Pentru că dacă ne oprim un minut și privim roată la peisajul turistic românesc este clar ca plagiatul lui Ponta faptul că rebrandingul de țară a avut toată eficiența unei frecții scumpe la un picior de lemn. Și pare să fi fost făcut cu același entuziasm. Prea puțini străini s-au încumetat să exploreze grădina carpatică, frunza din logo pierzându-se printre numeroasele buruieni cărora clima locală le priește de minune și pe care nu s-a găsit nimeni să le plivească. Iar în efervescența imprevizibilității recente din România, o nouă schimbare de paradigmă, cel puțin în domeniul atragerii de turiști străini, n-ar provoca foarte multe turbulențe și ridicări de sprâncene, ba chiar pun rămășag că nici n-ar reuși să influențeze în vreun fel sau altul cursul valutar.

Mai mult, covrig peste pupăză, pe lângă meritul incontestatbil de a conține o fărâmă de autenticitate românească inefabilă (alături de variantele alternative la fel de incorecte dar la fel de pitorești: Ca la noi la niminea sau Ca la noi la nime’), sloganul respectiv este simultan turistic și truistic, sinceritatea fiind una din trăsăturile solid confirmate ale noastre ca neam, deci formula funcționează pe mai multe nivele, ca liftul. Iar faptul că este aproape la fel de intraductibil ca și cuvântul ‘doină’ și la fel de încetățenit în limbaj ca expresia ‘să facem să fie bine’ nu face decât să scoată în evidență întocmai cât de oportună ar fi adoptarea sa ca slogan de țară.

   Motivele nici n-ar mai trebui enumerate aici, demonstrarea unicității noastre ca și condiție esențială a firii ar fi un exercițiu în futilitate, dar se pot totuși enumera câteva exemple recente, exemple care nu fac decât să confirme o imuabilă certitudine. La momentul de față, membrul UE cunoscut sub numele de România are doi președinți, ambii având în posesie un control al limbii engleze care doar în cele mai indulgente condiții ar putea fi considerat ‘aproximativ’. Divergențele dintre guvern și președinție nu fac decât să dilate moneda europeană față de leu, știrbind parcă din prăpădul pe care seceta ar fi vrut să și-l asume în privința scumpirilor.

   Iar dacă omniprezentul ‘Ca la noi la nimeni’ nu pare destul de convingător, mai mult ca sigur că se pot găsi înlocuitori cu un mesaj la fel de pertinent. Printre finaliști putem să menționăm următorul concurent: “Exploatați grădina carpatică”. Față de cel anterior, sloganul e modificat doar în proporție minimală, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, așa cum ne place nouă, fiind mult mai îmbietor pentru cei de afară. Chiar dacă nu mai putem oferi senzațiile unice ale unor privatizări suspecte sau a unor devalizări de bănci, există încă destule terenuri agricole înstrăinabile, subsoluri exploatabile sau păduri defrișabile cu care cetățenii altor meleaguri să-și facă de cap așa cum n-ar fi îndrăznit în veci să facă cu propia lor glie strămoșească. Motiv pentru care le oferim noi această unică ocazie deoarece, nu-i așa?, ca la noi la nimeni.

. . .

. .

.