Pomelo – fructul anti-pasiunii

Pomelo e un fruct tîmpit, trebuie să recunoașteți. E ca un grepfrut care era nesigur pe propria lui zemoșenie și a băgat în el steroizi ca prostu, de s-a făcut cît un pepene. Plus că-i atît de confuz că de cele mai multe ori are gust de ananas. Și cum se învelește el de unul singur în plăsuța aia inutlă de plastic mi se pare de-a dreptul arogant.

Pomelo ăsta e un fel de divă în lumea fructelor, pun pariu că se uită în jos la kaki pe motiv că are un nume insalubru, nu vorbește cu kiwi pentru că prea arată ca niște testicule pufoase și ananasului îi spune cartof de Caraibe. Chiar îl văd în stare de asemenea fițoșaguri. Și nu cred că s-ar coborî vreodată într-atît încît să fie văzut în preajma unui măr, e atît de fucking elitistă mandarina asta fadă și supra-dimensionată.

Cum pana mea poate să fie pomelo ăsta în același timp și un citric și un fruct uscat? E o fucking contradicție. Ca să faci 500 de ml de fresh de pomelo sigur îți trebuie cel puțin un litru de apă. Și numai un fruct al dracului de paranoic s-ar înveli într-o coajă groasă și moale ca un persan. Sau trebuie să aibă o părere a dracului de bună despre el să creadă că portocala aia seacă din interior merită atîta ocrotire. Există întregi cohorte de preoți care nu-s atît de grijulii și selectivi cu sămînța lor.

. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.