Category Archives: artă

The Witcher: Lord of the Rings după o lună în Balcani

M-am apucat de seria fantsay The Witcher doar pentru ca în momentul în care Netflix lansează serialul să pot să spun, ca un snob desăvârșit și plicticos ce sunt, că e mai bună cartea. După trei cărți citite (din cinci), nu mai am curaj să mă arunc la astfel de aprecieri.

Comparația cu LOTR e deplasată, pentru că seriei despre vrăjitorul cu plete dalbe și Aleasa pe care trebuie să o protejeze îi lipsește și profunzimea, și anvergura, și calitatea sagăi lui Tolkien. Universul thewitcher-ian nu pare să aibă bine conturat aspectul religios, astfel că există multe trimiteri la divinitate luate din credința iudeo-creștină. Țăranii din carte înjură de Dumnezeu. Se folosește cuvântul “matusalemic”. Personajele folosesc expresii din limba latină (casus belli). Există luna februarie. Toate aceste detalii te scot din poveste, pentru că sunt legate de lumea noastră.

Dacă există luna februarie, există și luna iulie, care poartă numele împăratului Iulius Cezar, deci a existat și un Imperiu Roman, probabil contemporan cu prima debarcare a elfilor Nilfgaardieni din orientul mijlociu, Imperiu Roman pe care Hannibal l-a atacat cu elefanți, deși pe lume existau animale mai bune de folosit în luptă, precum trolli, manticore, vârcolaci, kikimore, strigoi și urechelnițe. Ideea e că orice asemănare cu realitatea mea mă scoate din realitatea autorului și plimbarea asta dintre realități e derutantă.

Dacă există Dumnezeu în lumea lor, probabil că există și Iisus, ale cărui minuni pălesc în comparație cu abilitățile vrăjitoarelor, care trăiesc sute de ani (până la vârste matusalemice, ca să folosesc o figură de stil de provenineță biblică) și pot face vrăji mult mai impresionante decât transformarea apei în vin. Se pot teleporta, se pot metamorfoza în animale, își pot menține tenul tânăr fără operații estetice etc.

Un alt detaliu deranjant la carte ține de ortografie. Sunt dialoguri care pornesc fără cratimă și părți narative care pornesc cu cratimă, de nu mai știu cine povestește ce. Asta ține mai mult de traducere și editare decât de autor, deci punctul minus e pentru Nemira.

Sper să ajung la sentimente mai bune față de serie în următoarele două cărți, iar apoi să văd serialul și să pot spune că amândouă au fost “meh”, pentru că am învățat de la niște tineri că nu dă bine să pari impresionat de chestii, iar eu chiar am ajuns la vârsta la care mă străduiesc să par tânăr. De aia și scriu pe blog.

Cuvinte noi: “nesfârc”

Fidel ritualului meu matinal, derulam în sus Instagramul, minunându-mă de perfecțiunea care mă înconjoară numai când pornesc telefonul, în rest lipsind cu îndârjire. Mâncare, animale de companie, selfie-uri și semi-nud. Pe scurt, despre asta e vorba pe Insta, cum îi zic copiii.

Să fim bine înțeleși, semi-nudurile pe care le urmăresc cu religiozitate și pe care le sorb din ochi sunt exclusiv artistice, căci am și eu unele pretenții și am absolvit de mult nivelul basic, ăla la care îți curge salivă din gură la orice piți vag celebră care își dezvăluie languros o bucă sau niște side boob. Mie îmi curge din gură doar la artă. De-aia cu nuditate, dar artă.

Și cum mă uitam eu la o natură vie cu piele fină și ochi în care mi-aș putea pierde toată averea, mă cuprinde un sentiment ciudat. Genul de sentiment pe care îl ai când simți că lipsește ceva, dar ți-e greu să identifici exact ce anume. Genul de sentiment care te cuprinde când știi sigur că ceva nu e așa cum ar trebui să fie, dar nu poți nici în ruptul himenului să spui ce e acel ceva. Un sentiment supărător, derutant, vag și puțin incitant, pentru că îți pune rotițele în mișcare în scopul căutării acelui neuron lipsă.

În cazul meu, adică în cazul pozelor la care mă uitam, lipseau sfârcurile. Pentru a nu leza sensibilitățile Instagramului, fotograful cenzurase sfârcurile cu un blur discret, care le făcea complet pierdute. Sânul fără sfârc e ca o copilărie fără amintiri plăcute. E ca un meci fără goluri. Unul de handbal. Pentru mulți, e ca o masă fără pâine. E ca masturbarea fără sentimentul de vină de după. E, precum prezervativul, ceva de neconceput.

