Șase

-În ce fel crezi că ar fi societatea diferită dacă femeile ar avea câte șase țâțe?

-Poftim?

Când mi se pare că n-am înțeles bine întrebarea sau când vreau să îmi iau un răgaz suficient pentru formularea unui răspuns pe care ea să-l găsească satisfăcător, un răspuns prin care să las măcar impresia că am gândit înainte să vorbesc, mă prefac că n-am auzit. Nu am inventat eu trucul ăsta, e atât de vechi și atât de specific bărbătesc încât e înscris deja în ADN-ul nostru, bine fixat între secvența de nucleotide care determină culoarea ochilor și cea responsabilă pentru găsirea de scuze rapide în urma unei beții cu băieții.

-Dacă femeile ar avea fiecare câte șase țâțe, reformulează ea întrebarea, ce ar fi diferit în lume?

Trec rapid peste crisparea provocată de cuvântul țâțe, cuvânt pe care l-am considerat întotdeauna prea vulgar pentru minunățiile pe care le desemnează, și încerc să mă concentrez asupra întrebării. Denumirea de sâni mi se pare la fel de nepotrivită, având o tentă aproape clinică, mult prea rece și seacă și non-sexuală. La fel de inutil mi se pare și cuvântul bust, care nu face decât să mă ducă cu gândul la statuile unor poeți morți.

Reacția mea instinctuală e să folosesc umorul ca mecanism de apărare sau de diversiune atunci când discuția o ia pe un teren necunoscut, astfel că răspunsul meu e, de obicei, unul persiflant. Să îi spunem defect profesional, sună mai bine decât defect simplu.

-Habar nu am, timpul alocat preludiului cred că ar crește în mod simțitor. S-ar tripla chiar, reușesc eu să spun din mijlocul unui zâmbet larg și mândru. Și cred că femeile cu sâni mici ar fi mult mai frustrate decât acum, pentru că ar avea șase sâni mici în loc de doar doi sâni mici. Să nu crezi că eu cred că toate femeie cu sâni mici sunt frustrate, zic numai așa… că unele sunt frustrate de micimea lor mamară, sau mamală. Cum e mai corect? Mamelonară?

-Vorbesc serios, zice ea întrerupându-mi divagația.

-Și eu vorbesc serios, zic eu fără să cred o iotă din ce spun și ea știe asta. Dar, dacă eu aș fi micuț la capitolul dotare, nu cred că m-aș opera. Că nu contează mărimea sabiei, ci felul în care o folosești. Nu?

-Tu vorbești de săbii? Mai știi când ai făcut bătături de la curățat cartofi?

Nu pot să o contrazic. Analogia mea n-a fost dintre cele mai reușite și nici partea cu bătăturile nu e complet neadevărată.

-Eu zic că cel puțin ar exista niște meserii în plus, zice ea.

-Cum ar fi?

-Nu știu, mai mulți producători de sutiene.

-De ce? Dacă ai trei perechi de câte doi sâni, nu poți purta trei sutiene identice, unul deasupra celuilalt? Îți trebuie unul mai complex? Eu zic că s-ar vinde de trei ori mai multe sutiene, dar produse de aceleași firme, asta dacă nu inventează cineva un harnașament special pentru six-pack-ul feminin.

-Ce harnașament? Să pui pe tine sutienul ca șaua pe iapă? Nu ai văzut ce greu mi-a fost să-mi găsesc UN costum de baie potrivit, așa cum sunt acum? Cu șase țâțe cred că mi-ar fi complet imposibil.

-Nașpa. În plus, asta ar însemna că și bărbații ar trebui să aibă șase sfârcuri. Nu că ar fi mare diferența dintre două sfârcuri inutile și șase sfârcuri inutile, dar cred c-ar arăta al naibii de straniu. Un six-pack sus și unul jos.

-Ar fi singura ta șansă să ai un six-pack, zice ea zâmbind. Acum e rândul tău. Ce altceva ar mai fi diferit?

-Probabil că doctorii care pun silicoane ar avea mai mult de lucru. Apropo de silicoane, cu șase țâțe per femeie, crezi că ar exista mai multă pornografie sau mai puțină?

-Tu când te uiți la filme porno, pe ce te concentrezi?

-Eu nu mă uit la filme porno.

-Să zicem că te-ai uita, presupunem prin absurd, zice ea afișând zâmbetul ăla de știu ce faci când ești singur acasă.

-Atunci să presupunem că nu pe sâni m-aș concentra, deci cred că ar exista la fel de multă pornografie, dar cu o paletă mai variată de fetișuri. Și poate că ar fi mai multe glume cu subînțeles la extragerile 6 din 49. Și la jocurile cu zaruri.

Începe să îmi placă speculația asta și simt nevoia să mă implic mai serios în ipoteticul ridicol pe care mi l-a ridicat la fileu. Am văzut mai demult un documentar despre cum ar fi arătat rasa umană dacă ar fi evoluat din reptile, așa că, odată pornit, nu îmi e greu să îmi solicit imaginația în scopul producerii unui scenariu cât de cât plauzibil.

-Păi… singurul motiv pentru care femeile ar avea atât de mulți sâni ar fi dacă ar naște mai mulți pui care ar trebui alăptați deodată. Nu știu de ce fac asta, dar să zicem că așa e. Asta ar însemna că rasa umană nu s-a desprins din maimuțe, ci din alt animal. Porci, de exemplu. Sau alt animal plurimamelat.

-Plurimamelat?

-Termen științific pentru mai mult de două sfârcuri. Sau sună mai bine mamifere multisfârc?

-Ok, să trecem peste.

-Deci, s-a ajuns la situația asta pentru că femeile nasc de fiecare dată tripleți. În primul rând, planeta ar fi mult mai aglomerată. Apoi, poate că s-ar face bani frumoși din avorturi. Imaginează-ți, dacă toții copiii s-ar naște câte trei, cât de mari ar fi toate familiile. Ar trebui să mergi la o groază de nunți, că nu ai cum să îi refuzi, pentru că îți sunt rude și nu vrei să îți auzi vorbe. În consecință, ai avea zeci de unchi și mătușe, tone de verișori și cumnați și cuscri, toți semănând foarte mult între ei, adică un milion de telefoane pe care să le primești de ziua ta și să le dai de zilele lor. Pe scurt: ar fi ceva cu totul și cu totul oribil!

-Dar cum ar fi dacă bărbații ar avea trei penisuri? întreb eu după această explicație.

-Ei, hai să nu vorbim prostii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *