Asociaţia obştească „Moldova Mea” a înaintat o scrisoare către şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, prin care solicită ca Uniunea Europeană să ajute Moldova cu capre de rasă pentru zoofilii moldoveni, transmite Info-Prim Neo. ( aici )
Și am pus prima parte din textul știrii pe de-a-ntregul și fără să-l modific pentru că pur și simplu nu poți îmbunătăți așa perfecțiune. Ai putea încerca la o adică, dar probabil că ai eșua lamentabil, întrucât inițiativa moldovenilor este ca și Einstein în lift – genială pe mai multe nivele.
Trec ușor peste reacția inițială de musai să glumești sau nu există să existe și iau de bună informația, continuând cu analiza pe text, ca un școler conștiincios.
Îmi place în mod special formularea protocolară, formală și scorțoasă, prin care Uniunii Europene i se cere în mod politicos să furnizeze cu promptitudine material cărnos întru consumarea unor mândre partide de sex animalic (la propriu) între zoofilii moldoveni și caprele de rasă atât de mult râvnite de minoritarii sexuali.
Nu mai zic nimic de faptul că cea mai săracă țară din Europa își permite să emită pretenții cu privire la pedigree-ul paricopitatelor, refuzând din principiu eventualele caprine maidaneze pe care UE le-ar putea racola la o primă strigare. Și ignorând, nedrept zic eu, oile pe de-a-ntregul, din motive pe care doar un conaisseur le-ar putea justifica. Bănuiesc că produsele fătate în China sunt excluse din start.
„În legătură cu obsedarea Parlamentului European faţă de minorităţile sexuale din Republica Moldova, trebuie să vă comunicăm că am făcut o monitorizare a vieţii pe care o au persoanele cu orientare sexuală netradiţională în Republica Moldova şi am constatat că cei mai discriminaţi sunt zoofilii, care nu beneficiază de niciun fel de ajutoare. Aceşti oameni sunt cei mai nefericiţi şi nedreptăţiţi”, a declarat Fiodor Ghelici, la o conferinţă de presă.
O să beneficieze de această lege doar 1% dintre cei care s-au născut cu această orientare sexuală (netradiţională, n.r.) şi 3% care pe parcursul experienţei sexuale au ajuns în această categorie”, a spus Igor Căldare.