Tag Archives: încălzire globală

13 lucruri mai puțin cunoscute despre încălzirea globală

Dacă se topește calota glaciară, asta înseamnă că planeta se decalotează, iar asta, la rândul ei, înseamnă că am belit-o cu toții.

Creșterea nivelului mării ar putea avea și efecte pozitive. Peste câteva zeci de ani, am putea merge în vacanță pe litoralul oltenesc.

Din cauza încălzii globale, nu o să mai fie fiță să mergi în Thailanda de Revelion, că și la noi vor fi tot 30 de grade.

Pe măsură ce populația crește și planeta se strică, va fi tot mai puțină mâncare. Deci, vești bune pentru cei care nu reușeau până acum să se țină de dietă.

Fiind vorba de un fenomen global, ce afectează în egală măsură întreaga planetă, încălzirea nu va ajunge în România cu zeci de ani mai târziu, într-o formă diluată, cum se întâmplă de obicei cu toate chestiile mișto din lume.

Încălzirea globală e cel mai distrugător fenomen creat de om, după programul de guvernare al PSD.

Topirea gheții afectează doar urșii polari. Urșii carpatini, al căror habitat natural e muntele de gunoaie, vor prospera în viitor.

O soluție pentru combaterea încălzirii globale, provocată de acumularea gazelor de seră în atmosferă, ar putea fi Viorica Dăncilă, care pare atât de proastă încât până și respiratul îl face greșit, consumând dioxid de carbon și eliminând oxigen.

Școlile nu se vor închide doar pe motiv de ninsori, ci și pe motiv de tornade, furtuni solare, tsunami de nisip sau potop.

Încălzirea globală va provoca dispariția multor animale sălbatice. Vor supraviețui doar speciile care se vor adapta rapid la condițiile climaterice aspre: șobolanii, tigrii de platan, căpușele de buget și câinii de poșetă.

Vor exista și oameni care vor profita de pe urma încălzirii globale. Asta pentru că, în unele zone geografice, va fi vreme de stat la terasă tot anul.

Încălzirea globală nu înseamnă doar caniculă. Înseamnă fenomene climatice extreme de orice fel. Deci va fi posibil să ningă când de aștepți mai puțin. De exemplu: iarna.

Din cauza încălzirii globale, va fi practic imposibil să prezici vremea. Buletinul meteo va fi doar Busu zicând “Pula mea, nu știu…”

Sursa foto: fee.org