă cu tot ce prinde în elevii săi și îi jignește folosind detalii personale, fiind meticulos și original cu insultele lui. Nu se repetă niciodată, nu iartă și nu se abate de la stilul său agresiv, chestie care produce de fiecare rezultatul dorit (mai puțin cînd unul dintre elevii săi se sinucide).

Așa, cu un vocabular de tractorist în rezervă, tanti Monica nu prea are cum să se apere de indignarea virtuoasă a opiniei publice, că nu-i poate spune excentricitate artistică la cascada aia de jigniri ieftine pe care i-a livrat-o copilului. Am auzit insulte mai creative și la fotbaliști! Și la ăia care urlă la fotbaliști, din tribune!

Aveam pretenții din partea ei, că tot se recomandă a fi un profesor de top. Nu zic să aibă mereu sub limbă replici de Dr. House, dar s-o văd că depunde minim de efort. Din ce-am auzit, pînă și Mircea Badea pare un satirist de proporții caragialești prin comparație cu ea.

Să-i spui copilului că nu-i întreg sau că are o jumătate de creier, mie mi se pare lipsit de imaginație. E impersonal, leneș, și denotă o cruntă lipsă de interes. Poți să-i spui copilului că-i nătîng în atîtea feluri inedite și distractive: că-i merge mintea la viteze de CFR, că-i genul de om care mănîncă pîine și la pizza, că-i atît de greu de cap că l-ar da afară chiar și din armată, că-i pupător de moaște, că-i public captiv pentru emisiunile mondene, că e material de Știrile de la ora 5, că are mutră de căpșunar, că votează cu PSD, că părinții lui sînt verișori, că rîde la Trăzniții, că-i fan Becali, că are stofă de șaormist, că dansează pe manele și cînd nu e beat, că n-a trecut încă la ora de vară, că etc.

Cu astfel de text, Whiplash și-ar fi putut face dulceață din zmeuricile primite

În schimb, partea aia cu asmuțitul restului clasei împotriva jumătății de creier a fost genială, o lovitură de maestru.

Vorba aia: dacă nu poți să fii cuminte și trebuie să fii rău, măcar fă-o cu stil!
—–

Mama ei de școală

E clar, nu se apucă nimeni să reinventeze roata. Strînsul banilor din aparițiile semi-goale într-un calendar nu este o metodă revoluționară și inedită de-a face bani, este o rețetă devenită de-a dreptul clasică. Am văzut-o prin filme, am văzut-o folosită de pompieri sau polițiști pentru a-și suplimenta fondurile, am văzut-o întrebuințată corect în multe cazuri în care o cauza socială a avut nevoie de un imbold financiar. Dar parcă doamnele acestea din Spania s-au pripit puțin atunci cînd s-au grăbit să se despoaie în scopuri caritabile. Văzînd că școala nu mai are bani pentru a întreține autobuzul care le plimba odraslele, aceste mamasite s-au înghesuit să-și lepede textila și să pozeze în ipostaze cvasi-milfești într-un calendar care s-a dovedit a fi educațional cel puțin la nivel anatomic.


Da, este frumos și admirabil și de-a dreptul nobil să faci orice pentru a-i asigura progeniturii condiții optime de viață și de consolidare a educației, dar, din cîte știu eu despre dinamica socială mascul-adolescentină, apariția mamei într-un context chiar și vag sexual este probabil ultimul lucru din lume pe care un copil și-l dorește. Sunt aproape sigur de asta. Dar nu bag mîna-n foc, în ideea că necazul lui Oedip încă are ecouri concrete.

Nici nu vreau să-mi imaginez la ce fel de batjoc a fost supus elevul cu cea mai puțin sexi mamă, că presupun că băieții nu și-au complimentat reciproc forma fizică a mamelor lor, fermitatea feselor sau lipsa celulitei. Probabil că după apariția calendarului, ședințele cu părinții au fost mult mai animate, asta pe lîngă faptul că mulți dintre băieței și-au imaginat un cu totul alt fel de “ședințe”.

Nu știu alții cum sunt, dar pot să dau cu presupusul, așa că mă gîndesc că mulți dintre băieți ar fi preferat să meargă pe jos la școală prin nesfîrșite troiene de zăpadă sau noroaie decît să-și vadă mamele despuiate și afișate înspre deliciul voyeuristic a mii de necunoscuți. Sau mai rău, cunoscuți.

Uite așa ajunge școala să facă mai mult rău decît bine.
. . .
. .
.