Preoții botoșăneni și umbrelele homosexuale

“Biserica este supărată pe umbreluțele în culorile curcubeului amplasate în centrul orașului Botoșani. Motivul ține de combinația cromatică, asociată, spun prelații, cu o anumită minoritate sexuală.” (știrea completă Aici)

Adică umbreluțele colorate sînt gay. Și Dumnezeu a zis clar că nu-i ok să fii gay, de aia a pulverizat de pe fața pămîntului două comunități de minoritari sexuali, în loc să-i ierte așa cum scrie la El în fișa postului că ar trebui să facă.

 

Deci, umbreluțele colorate sînt marketing pentru homosexualitate, pentru că, mai nou, toții prelații botoșăneni fac instant această asociere cînd văd un curcubeu – că cineva le flutură sfidător sub nas stindardul homosexualilor. Dacă o fi chiar așa, eu zic că revolta lor n-ar trebui să se oprească aici. Ar trebui reordonate și seturile de creioane colorate, carioci și plastiline, că doar tot în rogvaiv sînt organizate. Să stîrpim de tot flagelul numit minoritate sexuală, măcar la nivelul percepției cromatice. 
Să fim înțeleși, eu nu sînt o persoană religioasă, nici măcar n-am citit Biblia (nici Iisus n-a făcut-o), dar cînd cineva folosește cuvintele curcubeu și religie în aceeași propoziție eu mă gîndesc la chestia asta:

11 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul.“ 12 Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generaţiile viitoare: 13 pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ. 14 Când voi aduce nori peste pământ, iar curcubeul se va vedea în nori, 15 Îmi voi aminti de legământul pe care l-am făcut cu voi şi cu toate vieţuitoarele de toate felurile. Apele nu vor mai deveni niciodată potop care să distrugă toate creaturile. Geneza 9: 11-15
Adică curcubeul e un fel de asigurare divină împotriva calamităților sub formă de potop. Lucru bun, zic eu. Dar la asta îmi fuge mintea numai cînd curcubeul e asociat cu religia. Cînd e de sine stătător, curcubeul mă duce cu gîndul la spiriduși irlandezi care stau la capătul lui cu mici cazane pline de aur fals sau la faptul că lumina e reflectată și refractată de vaporii de apă din atmosferă.
La umbrele e simplu – sînt chestiile alea care te ajută să nu te uzi cînd plouă afară. Sau, dacă-s mai mari, să nu te ardă soarele pe plajă. Atît. 
Părerea mea: umbreluțele curcubeice nu-s gay decît atunci cînd sînt mici și puse într-un cocktail. Poate că nici atunci. Singurul caz în care umbrelele sînt gay e cînd sînt folosite ca jucării sexuale între doi bărbați. Chestie care nu cred că s-a întîmplat vreodată în istoria sexului.
Oare preoții ar fi mai puțin sensibili dacă în loc de curcubeu i s-ar spune fundcubeu?
. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.