Se întâmplă uneori, nu foarte des, să cedez în față convenției sociale și să vreau să mă integrez și eu, regulamentar, în rândul lumii. În ciuda scepticismului meu bine antrenat de-a lungul anilor, îmi vine totuși uneori, nu foarte des, să iau în brațe câte-o sărbătoare de import și să-i îndeplinesc mecanic ritualurile stupide și lipsite de orice semnificație. Doar așa, ca să nu fiu Gigi Contra de fiecare dată. Să mai fiu și Gigi Pro.

Se întâmplă uneori, nu foarte des, cred că am mai spus asta, să fac un lucru doar pentru că-l fac toți ceilalți. Împodobesc bradul chiar dacă nu cred în Iisus, cumpăr un laptop chiar dacă nu cred în vineri negre, mănânc ouă roșii chiar dacă nu cred în iepuri magici și fac cadouri de Sfântul Valentin chiar dacă nu cred în sfinți sau dragoste după metoda calendarului.

Dar asta nu înseamnă că dacă fac un lucru deodată cu ceilalți îl fac exact ca ceilalți. Bradul pe care-l împodobesc eu de Crăciun e improvizat artistic dintr-un șevalet sau dintr-un manechin scheletic. E clădit din cărți sau alte chestii istețe și elogiază mai degrabă muzele creativității decât nașterea unui prunc într-o iesle. Iar cadoul pe care îl fac de Sfântul Valentin, adică de Ziua Internațională a Sexului Făcut din Obligație, e cel mai romantic și mai înduioșător cadou care s-a dăruit vreodată, indiferent de zi.

Refuz să o scald mediocru cu cine la lumina lumânării, filme despre sex cu bătaie scurtă, ciocolăți sub formă de fund răsturnat sau petale de trandafir ce descriu un traseu lubric de la ușă până în pat. Nu plimb flori prin oraș, nu plimb iubita prin parc sub clar de lună și nu plimb portofelul prin magazine care vând lenjerie intimă incomodă dar fotogenică. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le fac. O dată pentru că-s stupide, apoi pentru că le fac prea mulți alții pentru a mai putea pretinde că există vreo fărâmă de sentiment autentic în oferta mea de îndrăgostit punctual.

Anul acesta, de exemplu, am reușit să ofer cel mai romantic și mai frumos cadou care s-a oferit sau o să se ofere vreodată în ziua de 14 februarie. Mă și tem să vă spun ce-am făcut, de frică să nu vă descurajez complet și să vă stric iremediabil luna iubirii, mărțișorul și ziua femeii la un loc. Poate c-ar trebui s-o las pe mâine, să vă puteți bucura în tihnă de gesturile și surprizele voastre care, apropo, nu se compară nici în magnitudine nici în simbolism cu cadoul meu.

Dar mai bine vă spun acum, că poate faceți un pustiu de bine și îmi copiați gestul și vă impresionați partenerul/partenera cum n-ați mai făcut-o vreodată. Ce-am făcut eu de-a fost atât de sublim și de extraordinar? Păi, de ziua tuturor îndrăgostiților, mi-am făcut o asigurare de viață și am pus-o pe iubita mea beneficiar, astfel că o să primească o sumă frumușică de bani dacă lovesc găleata în următorii 30 de ani. E super romantic să te gândești la moarte în ziua în care restul lumii e cu gândul la futut, nu vi se pare?