Argo (2012)

Argofuckyourself!

E la mintea cocoșului că Ben Affleck e mai bun ca regizor decît ca actor, nici nu trebuie să compari The Town cu prestația lui din, să zicem, Paycheck. Are la un moment dat în filmul ăsta din urmă o fază în care pare să pună cap la cap niște indicii și să fie pătruns de cea mai adîncă inspirație și cînd ni se arată în sfîrșit ce face observăm că el aranjase obiectele sub forma unui semn de întrebare. Penibilul era așa de apăsător că aproape mi-a rupt o coastă, atunci cînd am bufnit în rîs.

Argo, în schimb, e bun, e atît de bun că nici nu-ți dai seama cum trec două ore. Și reușește să mențină tensiunea la nivel înalt pe parcursul unei mari părți din film fără trucuri ieftine, ceea ce e chiar de admirat. Suspansul de prinde de gonade (metaforic) și nu-ți dă drumul decît după ce s-a terminat genericul și tantile din cinema vin să măture cocoșeii de pe jos. Pe măsură ce intriga se îngroșa, am fost pătruns atît de adînc de proverbialul morcov că puteam să-l ating dacă mă scobeam în nas. Ajută și faptul că povestea e una adevărată, ceea ce potențează drama. Ajută și inserțiile documentaristice, care sporesc veridicitatea. Ajută și distribuția foarte reușită, dar cel mai mult și cel mai mult mi se pare mie că succesul filmului a fost asigurat de mustăți.

Mustățile te transportă lin, ca o mașină aspră a timpului, înapoi în anii ’80. Alături de frizurile pleoștite și costumațiile învechite, conturează o epocă uitată, de care nu ne putem aminti decît în tonuri sepia. Filmul ar fi fost grozav fără mustăți, dar așa a fost extraordinar. Diferența dintre o perlă cinematografică ce va dăinui peste ani și o parodie anonimă este la fel de subțire ca un fir de păr. Echilibrul perfect dintre cantitatea de mustăți mai mult sau mai puțin ridicole și lipsa mustăților a fost desăvîrșit, pilozitățile faciale atent cosmetizate din acest film adunînd laolaltă restul elementelor exact așa cum covorul lui Lebowski lega întreaga cameră. Văzîndu-le în toată splendoarea lor, nu-ți rămîne decît să exclami admirativ: Duuuude….

Argo îmi confirmă așadar o teorie mai veche, și anume că diferențierea dintre filmele foarte bune și cele de duzină se face de cele mai multe ori… la mustață.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.