Iubirea de țară se poate manifesta în moduri la fel de nebănuite precum căile Domnului. Islandezii, de exemplu, o parte din ei, își sărbătoresc frigalăul specific național cu o bere cu aromă de testicule de balenă afumate. Ce-i drept, nici nu există mod mai bun de a consuma testicule de balenă.
Sortimentul acesta de bere, pe numele lui Hvalur 2, tocmai s-a lansat pe piața islandeză în ediție limitată. Întîmplător, în ediție extrem de limitată sînt și balenele ale căror gonade fermentează în microberărie în scopul alcolizării insularilor scandinavi în asemenea măsură încît să uite că trăiesc pe o insulă care dacă n-ar avea izvoare geotermale și vulcani cu nume imposibil de pronunțat ar fi complet pustie, dar nu poți să te pui cu tradiția.
Asta mă face să mă întreb în sinea mea: care ar fi cea mai autentică și tradițională aromă pe care am putea noi, în calitatea noastră de românași mîndri, s-o punem într-o bere? Sarmale? Jumări? Păcănele? Mîncărică de cartofi? Țuică de prune? Semințe? Probabil că nimic atît de banal, o aromă tradițională de folclor și spirit național concentrat ar trebui să fie mai exotică, mai profundă și mai complexă, așa cum sîntem noi.
Propunerile mele pentru ‘cel mai românesc gust de bere’ ar fi următoarele:
![]() |
sursă poză: bzi.ro |
*bere cu gust de coada șoricelului – pentru că românilor le plac cozile de orice fel, fie ele la moaște, reduceri sau plata impozitelor;
*bere cu gust de sînge – destinată pentru românii adepți ai violenței domestice și pentru străinii care știu un singur lucru despre țara noastră – vampirul Dracula;
*bere cu gust de barză, viezure, brînză și/sau mînz – pentru dacofilii care simt în fibra lor naționalistă că Dacia a fost leagănul, balansoarul sau caruselul civilizației moderne;
*bere cu gust revoluționar – acesta este un sortiment special de bere care se consumă doar după ce fermentează timp de cel zeci de ani sub presiunea unui regim autoritar; e un tip de bere care face multe spume la desfacere, dar care se răsuflă imediat după, prinzînd un gust amar care se spală doar consumînd beri străine;
*bere cu gust de capra moartă a vecinului – acesta este o bere pe care tu o bei de bucurie și vecinul tău o bea de necaz;
*bere cu gust puternic amărui (diferit de gustul puternic ȘI amărui) – pentru copiii ai căror părinți sînt plecați în străinătate, copii destul de mari să-și înceapă metamorfozarea în adolescenți inadecvați care își îneacă frustrările în alcool;
*berea Antonescu – o bere pe care crezi că o bei cu anturajul potrivit dar care ajunge după o vreme să se întoarcă împotriva ta;
*bere cu gust stătut – pentru bugetarii care toată ziua nu fac altceva decît să stea;
*bere cu gust de zeamă de tomberon – pentru consumatorii de emisiuni mondene, pentru că deja s-au obișnuit cu gustul;
Totuși, gustul românismului bio, fără conservanți și emulgatori, s-ar putea să fie prea subtil că să-l reproduci sub formă de bere. Sau poate are cineva o propunere mai bună decît cele de mai sus, caz în care sînt dispus să investesc timp și ficat pentru lansarea pe piață a unei astefel de beri.
—–