Ziua bună chiar se cunoaște de dimineață?

Ziua bună se cunoaște de dimineață.

Folosind o combinație echilibrată de premoniții, prognoze, presupoziții, estimări și ghiceli calculate, poți să îți dai seama încă de dimineață ce fel de zi vei avea. Asta susține proverbul. Pentru că așa funcționează vremea, viața și logica. Previzibil. Mai puțin în cazul fenomenelor meteorologice spontane, cum sunt ploile de vară, vântul, exploziile solare, unele furtuni sau grindina. Pe acelea nu poți să le anticipezi, să cunoști încă de dimineață dacă vei avea o zi bună au ba. Deci zicala e supusă din start unor termene și condiții.

Dar expresia asta nu este doar despre starea vremii. E și despre starea ta de spirit. Calitatea zilei tale, susține proverbul, nu va fi influențată de acțiunile extrem de variabile ale celor cu care intri în contact, nu va fi ciobită sau mânjită de haosul insalubru ce definește existența umană și nu va conține nici un element neprevăzut. Pentru că dacă te-ai trezit cu o anume stare sufletească, aceasta va dănui nealterată timp de șaisprezece ore sau cât reușești tu să reziști treaz, în ciuda orcărei interacțiuni cu mediul în care îți desfășori activitatea și în ciuda tuturor motivelor de mâhnire pe care ți le oferă invariabil și neîncetat oamenii din jurul tău.

Dacă tu te trezești într-o stare euforică de dimineață, acest bine interior se va reflecta asupra întregii zile, chiar dacă pe la prânz afli că ai fost concediat, după-masa îți moare câinele și seara te părăsește nevasta. Ziua bună s-a cunoscut de dimineață. Rahaturile care s-au petrecut pe parcursul ei nu ți-au eclipsat lumina interioară, n-au fost decât niște detalii insignifiante ce n-au reușit să afecteze negativ energia bună pe care o emanai din toți porii sufletului când te-ai deșteptat.

Poate par eu extraordinar de cinic și de prăpăstios, dar asta e numai pentru că știu că azi voi avea o zi de rahat. Și zilele astea se cunosc tot de dimineață.

Foto: internet

One thought on “Ziua bună chiar se cunoaște de dimineață?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *