Cât de bun putea fi Source Code…

…dacă se termina cu 5 minute mai devreme.

Și în acest scop propun un exercițiu de imaginație. Cu ochii minții, expresie pe care nu cred c-am mai auzit-o din școala generală, să încercăm să vedem un montaj pe muzică lentă în care Michelangelo decorează capela Sixtină. Se desenează frumos, se spun povești incredibile cu imagini, se delectează ochiul și se îmbogățește sufletul. Totul e nou, imaculat, proaspăt, original, ce mai, o capodoperă incontestabilă și inegalabilă. După finalizarea întregii lucrări, să ni-l imaginăm pe numitul Michelangelo că își ridică frumos poalele în brâu, se apleacă și produce un maldăr aburind de fecale. Purcede apoi să facă bulgări mici și să arunce cu ei exact în piesa de rezistență a operei sale – faimoasa naștere a lui Adam.


Exact asta a făcut Duncan Jones cu Source Code, un film care ar fi putut deveni lesne revelația deceniului dacă se renunța la ultimele 5-7 minute. Nici acum nu mă pot descotorosi de incredulitatea ce m-a posedat când am văzut că filmul continuă după un epilog aproape la fel de memorabil ca cel din Casablanca. Dacă eram genul care să se apuce de băut de dimineață, m-aș fi apucat sigur să strig CUT!!! în sala de cinema.

După finalul magnific care l-ar fi propulsat direct în nemurirea cinematografică rezervată unui grup select de opere, regizorul vine cu încă un final cu grația cu care o vacă dă cu copita în găleata cu lapte doar după ce a terminat țăranul de muls. Îl și văd pe DaVinci cum ia o foarfecă și ciopârțește Mona Lisa imediat după ce se usucă vopseaua, ca să aveți o idee despre durerea ce mă mistuie la momentul de fața vis-a-vis de film.

Cât de bun ar fi fost filmul cu finalul pe l-aș fi preferat eu? Să zicem că Inception și The Notebook ar face un copil și acesta ar fi întâmplător un actor și ar juca într-o variantă a lui Die Hard făcută de Quentin Tarantino. Dacă filmul ar fi fost o persoană adevărată, Chuck Norris ar fi fost curva lui.
.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.