Transilvania e cheia salvării planetei. Prințul Charles e brelocul

Mîndrele care visează să fie luate pe sus de caleașca bătută în aur unui prinț chipeș, unul care să le învețe adevărata definiție a huzurului, să le arate fața nevăzută a răsfățului și să le facă flotant într-unul dintre regatele în care democrația se simte la ea acasă, ar fi probabil dezamăgite dacă s-ar dovedi că respectivul prinț s-a născut înainte de inventarea televizorului color. Ar cere numaidecît să se scornească un termen nou pentru acei pui de regi care așteaptă să-și lipească fundul de tron de mai mult de șase decenii, acuzînd faptul că atemporalitatea basmelor nu se aplică și personajelor care au corespondent în viața reală.

Domnucile aspirante la un post de prințesă prin alianță ar fi mîhnite pe bună dreptate dacă ar da peste un prinț care își poate număra pe degete firele non-albe, întrucît noțiunea de “prinț” implică în mod absolut și incontestabil un diminutiv subînțeles, o tinerețe evidentă a viitorului purtător de coroană. Nici o cenușăreasă nu vrea să împartă patul conjugal cu un prinț al cărui sceptru funcționează doar cu imbolduri farmaceutice. Nici o frumoasă adormită nu se mîndrește că a pus gheara pe un soțior care ține minte cum era să ai voie să fumezi în avioane.

Născut în toamna lui ’48, pe cînd cerneala abia se uscase pe Planul Marshall, Charles forțează cu încăpățînare definiția de prinț cu care ne-au obișnuit filmele Disney. Are, la momentul redactării acestui text, venerabila vîrstă de 66 de ani, vîrsta a trei prințișori de desene adunați la un loc, dar asta nu pare să-l deranjeze cu nimic; poartă fesul princiar de atîta timp că s-a obișnuit cu el, și o reconversie profesională n-ar face decît să-i disturbe rutina. Cred că i-ar fi greu să manifeste entuziasm pentru un job al cărui internship i-a mîncat trei sferturi din viață. Oricum, și să vrea, n-ar avea cînd să fie rege, rolul de ambasador neoficial al Transilvaniei îi ocupă tot timpul.

Din această postură, cea de aplaudac al plaiurilor ardelenești, Charles împarte cu generozitate vorbe de duh și înțelepciune tuturor celor dispuși să-l asculte. Spre norocul lui, țăranii care se prefac că muncesc cu sîrg și voie bună cînd trece el în vizită prin satul lor nu-l înțeleg, deci nu pot bufni în hohote de rîs auzindu-l cum susține, mîndru nevoie mare de descoperirea sa, că Transilvania e cheia salvării planetei. Le-ar pica păhăruțul de palincă din mînă, nu alta.

Dacă oamenii vor mai dori să vadă în viitor natură și în afara unor fundaluri frumoase de desktop, vor trebui să ia exemplul transilvănenilor, acesta e sfatul bunicului prinț. În viziunea lui de fiță nobilă, ardelenii sînt întruchiparea sustenabilității și a unui stil de viață armonios ce nu siluește natura înconjurătoare, ci o respectă ca pe o mătușă bogată ce n-are copii. Corporațiile sînt cîh! Industralizarea masivă a agriculturii nu funcționează pe termen lung, pentru că ignoră biodiversitatea atît de necesară dezvoltării sănătoase a comunităților rurale.

Mai avem nevoie și de iarbă, spunea un cîntec. Charles a preluat acest refren, l-a îmbogățit și l-a transformat într-o mantră personală pe care o recită ori de cîte ori i se ivește ocazia. Mai avem nevoie și de natură, zice el, nu putem s-o exploatăm, să ne batem joc de ea și s-o aruncăm pe marginea drumului, cum ar face niște vasluieni cu o tipă îmbrăcată provocator. Trebuie să avem grijă de ea și s-o ocrotim, așa cum fac ardelenii.

