Plimbându-l pe Dobby – 15 mai

Am ieșit să plătesc o factură și să scot bani de la bancomat, să am să plătesc curierul. Robotul facturier s-a stricat înaintea mea și n-am avut răbdare să-l repare tipa aia îmbrăcată de parcă se pregătea de o aventură cu șeful sucursalei. Bancomatul de afară funcționa când am intrat în sediu, dar era coadă și n-am stat, însă nu mai funcționa când am ieșit. Pe de altă parte, nici coadă nu mai era.

M-am întors acasă să-l scot pe Dobby la plimbare, ocazie cu care am încercat un alt bancomat, ceva mai departe de traseul nostru obișnuit. Aparatul băncii care îmi ia o taxă de administrare anuală pe lângă cele 12 taxe lunare de gestiune a contului era “scos temporar din funcțiune”. Ar trebui să le spun că administrarea și gestiunea sunt sinonime și că ar putea să mai taie din ele, dă-le dracu’.

La cum îi știu pe bancheri, s-ar putea să fie nevoie să plătesc o taxă suplimentară pentru “sugestii și reclamații”, deci mai bine mă descarc scriind chestii nasoale despre ei pe internet.

A început să plouă din momentul în care am ieșit din scară și până în clipa în care ne-am întors. Intrat în casă, am scăpat câinele din lesă, iar el a țâșnit direct pe covor, așa ud și murdar cum era. Uneori, mizeriile se atrag de parcă ar fi opusuri.

Apropo de asta. Într-o seară, săptămâna trecută, am mers în centru să-mi iau o carte care tocmai se lansase și o vafă, care e un fel de clătită 3D. Pentru început, am intrat în librăria greșită. Apoi, localul cu vafe rămăsese cu una singură, pe care i-am lăsat-o copilului, dar numai după ce m-am gândit serios dacă să-i propun sau nu s-o facem fifty-fifty.

Am trecut strada să-mi iau un burger de consolare. Burgăria tocmai închisese. Am mâncat, de ciudă, o șaormă. De ciudă e singurul mod în care se mănâncă șaormele. Unele se mai mănâncă și de beat ce ești (sau beată, nu discriminez), dar majoritatea se mănâncă de ciudă că nu ai posibilitatea, timpul sau banii să mănânci ceva mai bun.

Cartea n-a fost grozavă, plus că am uitat-o într-o zi pe pat și Dobby i-a mâncat coperta din față. Sunt aproape sigur că lui i-a plăcut coperta mai mult decât mie conținutul.

O întrebare ciudată: unde sunt melcii când nu plouă?

Mi se pare că melcii ies în oraș exact așa cum ies unii oameni cu mașina – doar atunci când plouă. Pe când melcii sunt simpatici și motiv de postat fotografii artistice pe Insta, oamenii nu fac decât să încurce traficul care, cu ocazia asta, înaintează – întâmplător – cu viteza melcului.

Așa se potrivesc unele lucruri de zici că le aranjează Dumnezeu cu mâna Lui (aia cu care nu rezolvă probleme precum foametea, războiul sau muștele pe care nu poți să le dai afară din casă nici cu geamul larg deschis).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *