Scrisoarea Mădălinei Ghenea către Gerard Butler, scrisă după ce a văzut ultimul lui film, ăla cu Codul Roșu la Casa Albă

Dragul meu Gerard, 

și îți spun Gerard pentru că în lumina evenimentelor recente nu mă mai simt comod să îți vorbesc cu afectivul Gerry cu care te-am obișnuit pînă acum, și nici să-ți spun iepurașul meu drag nu mi s-a părut potrivit 

deci dragul meu Gerard, cu infinită durere în suflet și maximă mîhnire trebuie să îți mărturisesc că între noi lucrurile nu mai sunt ca-n prima zi. Ba nici măcar ca în a doua zi sau în primul weekend petrecut la munte. A pierit și magia și nebunia și optimismul energic al acelor clipe în care am fugit de la Leonardo DiCaprio și m-am aruncat în brațele tale așa cum s-a aruncat armata persană în dispozitivul bine închegat al eroilor de la Termopile. Era clar de ceva vreme că Leo începea să o ia pe o pantă nefericită, fiind ignorat încă o dată de Academia Americană de Film, deși ar fi meritat măcar o nominalizare pentru rolul secundar absolut fabulos din Django Dezlănțuit. Indiferent de orice alte speculații și bîrfe, motivul pentru care l-am părăsit pe Leo a fost integritatea artistică – imediat ce mi-a spus că renunță pentru o vreme la filme după Marele Gatsby, am decis să-l părăsesc pentru cineva care, vorba poetului, e pe val chiar și iarna.

Așa că te-am ales pe tine, văzându-te pe val la propriu în Chasing Mavericks, unde erai ceva specie de surfer. Ba chiar mi-ai gîdilat și pofta de fotbaliști cu rolul tău din Playing for keeps (tradus în limba mea maternă drept Mereu în offside). Te știam romantic și tandru și atent și finuț și amuzant și așa mai departe din toate comediile tale ușurele jucate alături de fufele alea de Jennifer Aniston sau Katherine Heigl sau băiețoasa aia de Hillary Swank. Te-am văzut dur și neiertător în Law Abiding Citizen sau Gamer sau caricatura aia animată de 300. Te-am văzut poetic și afectat în Coriolanus, habar n-aveam să știi să vorbești limba lui Shakespeare. Dar divaghez, plus că știi tu mai bine ca mine în ce filme ai jucat.

Problema mea este cu ultimul tău film – Olympus has fallen (ca să înțeleagă și mama, e vorba de Cod roșu la casa albă). Care m-a dezamăgit într-un asemenea hal încît nici nu te mai pot privi în ochi fără să-mi vină să-ți troznesc una peste ochi pentru ai putut să te implici într-o așa enormitate. În primul rînd, ați ucis frumusețe de femeie (Ashley Judd) în primele minute și ați făcut-o de-a dreptul gratuit. Asta pentru că motivația personajului tău, un bodyguard mai devotat ca un labrador castrat dresat de Kevin Costner, este la fel de plauzibilă ca nevinovăția lui Cioacă vizavi de uciderea Elodiei. Ca să nu mai zic nimic de personajul negativ, un frustrat pe lîngă care Bin Laden pare la fel de ridicol ca Smiley în fața lui Sting. 
Nu înțeleg. Dialogul acela searbăd dinaintea orei de împușcături și explozii (bune de altfel) a fost făcut de un om adevărat sau aveți deja o aplicație de smartphone care face asta? Că am văzut mai multă naturalețe și în buzele Biancăi Drăgușanu. De ce încercați să înghesuiți profunzimi inutile într-un film care nu-i decît o copie ștearsă a primului Greu de Ucis? Și ați putea s-o lăsați mai moale și cu patriotismul acesta mult prea evident și mult prea naiv. Serios acum, nu trebuie să-mi arătați un steag ciuruit de gloanțe în slow-motion ca să înțeleg că terorismul este cea mai mare amenințare la adresa neamului vostru de supraponderali inculți îndopați cu popcorn și propagandă naționalistă.

Nici nu-ți zic nimic de greșelile de scenariu, ca să nu te fac de rîs. Adică despre felul în care se întunecă brusc imediat după prînz, de numărul fluctuant al aghiotanților nord-coreeni pe care-i elimini treptat sau despre grafica de joc video pe care mai-marii statului major pot vedea chiar și gloanțele trase de soldați. Come on, seriously? Astea le-aș fi putut trece cu vederea, în fond, nu doream decît un film cu pac-pac-uri lejere, explozii, bătăi, testosteron și poate câteva replici care să nu pară că au fost traduse din klingoniană de Google Translate. Sincer, nu mi se pare că aș fi avut pretenții absurde.

Motiv pentru care acest răvaș marchează pentru noi sfîrșitul unei frumoase prietenii. Te pup în speranța că pe viitor nu te mai bagi în filme atît de prostești

Cea care a fost pînă acum a ta,
Mădă

Recenzie scrisă în mod special pentru SHINE Magazine, revistă premium cu conținut premium.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.