Pătruns de gravitatea pe care i-o conferă misiunea umanitară în care s-a lansat pe motiv că trebuie spălată cumva imaginea celui mai mare imperiu colonial al lumii, dar și pentru că regalitatea are acum un rol pur decorativ, Urechimea Sa Regală fiind un veritabil bibelou uman cu o grămadă de timp liber care trebuie umplut cumva, Charles admiră din tot corasonul său regal autenticitatea și naturalețea transilvănenilor, pe care îi vede mișunînd ca niște bursuci simpatici în mijlocul naturii doar în tururile ghidate, bănuiesc.

Sînt aproape sigur că Charlie și-ar ajusta nițel discursul dacă și-ar abate toiagul de la cărările idilice pe care e plimbat de servitorii lui și i-ar vedea și pe acei ardeleni care defrișează pădurile cu concursul celor care ar trebui să le păzească; sau pe acei ardeleni care plimbă gunoaiele dintr-un județ în altul pentru că n-au fost în stare să vadă mai departe de interesul personal și să construiască ceva durabil; sau pe aceia care vînează mistreți într-un țarc supradimensionat și apoi își fac poze de grup și se felicită unul pe celălalt pentru dovada de machism de care au dat parte. Și-ar mușca urechile de ciudă văzînd că nu există rîuleț de munte pe care să-l nu-l fi distrus cu o microhidrocentrală vreunul din acei antreprenori pentru care “eco” e doar chestia aia care-ți întoarce cuvintele cînd vorbești tare într-o peșteră.

Oare acești eco-teroriști involuntari nu sînt și ei niște zimți în cheia salvării planetei? Ar trebui, pentru că fac parte din pitorescul regional la fel de mult ca oamenii de ispravă pe care îi întîlnește Clăpăugul Majestății Sale în peregrinările lui.

Trebuie, totuși, să recunosc că Charles are dreptate cînd spune că trebuie să protejăm natura. Exploatarea iresponsabilă a mediului înconjurător ne transformă într-un personaj de desene animate care își taie creanga de sub el. Pămîntul e creanga noastră, singura pe care o avem, și e din ce în ce mai șubreadă și mai încărcată. Iar sistemul Trappist-1, creanga aceea cu șapte flori care seamănă foarte mult cu a noastră, e imposibil de departe pentru posibilitățile noastre; nu putem încă să facem un salt atît de mare.

Desigur, nu era nevoie să ne spună Charles să nu distrugem planeta. Era una din chestiile alea pe care le știi fără să ți-o fi spus-o nimeni, cum ar fi să nu faci caca în mare sau să nu îi dai bobîrnace unui urs care doarme. Dar, poate că nu-i complet senil cînd spune că în Transilvania se poate trăi mult și bine și că și alții ar putea să ia exemplul ardelenilor.

Să zicem, așadar, că Transilvania e cheia salvării planetei. Charles e brelocul, un obiect decorativ care nu face decît să scoată în evidență cheia. Unde-i broasca?

Foto: hellomagazine.com

One thought on “Transilvania e cheia salvării planetei. Prințul Charles e brelocul

  1. Desi sunt oltean, nu stiu ce m-a atras spre “dulcile coline ” ale Ardealului….Raman fara cuvinte la atatea jocuri si subterfugii la care apeleaza ungurii si mai nou, Charles, pentru a lua macar o bucatica din acest pamant romanesc…..mai avem noi imprumutate pamanturi si pe la altii, dar niciodata si nici unde romanismul nu s-a conservat ca in Ardeal. Evident, in zilele noastre sorosiene , nu mai putem recunoaste nici ca ne mai iubim Romania. Si pentru mine, Ardealul face parte din Romania. Intentiile “Brelocului” sunt evidente si pentru cel mai chior roman. Dar daca liberalii si conservatorii , impreuna cu fetele bisericesti ne-au adus in Romania post Alexandru Ioan Cuza un rege neamt a carui progenitura a tradat Armata romana in august 1944 pentru cateva vagoane de valor(ratia de subsistenta regala in surghiun), de ce nu ar face-o si acum , aducand pe Tron un englez…Ca il adoptam si il facem un bun roman…….!!!!Jenant…hienele istoriei trag la lesul Romaniei…dar inca nu am crapat cu totii! stati linistiti! Suntem mamaligari, dar nu jeguri nationale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *