The Romanians are coming – Un documentar care i-a scos din sărite pe toții românii care nu l-au văzut

Am văzut și eu cele două episoade apărute pînă acum în seria documentară The Romanians are Coming. Titlul e intenționat exagerat, ca să atragă atenția, că nu cred c-ar fi fost cineva interesat de documentarul “Some Romanians are coming to the UK to find jobs because their own country is too poor or unfit to properly manage them and only some are dishonest while most are hardworking and some are even wonderful and amazing“.

Trebuie să recunosc, cu mîna pe tricolor și privirea întoarsă către gloriosul trecut al strămoșilor noștri, că m-am simțit extrem de jignit. M-a deranjat enorm și m-a rănit în fibra patriotică faptul că oamenii aceia și-au permis nesimțirea să scrie Pata Rât fără diacritice, parcă să scoată și mai mult în evidență faptul că oamenii aceia trăiesc acolo în condiții la care și un șobolan ar strîmba din mustăți (în enlg. rat=șobolan).

Știam deja că zona e o pată(!) pe obrazul Clujului, dar ei au insistat cu insultele, ‘Forced Roma Settlement’  avînd o sonoritate urîtă, de denumire tehnică dată unui lagăr de concentrare. Continuînd insulta, au scris Constanza în loc de Constanța, ca să mai dea o tentă de trivial orașului lui Mazăre, de parcă bufonul pesedist nu a făcut acolo destul rău cu paradele lui.

Cîtă nerușinare, cît tupeu, cîtă ignoranță! Regina trebuie imediat să-și ceară iertare de la noi toți pentru acest teribil afront. Ne mai trece din oftică doar dacă ducesa Kate face un filmuleț în care ea, dezbrăcată, scrie de o sută de ori pe tablă ‘Romanians are not gypsies’.

Documentarul în sine nu mă deranjează defel, ba chiar mi-a plăcut, mai ales povestea tipului care dormea pe stradă ca să strîngă bani pentru operația fetiței lui. Episoadele reușesc să te treacă printr-o gamă variată de emoții, sînt înduioșătoare, captivante, dureroase, terifiante, amuzante și, mai mult decît orice, triste. Vezi oameni care nu-și găsesc locul, oameni nemulțumiți, chinuiți, dezorientați, oameni care au singur lucru din belșug – lipsurile.

Dacă în loc de documentar stîrnitor de senzațional era numit film artistic, primea cel puțin un Oscar, pentru că prezintă sărăcia ca pe o boală incurabilă, iar bolile adună premii. Cea mai bună actriță a luat anul acesta statuie pentru Alzheimer, cel mai bun actor a luat pentru Scleroză Laterală Amiotrofică. I rest my case.

“There are twenty million persons living in Romania and you shouldn’t misjudge us just because we have some bad apples in our box” zice povestitorul cu o engleză mai bună decît au majoritatea parlamentarilor noștri. Are dreptate, indignarea ce s-a creat în jurul subiectului e prostească, e ca și cum un întreg raion de legume și fructe s-ar urzica pentru că cineva a făcut un film despre cîteva mere stricate. Nu-i pasă nimănui de motivele pentru care s-au stricat merele acelea.

Eu nu înțeleg un lucru – de ce vor oamenii aceia să plece în străinătate, să fie folosiți ca niște sclavi, batjocoriți și discriminați? Pot avea parte de același tratament la ei în țară. E drept, pe bani mai puțini. Replicile de genul “ăia-s țigani, nu romîni” sînt mult mai periculoase decît orice se spune în documentar, după cum poate confirma chiar și naratorul, aici.

Iată cîteva replici din cel de-al doilea episod:

“The English countryside is full of Romanian teachers and engineers” – despre fermele în care se culeg fructe cu ajutorul forței de muncă ieftine

“Adi can only afford to see his wife one time each year. He lives in the old mining town of Lupeni. But nearly all the mines got shut down after the revolution, when the politicians screwed Romania to make themselves rich” – asta e despre un tip care locuiește sub un pod și își trimite acasă mare parte din banii cîștigați ca spălător de mașini. Plînge cînd trebuie să plece. Are 5 copii. Se dă cu parfum direct pe tricou.

“A big reason you need foreign nurses in your hospitals is that many British go abroad to make more money and people like Mihaela make a big sacrifice to look after your families” – despre o asistentă dintr-un azil de bătrîni care zîmbește larg cînd vorbește cu familia prin webcam și plînge cam tot restul timpului. Se întoarce acasă după o lună pentru că a fost plătită mai puțin decît colegele spanioloaice

“Nu-i place să muncească și face tăți românii de cîcat îi face. În țara asta. Eu am vinit să muncesc aici, nu să-mi bat joc de nimini. Dacă Alex îi crazy, bag pula în gura lui. Vafanculo. Not my friend, Alex. Get out, shiet” – despre tipul care și-a pierdut locul de muncă pentru că a băut bere în timpul serviciului ca să sărbătorească împlinirea unui an de la divorț și apoi, intoxicat fiind, a zis că nu mai vrea să muncească și că o să facă bani altfel, știe el cum

Englezii, cu dinții lor strîmbi, mîncarea lor proastă și femeile lor urîte, nu spun nimic despre ‘țigani’ pentru că nu există o țară pe nume ‘Țiganistan’ sau ‘Țigania’ sau ‘Gypsyland’. Ei prezintă situațiile unor români ce caută de lucru. Sînt vreo opt povești în total, așa am impresia. Singurul lucru care ar trebui să ne mîhnească e că acei opt români au ajuns în situații atît de mizere încît au dat ocazia englejilor să facă rating pe seama lor.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.