Plimbându-l pe Dobby – 22 februarie

O mâhnire cruntă mă cuprinde de fiecare dată când mă gândesc cât de puțin pricepe Dobby din tot ce se întâmplă în jurul lui. Ochii lui sunt două găuri negre din care nu scapă nici măcar un licăr de înțelegere. Văd că nu se petrece nimic în spatele lor și asta mă întristează enorm. Mi se pune un nod în gât și aproape că-mi dau lacrimile când mă gândesc că Dobby nu știe că latră degeaba la câinii din televizor, că nu l-am lovit intenționat cu bocancul când mi s-a strecurat printre picioare, pe stradă, sau că nu poate să intre și el în baie când intru eu cu laptopul.

Mi se strânge inima de fiecare dată când trebuie să-i corectez comportamentul pentru că știu sigur că săracul habar n-are de ce o fac. Îi este imposibil să cuprindă cu mintea lui micuță motivele pentru care nu-l las să mănânce din chestia aia cu miros înnebunitor din care mâncăm noi sau faptul că nu are voie să ronțăie cărțile, ca un Firmin canin ce e. La fel de pierdut se uită la mine și când îl întreb “Dobby, ce-am vorbit eu cu tine?” sau “Dobby, ce dracu’ fac eu cu viața mea?”.

În schimb, când îi spun să aducă mingea, o aduce, iar când fură o șosetă din coșul cu rufe se vede pe el că se bucură sincer de isprava lui (îl dă de gol coada), că știe că urmează să-l fugăresc prin toată casa și asta îi place de nu mai poate.

E trist să-l văd că nu înțelege de ce a trebuit să-l mut din locul în care dormea atât de bine (de pe perna mea), dar, per total, câinele îmi aduce mai multe bucurii decât tristeți, deci îl păstrez, pentru că îmi satisface aproape toate nevoile enumerate în piramida câinelui lui Maslow.

Piramida câinelui lui Maslow e o teorie psihologică ce o oglindește pe cea a lui Abraham Maslow, psihologul care a structurat nevoile umane într-o ierarhie de forma unei piramide. La baza piramidei imaginate de Maslow stau nevoile fiziologice, de hrană, apă, adăpost, odihnă, reproducere. O treaptă mai sus sunt cele legate de siguranță, de orice fel ar fi ea. Apoi se trece la nevoile psihologice, de intimitate, prietenie, dragoste, familie; nevoile ce țin de stima de sine, presitigiu, încredere, respect și împlinire; iar în vârf tronează nevoile privind autoactualizarea: moralitate, creativitate, spontaneitate și dezvoltare.

Câinele lui Maslow a dezvoltat o teorie similară privind motivele pentru care oamenii au câini. La baza piramidei ce ierarhizează nevoile adoptării unui câine se află nevoile fiziologice: oamenii au adoptat mai întâi câini care să-i ajute la vânătoare, la adulmecat prada, la asigurarea hranei prin mijloace care-i erau inaccesibile omului, chiar și la găsirea unui partener sexual. Încă din epoca de piatră era cunoscut faptul că un câine mic și simpatic e un magnet de gagici.

Puțin mai sus în piramidă găsim nevoia de siguranță: oamenii au adoptat câini și i-au antrenat să le păzească locuința și să-i apere de atacatori. Câinele era o resursă ce proteja toate celelalte resurse, ca o asigurare de locuință.

Abia după ce au fost asigurate aceste nevoi fundamentale, câinii au trecut la nivelul următor și au devenit prieteni ai omului. Câteodată, erau singurii prieteni ai omului. Înainte fuseseră doar unelte vii. Liant social, câinele devenise în unele cazuri un membru de familie, dar nu unul cu drepturi depline, ci un unchi mai îndepărtat pe care nu-l bagi în seamă când face gălăgie.

Pentru a-și satisface nevoile ce țineau de stima de sine, prestigiu sau împlinire, oamenii au început să colecționeze și să se afișeze cu câini noi, câini de rasă, ciudați, câini pretențioși și scumpi, care să le reflecte statutul superior. Câinii aceștia speciali, fie ei de luptă sau de fițe, le asigurau un plus de respect, îi făceau să se simtă împliniți, încrezători.

Ajungând la vârful piramidei, la nevoile de autoactualizare, câinele lui Maslow a fost distras de un porumbel care se așezase pe pervazul geamului și a lăsat teoria incompletă. Opt ani mai târziu, când Maslow a adoptat un alt câine, cel cu teoria murind din cauza unor complicații intestinale, piramida s-a întregit. Câinele nou a înțeles că autoactualizare ține de faptul că stăpânii, având speranța de viața net superioară câinilor, au mereu câte un câine nou. Își actualizează singuri câinele, rezolvând astfel nevoia de autoactualizare.

Acest al doilea câine al lui Maslow era foarte prost (la ce să te aștepți de la un bulldog?) și a înțeles greșit termenul de autoactualizare, astfel că teoria încă necesită elaborarea unor corelații între nevoile stăpânilor de câini și noțiunile de moralitate (câinii polițiști?), dezvoltare (câinii ajutători?) și creativitate (câinii care apar în filme?).

Eventual, teoria ar putea beneficia și de pe urma unui nume nou. Piramida câinelui lui Maslow sună ca și cum câinele lui Maslow și-a făcut nevoile într-o formă extrem de specifică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.