Plimbându-l pe Dobby – 14 decembrie

Viața e o zebră. În funcție de cum preferi să te uiți la ea, poate fi albă cu dungi negre sau neagră cu dungi albe. Echilibrul acesta confuz poate fi înclinat către una dintre extreme, influențat de perspectiva pe care o alegi, cea pozitivă sau cea negativă. Îți creezi singur adevărul.

Nu există două vieți identice cum nu există două zebre identice, deși toate arată cam la fel. Poate că zebrele gemene împart același model de dungi, habar n-am. Oricum, diferențele dintre zebre sunt infime, la fel ca cele dintre amprentele umane, iar asta îmi spune că, dacă viețile oamenilor sunt niște zebre, înseamnă că toate sunt diferite, dar, în linii mari, similare.

Se impune o mică precizare: viețile oamenilor sunt zebre, dar nu toate. Un procent mic sunt un alt fel de patruped copitat. Unele vieți sunt măgari negri, urâți și proști ca noaptea, altele sunt inorogi albi care papă curcubee și cacă înghețată. Câteva, foarte puține, sunt cai verzi pe pereți.

Încerc să-l învăț pe Dobby să grăbească pașii când traversăm zebra și așa am ajuns să mă gândesc la cum zebrele arată ca niște cai evadați din închisoare.

L-am plimbat mai devreme azi, ca să pot ajunge la mall, unde aveam de îndeplinit două obiective importante. Unul era să văd filmul cu Batman, care începea la ora unu, celălalt era să-i cumpăr Angelei un cadou de Crăciun. I-am luat parfumul preferat și am vrut să-l țin ascuns, să i-l dau doar în seara de Ajun. Până la urmă, pentru că nu-mi place să mint nici măcar în scopuri nobile, i l-am dat în secunda în care am ajuns acasă, unde am folosit replica preferată a adulților care derivă o plăcere perversă din a minți copiii: m-am întâlnit cu Moșul și mi-a spus să-ți dau asta.

Legenda lui Moș Crăciun e unul dintre cele mai eficiente și mai sadice moduri de a traumatiza un copil. Prima lovitură pe care o primesc cei mici survine în clipa în care află că nu există Moș Crăciun. Cel mai iubit personaj pe care l-au cunoscut copiii în scurta lor viață, cel care e mereu vesel și le aduce cadouri chiar dacă au fost puțin răi, cel care întruchipează în figura afabilă a unui bunic arhetipal toate virtuțile umane, cel a cărui misiune e să facă lumea mai bună și copiii mai fericiți, acel moș simpatic și roșu în obraji e nimic altceva decât o ficțiune întreținută de adulți.

A doua lovitură o resimt atunci când își dau seama că părinții i-au mințit zâmbind încă de când erau în scutece, îndemnându-i să-și direcționeze sentimentele de recunoștință către un personaj imaginar. Cum să mai ai încredere în părinți după ce-au fost în stare să te păcălească atât de perfid în cei șapte ani de acasă? Ar fi bucuria copilului mai mică dacă ar ști că darurile de sub pom vin de la părinți și nu de la un bătrân ciudat care nu face nimic în restul anului? Habar n-am. Ar fi Crăciunul mai puțin magic dacă am scoate din el toate elementele paranormale? Da, pentru că n-ar mai exista Crăciun deloc. Adevărul e probabil undeva la mijloc. Eu știu doar că am fost profund dezamăgit când am descoperit că nu există Moș.

Moș Crăciun e un fel de Dumnezeu la scară mai mică. Lumea îl poartă în gură și-n suflet doar vreo jumătate de lună, la sfârșitul anului, și doar cei naivi și neajutorați intelectual cred cu adevărat în el.

Magia Crăciunului nu se ascunde în cadourile de la Moșu’, în cantitățile ridicole de mâncare, în zăpada curată de afară sau în beculețele sclipicioase din oraș. Magia Crăciunului nu se țese nici măcar din timpul petrecut cu cei dragi. Ea constă în faptul că e social acceptabil să te apuci de băut încă de la amiază. Lucru valabil și pentru oricare altă sărbătoare religioasă, zi de naștere sau sâmbătă. Mai ales sâmbătă. Imboldul să consumi alcool e chiar acolo, în numele zilei. Sâmbătă include sonoritatea unui dulce și imperativ să mă îmbăt. Luni marți miercuri joi vineri să mă îmbăt duminică. De asta s-a odihnit Dumnezeu în cea de-a șaptea zi – pentru că era încă mahmur după beția de sămăîmbătă.

Apropo de alcool, am văzut la supermarket bere pentru câini. Aș vrea să-l îmbăt pe Dobby cu așa ceva pentru că sunt curios de-o chestie: dacă eu, când mă îmbăt cu bere pentru oameni, mă comport ca un animal, câinele, când se îmbată cu bere pentru câini, se va comporta ca un om? Abia aștept să aflu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *