Plimbându-l pe Dobby – 16 noiembrie

Dobby are o blană de nonculoarea prafului ce se coagulează pe sub mobilă în acei norișori scămoșați sortiți solului pe care îi cunosc prea bine oamenii care-și curăță rar locuința. Cărunțeala lui prematură prezintă totuși anumite excepții cromatice la nivelul lăbuțelor, al căror blond saharian platinat e întrerupt discret de gheruțele lucioase pe care i le aud mereu țăcănind sec parchetul și anunțându-i prezența.

De când i-a crescut blănița, e mai expresiv. Mustățile și sprâncenele îi atârnă melancolic în jos, făcându-l să arate ca o salcie plângătoare cu ochi imenși, sferici și șlefuiți ca bila de snooker cu care închizi meciul perfect. Estetic, e câinele complet. Comportamental, e fraier.

Ieri s-a zbătut ca un maniac până a reușit să escaladeze masa din bucătărie. S-a insinuat printre masă și spătarul unui scaun și, după un efort supracâinesc, a ajuns la cana de cafea pe care o lăsasem acolo. Mâncam un sandwich deasupra chiuvetei, cum obișnuiesc când nu vreau să rămână farfurii de spălat după mine. Până am ghicit eu natura și proveniența plescăielilor, Dobby îmi băuse un sfert din cafea. E pofticiosul suprem. Ambițios fără limită. Nebun după orice miros vag culinar. Într-un cuvânt – fraier.

L-am luat pe sus, înjurându-l și admirându-i perseverența în egală măsură, și l-am alungat din bucătărie. Neimpresionat de cele întâmplate, s-a ușchit în dormitor și s-a suit pe pervaz, de unde a lătrat neîntrerupt patru ore. Nici închisoarea – coșul de rufe în care-l rețin uneori – nu l-a potolit. Lătra monoton și plictisit, ca sirena unei ambulanțe care știe că n-o să ajungă la timp. Cofeina i-a părăsit sistemul abia pe la ora trei, când, ascultând un podcast, am adormit amândoi, eu cu capul pe perna cu memorie, iar Dobby cu capul pe gâtul meu, obligându-mă astfel să-l iert pentru tot scandalul făcut mai devreme.

Azi s-a întâlnit pe stradă cu o pisică. Era neagră ca plămânul de fumător, cu ochi galbeni, arhetipul felinelor preferate de vrăjitoarele de pretutindeni. Dobby s-a apropiat până la un metru de ea, mai mult n-a îndrăznit. Posedat de-o curiozitate efervescentă, dădea din coadă și voia s-o abordeze, dar un instinct primordial de conservare îl ținea pironit locului. Era mai mare decât el și l-ar fi putut sfâșia în bucăți mici-mici. E motivul pentru care îi scurtez lesa în preajma pisicilor, să nu ajungă să se facă de râs în public. Un alt motiv ar fi inexistența unei poliții a animalelor care să cerceteze minuțios cazul, în situația în care s-ar isca ceva dramatic.

Poliția Animalelor există în unele țări. Numele, însă, e unul înșelător. Corect ar fi: Poliția Oamenilor Care Comit Crime Împotriva Animalelor. O poliție care să inspecteze și să soluționeze exclusiv infracțiunile comise de animale împotriva altor animale n-a fost înființată niciunde, din păcate.

Dacă nu într-un univers paralel, măcar într-unul perpendicular ar trebui să existe o poliție doar a animalelor. Una care să gestioneze disputele dintre animale și atât. Să preia toate cazurile de violență domestică interanimalică (dar să nu se ferească nici de cele ce implică violența sălbatică, precum cea dintre struți). Să aresteze câinii care îi mușcă pe câinii mai mici, pisicile care ucid peștii din acvariu și iguanele care încalcă legea junglei locuind în terarii controlate termic.

Vreau din tot sufletul să existe un astfel de serviciu de pază și protecție a animalelor. Să știi pe cine să chemi când un câine agresează sexual o țestoasă, obligând-o să-l privească în timp ce-și linge genitalele, sau când papagalul pe care l-ai învățat să vorbească începe să dea telefoane și să jecmănească păsări prin metoda Accidentul.

Vreau să existe un număr scurt pe care să pot să-l apelez dacă văd un stol de porumbei care discrimineaza un cârd de ciori pe considerente superficiale cum ar fi culoarea penelor. E greșit să se facă astfel de diferențe între păsări, în special în condițiile în care porumbeii nu sunt altceva decât niște șobolani maidanezi cu aripi.

Vreau multe, dar cel mai mult vreau un câine mai puțin fraier. Unul căruia să nu-i fie frică de pisici. Dacă nu se poate, măcar un câine care să fie intimidat de pisici, dar să n-o arate. Să abiă față de pisici atitudinea pe care eu am eu față de femei: frică excitată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *