Uneori, în rarele mele momente de maturitate, aproape că-i înțeleg pe oamenii care poartă pantofi incomozi doar pentru că au impresia că-i fac să arate mai bine. Aceeași înțelegere o am și pentru implanturile de silicon sau pentru tatuaje, lipsa unei personalități trebuie compensată cumva și nu toți putem să ne creștem bărbi cu care să ne acoperim banalitatea (vezi postarea anterioară).

Ceea ce nu înțeleg eu sînt aceste oribilități cu toc cu care o nerușinată care îndrăznește să se numească ‘artist’ mi-a pricinuit deja nenumărate coșmaruri și terori și frisoane și întristare și suspin. De cînd am scăpat ochii pe pantofii ăștia pufoși nu am mai avut odihnă. Cum se întîmplă cu majoritatea blestemelor, nu pot scăpa de imaginea lor decît dînd-o mai departe.

Pantofii, vorba unui personaj dintr-un film de-al lui Woody Allen, sînt ca orice altceva, adică se încadrează frumos într-o curbă gaussiană: unii-s excepționali, majoritatea meh, alții sînt fucking terifianți și siniștri și confecționați parcă din resturi umane undeva pe insula doctorului Moreau.

Uitîndu-te la ei, ai impresia că materia primă din care s-au făcut e perineul lui Sandu Ciorbă. Sau țeasta lui Trăistariu, înainte de operație. Sau spatele unui burtos pentru care nu există conceptul de șaormă ‘fără detoate’. Sau că cineva a făcut pantofi dintr-o piele de porc semi-mistreț pe care n-a prelucrat-o deloc.

Da, ‘detoate’ se scrie uneori într-un singur cuvînt, care poate fi folosit și pentru comandat șaorme și pentru a exprima ce anume am vomitat eu cînd am văzut prima dată pozele astea.

Înțeleg că e vorba de un obiect de artă și că respectivii pantofi nu vor fi niciodată încălțați de opusul Cenușăresei, care-o mai fi și ăla, dar mie tot îmi vine să-i distrug, preferabil cu un pîrlitor. Pentru că arată ca niște crenvurști scăpați pe jos într-o frizerie. Arată ca și cum din mijlocul lor ar lipsi un buric. Arată ca subțioara unei mătuși de la țară.

Arată ca niște pantofi de piele care tocmai trec prin pubertate. Sau ca niște pantofi acoperiți cu blană care au trecut deja prin cîteva sesiuni de chimioterapie. Știu, e oribil.
—–