Deși a împlinit frumoasa vîrstă de 18 anișori, etate echivalentă cu majoratul aproape oriunde în lume, Balul Operei din Cluj nu și-a lepădat masca pseudo-culturală pentru a recunoaște în sfîrșit că nu e nimic mai mult decît omologul elevat și nițel mai intelectual al unei case de toleranță, un cadril carnal orchestrat de un codoș cu pretenții artistice. Stacojiul cortinei și al decorului teatral nu au făcut decît să întărească paralela cu roșeața cartierelor unde moralitatea se duce să-și facă siesta. Toate acestea petrecîndu-se sub sutana binecuvîntată a mitropolitului, care a venit de mînuță cu episcopul catolic, singura schismă dintre cei doi fiind vizibilă doar la nivel de pălărie, negrul ninja fiind un element comun celor doi, doar se știe că merge cu orice. La fel și bling-bling-ul. Cei doi “frați de cruce” au degajat terenul înainte de prezentarea de modă pentru ca nu care cumva să se creadă că ar gira în vreun fel desfrîul ce a defilat pe scenă după o mult prea lungă pauză de șampanie.
.
Fumurile de pe covorul roșu n-au putut fi nicicum eclipsate de fumul care ieșea de sub taxiurile înșirate peste drum, fumuri comandate special pentru a potența jocul de lumini și lasere cu care tușa de kitsch a fost incorporată ineluctabil în această manifestare socio-cultural-artistică. Este de mirare cum de o clădire care stă să de prăbușească peste acei cîțiva oameni care știu că Paganini nu a jucat la nici o echipă italiană de fotbal se poate erija într-un cortex monden provincial cu atîta nonșalanță. Ignorînd detașat faptul că părți din clădirea Operei arată doar infinitezimal mai bine ca finisajele gării din Petroșani, invitații s-au perindat prin loje etalînd un arsenal de aere care ar face de rușine orice fabrică de ventilatoare.
.
Contrastul a fost la loc de cinste, fiind tema predominantă a primei seri. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost o făptură angelică ce cobora scările ca o Julietă ai cărei ani de modelling au apus undeva în deceniile trecute. Într-o rochie de seară al cărei decupaj abia lăsa loc imaginației să-și deschidă aripile diafane, prea frumoasa ființă s-a întors să-și afișeze brațul împodobit cu un tatuaj atît de marinăresc că am simțit instant mirosul sărat al mării atunci cînd am scăpat ochii peste el. Contrast mic totuși pe lângă cel al sfințiilor lor ortodoxe, respectiv catolice, urmate îndeaproape pe covor de decoleele și augmentările estetice ale unora din pepitele care s-au perindat apoi pe podium.
.
Se pare că între Nessun Dorma și nexam haine nu este decît un mic salt, așa că parada de modă a oferit ample confirmări anatomice celor destul de privilegiați să primească locuri cît mai aproape de scenă. N-am fost deosebit de încîntat de acestă defilare încît moda nu mă mișcă în nici un fel, plus că știam deja numărul de coaste pe care îl are o ființă umană (12 perechi, dintre care 2 perechi nu-s legate de stern) și nu mai era necesar să-l revăd pe pipițele malnutrite ce s-au plimbat plictisit exact în locul în care Hamlet deplîngea chiar zilele trecute carnea asta mult prea întinată. Ironic, nu? Observație personală: cum se face că nici una dintre fetele model nu pare fericită sau mîndră de ceea ce face?
.
Nu spun nimic de prima parte, adică opera în sine, ba chiar cred că evenimente similare ar trebui să se petreacă mai des. Dar de la soprane și pînă la scheletele ambulante sumar îmbrăcate în straiele stiliștilor străini e un pas mare pe care nici un efort neuronal de-al meu nu-l poate parcurge. Mai ales că sunt de-a dreptul secătuit după ce am asistat la discuțiile avute pe scenă de amfitrionii serii, un dialog atît de serabăd și de anost că m-a făcut să-mi fie dor de schimburile spumoase de replici dintre Stela și Arșinel. Sunt sigur că după a doua seară a evenimentului cei doi vor fi abordați de oamenii din spatele campaniilor publicitare ale farmaciei Catena, sunt atît de buni!
.
P.S.: Sărmăluțele au fost superbe.
.
P.P.S.: Mai mult decît un pamflet, acesta este un exercițiu de retorică și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane reale ține de domeniul coincidenței.