Uitându-mă la mai multe astfel de cenzuri de nuri, m-a luat cu călduri, dar nu de acelea care mă iau de obicei când mă uit la nuduri. Erau altfel de călduri, unele pe care le simți îndeosebi înainte să leșini. A început să mă bântuie un fel de nesfârcșeală. Am simțit o cădere morală completată de o oboseală mintală nesfârcșită. Pe scurt: m-a luat cu nesfârc.

Foto: David Bellmere

Cîți cartofi poți să cumperi cu un milion de euro? Nici măcar unul

Un colecționar de artă, atît de bogat încît nici nu mai știe cum funcționează banii, a plătit un milion de euro pe un cartof. Dar nu pe un cartof adevărat, din care să facă cea mai scumpă porție de piure din lume, pe care s-o mănînce mai apoi cu șnițele, ci pe poza unui cartof. Pentru că îl jenau banii în cont, pentru că se plictisea și pentru că sugeți pula, băi săracilor.
Indiferent de ce te-a făcut internetul să crezi, pozele se plătesc. În special pozele bune. Dacă nu mă crezi, întreabă orice fotograf de nunți. Dar suma asta e de-a dreptul ridicolă. E ridicolă și de-a dreptul și de-a stîngul. Nu la fel de ridicolă ca altele, dar ridicolă. Pentru că-i stupid să decartezi un milion de euro pe-un cartof în care n-ai găsit un putregai în formă de cruce sau măcar chipul lui Arsenie Boca.

ceci n’est pas une pomme de terre, c’est un million d’euros (sursa foto)

—–

Bă, voi n-aveți artă treabă?

Motto: Ori sîntem ipocriți, ori nu mai sîntem
Cînd un botoșănean și-a decorat exteriorul garsonierei cu două icoane și o cruce, trecătorii au început să se închine la sfînta tencuială și, dacă desenele n-ar fi fost la etajul patru, probabil că nu s-ar fi sfiit nici să le pupe în draci. Preoții din oraș au strîmbat din nas, acuzînd faptul că omul n-a avut aprobarea Bisericii. În traducere: credinciosul n-a avut bunul simț să ceară voie și / sau să plătească pentru a pune niște icoane într-un loc unde le vede toată lumea, mai puțin el.
Practic, întreg cartierul a fost forțat să înghită niște religie, ceea ce nu-i ok, pentru că locul religiei e în biserici, nu pe termoizolații de blocuri. Și nici în școli. Mă așteptam ca reprezentanții locali ai B.O.R. să aibă o reacție mai vehementă, că știu cît de mult urăsc concurența și cît de atent își gestionează monopolul spiritual.
Cînd o echipă de artiști a înfrumusețat un imobil (proprietate personală a unui olandez) cu un graffiti de inspirație biblică, preoțimea locală și-a ridicat sutanele în cap, strigînd: Blasfemie! din toți rărunchii și cerînd ca desenul să fie șters. Pentru că localnicii cu frică de Dumnezeu văd ‘satane‘ peste tot, chiar în reprezentările mega-stilizate și semi-abstracte ale artiștilor moderni, desenul a fost cenzurat cu maximă eficiență
Ăsta mi se pare a fi un dublu standard, care e doar o formă mai elegantă a ipocriziei. Preafericiților nu le-a convenit faptul că Sfîntul Ghe nu e desenat în stilul clasic de icoană, ca un extraterestru bidimensional trist cu degete lungi și balaur șopîrlian, și au refuzat să accepte interpretarea artistică alternativă a unei întîmplări fucking fictive. În schimb, n-au avut nici o greață să vadă icoane cu Becali pictate în bisericile lor, pentru că BANI.
Blocați într-un etern ev mediu mintal, ipocriții ăștia refuză să accepte orice fel de evoluție, chiar și pe cea a interpretării artistice a unor fabulații scrise în urmă cu două milenii. Și aici nu vorbesc doar de preoți, enoriașii au creierul la fel de imaculat. Oamenii ăștia, care au telefoane fără fir cu care pot suna oriunde în lume, la orice oră, și pot afla orice informație în preț de cîteva secunde, oamenii ăștia cred că au nevoie să plătească un intermediar și să viziteze o clădire aurită pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu.
E trist. Mizeria asta cu cenzura unei opere de artă e și motivul pentru care Arsenie Boca a început să lăcrimeze dintr-o icoană din Vaslui.
Sincer să vă spun, m-a luat puțintel frica, pentru că se poate stabili un precedent periculos. Urmează se se interzică benzile desenate The Walking Dead, pentru că zombii sînt blasfemici și pentru că singurul care a înviat cu adevărat din morți a fost Iisus Hristos. 
Lecție de desen din manualul:
Cum se manifestă corect fiorul religios în zugrăvelile exterioare

—–