Citesc Mitraliera de lut, de Viktor Pelevin, și, pe lîngă absurditățile satirico-metafizice și speculațiile psiho-psihedelice prin care mă plimbă rusnacul, dau și peste unele meditații incredibil de spirituale ale acestuia cu privire la trăirea de convingere religioasă. Citatele pe care le-am ales răsar în timpul consumului de ciuperci halucinogene de către niște unii, tipi nu foarte isteți. Primul dintre ele ține de raportul divinității cu omul de rînd:

“Suflet să fie, caznă se găsește pentru el. Dar tataie poate să-ți mai taie din termen, mai ales dacă spui că ești ultimul rahat. Îi place chestia asta. Și-i mai place să-ți fie frică de el. Să-ți fie frică și să te simți un rahat. Și are bosul ăsta ditai nimbul, aripi răsfirate, gorile de pază, tot tacâmul. Se uită la tine de sus și zice: Ei, care-i treaba, rahatule?”

În al doilea citat se reflectă asupra naturii iadului și posibilitatea evitării lui:

“În principal, scria că acolo e beznă și scrâșnet de măsele. După ce am citit asta, juma’ de oră m-am tot gândit ce dinți poa’ să aibă sufletul. Mai să mi-o ia razna mințile, nu alta. Apoi am citit mai departe. Așa am înțeles pe scurt că, dacă zici la timp că ești un rahat, dar nu-i vorba numai să zici, ci să și înțelegi de-adevăratelea că întotdeauna ai fost un mare rahat, ai parte de amnistie și ți se dă drumul în rai, la el.”

Atît am vrut să vă transmit. Să citiți și să vă bucurați.
. . .
  . .
    .