The Sessions (2013) – Efectele terapeutice ale unui nud sublim

The Sessions este, dacă ar fi să mă ajut de un joc prost de cuvinte, o experiență paralizantă. Și nu pentru că ar fi vorba de necazurile unui virgin căruia îi mai funcționează exact mușchii gîtului, feței și penisului, ci pentru că la ai ei 50 de ani Helen Hunt defilează cu un corp ce ar trezi invidia în orice adolescentină nițel supraponderală. Dumnezeule, cum arată femeia aia! Și nici nu se sfiește să-și arate întreg arsenalul fizic, pielea fină, sfîrcurile alerte, ba chiar și cuibușorul ei de nebunii capătă vreo 2 prim-planuri certamente măgulitoare.
Filmul este povestea reală a lui Mark OBrian, un tip de 38 de ani pe care poliomielita l-a redus la nivelul de legumă vorbitoare încă din fragedă pruncie, o legumă care nu-și poate părăsi incubatorul metalic decît pentru scurt timp, cîteva ore în fiecare zi. Însă o legumă foarte spiritual-meditativă pentru că, în ciuda handicapului său, Mark are o minte zglobie, care-i aleargă din păcate mai mult printre sentimentele de resemnare și autoînvinuire decît prin teritorii mai optimiste, asta chiar dacă mai scapă uneori și zburdă jovială prin filosofii ușoare, fantezii erotice și trăiri poetice. Mark este și o fire religioasă, mai mult din motive pragmatice decît ideologice, după cum el singur declară:

-Are you a religious person?
-Yes! I find it absolutely intolerable not have anyone to blame for all this
De la o vreme, Mark e frămîntat de un mare neajuns. Are o mîncărime pe care pur și simplu nu o poate scărpina, vorba vine, el nu-și poate scărpina nici nasul atunci cînd i-l gîdilă pisica. Mark vrea sex (ar vrea dragoste, dar deocamdată se mulțumește și cu sexul), iar după unele discuții cu duhovnicul, personificat superb de simpaticul William H. Macy, își primește mult dorita și binecuvîntata dezlagare la cărniță cu moravuri (și șolduri) foarte flexibile. Care apar sub forma personajului lui Helen Hunt, care în afara unor riduri triste și a unor sîni cu forme de fruct incert (mango?) are un corp de-a dreptul in-cre-di-bil, corp de zînă coaptă bine cu care îi înlătură treptat omului nostru toate inhibițiile cu privire la natura delectabilă a „bestiei cu două spinări”.
Așa cum îi șade bine oricărui film cu personaje ce vin din medii diametral opuse, The Sessions le aduce pe acestea în situația de a se salva reciproc, și o face natural și firesc, cu eleganță și rafinament. Singura nominalizare la Oscar (Helen Hunt pentru rol secundar) este logică și previzibilă, tipa își dezvăluie în film întregul talent actoricesc, nu doar corpul acela fantastic și formidabil de ferm pentru vîrsta lui.  

. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.