Plimbându-l pe Dobby – 15 ianuarie

15 ianuarie: ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, poetul preferat al oamenilor care au citit doar lecturile obligatorii din timpul școlii.

Orașul ăsta nu-i construit pentru oameni. E făcut pentru mașinile care aglomerează constant străzile largi care-l disecă în cvartale și cartiere. Străzi care sunt atât de importante încât au primit numele de artere. Mașinile sunt viața unui oraș. Sunt globulele care-i transportă oxigenul, apa, seva și coletele comandate online.

Un oraș făcut pentru oameni, nu pentru mașini, nu ar avea treceri de pietoni care să lege trotuarele înguste pe care sunt condamnați oamenii să se descurce. Un oraș făcut pentru oameni ar avea doar câteva străduțe pe care să circule numai mașinile care au treburi serioase de rezolvat în oraș, străduțe legate între ele de treceri de mașini. Să se înțeleagă limpede că orașul e al pietonilor și că mașinile sunt doar niște intruși căorora li se permite să întrerupă fluxul celor care se plimbă pe jos printr-o dezlegare de traversare a trotuarului.

Am ajuns să visez la astfel de utopii urbane după ce, plimbându-l pe Dobby și trebuind de multe ori să fiu atent să nu alergăm în stradă în fața unei mașini, mi-am imaginat o realitate paralelă în care eu să am prioritate, oriunde m-aș afla în oraș, și mașinile să fie cele care să aibă grijă să mă ocolească.

S-ar putea să jignesc sensibilitățile șoferilor care au impresia că sunt mai îndreptățiți să ocupe strada doar pentru că conduc o fierătanie de o tonă, în timp ce eu conduc o fiară de trei kilograme, dar trebuie să o spun: șoferii sunt, în general, proști.

N-ai să vezi niciodată doi pietoni înjurându-se pentru că cel din față n-a semnalizat că vrea s-o ia la stânga și astfel i-a încurcat celui din spate depășirea. N-ai să vezi niciodată un bărbat spunând că femeile sunt mai slabe la mers pe jos decât ei, așa cum fac șoferii. N-ai să vezi niciodată doi pietoni care să se iau la bătaie pentru că unul era pe telefon și n-a văzut că cel din față s-a oprit în fața unei vitrine cu prăjituri și, din cauza asta, era să se ciocnească. Un om normal înțelege că m-a atras imaginea acelui red velvet cake imens și de aceea m-am oprit brusc, vrăjit de buretele său roșu și delicios. Un șofer probabil m-ar fi scuipat.

În final, pentru că am rumegat destul subiectul mașinilor, am să las aici o ierbosofie auto mai veche:

Nu-mi place că unor mașini li se spune aspiratoare de gagici. Nu toate aspiratoarele sunt de gagici?

E ok să fii misogin atât timp cât e amuzant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *