S-a dus să facă drifturi cu îngerii

Dacă un actor de mîna a doua, așa cum a fost Paul Walker, a stîrnit atîta scrîșnet de cauciuc în lumea întreagă cu prematura sa părăsire a scenei, mă gîndesc că atunci cînd Jean Claude van Damme va trece către cele veșnice zeci de mii de fraieri își vor afecta iremediabil zona inghinală făcînd șpagaturi în cinstea lui.

Ultimul Fast and Furios a fost genul de film la care mi-aș cere banii înapoi chiar și dacă l-aș fi vedea în varianta piratată de pe torrente. Cu toate astea, moartea lui Paulică a provocat mai multă întristare și durere și suspin printre cei ușor impresionabili (ușor impresionabil = eufemism pentru oameni reduși mintal) decît orice altă catastrofă petrecută în vreun stat mai puțin trendy. Vezi taifunul din Filipine. Pentru filipinezi n-au curs atîtea lacrimi pe pereții virtuali ai rețelelor de socializare cîte s-au vărsat pentru un tip care a apărut în niște filme absolut sub-mediocre.

Mai-mai să nu observe nimeni decesul lui Nelson Mandela, un fel de Morgan Freeman care a cam schimbat puțin istoria unui continent deși nu a apărut în nici un blockbuster, pentru că toată lumea era ocupată să agite covrigu’ și să scoată fum din roți în memoria celui care n-a știut că în viața reală nu poți face mai multe duble în cazul unei cascadorii nereușite.

Și dacă pentru Walker, actor grăbit s-au organizat curse, pentru Nelson ce s-ar putea face? Lupte împotriva discriminării? Alea n-au nici un haz, plus că durează prea mult și n-au un efect imediat. Deci mai bine cu niște întoarceri din frîna de mînă.

În fond, la ce e bună o moarte dacă nu te face să te simți mai viu?
. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.